“Esti prea bun pentru mine”

Esti o femeie foarte frumoasa.

Nu sunt frumoasa, serios. Sunt medie. Poate ca am sarm. Dar nu sunt foarte frumoasa.

Lasa-ma sa cred asta, ca esti o femeie foarte frumoasa.

Bine, tu poti sa crezi, si ma bucur. Eu sunt realista 🙂 sau macar incerc. Eu cred ca sunt draguta, nu frumoasa. Probabil am sarm. Si am alte calitati, care completeaza. Sigur, nu-s urata 🙂

Da, ai multe calitati, nu mai fii asa modesta.
M-am tot gandit la tine si imi tot spun ca esti mult prea buna pentru mine.

Nu poti sa gandesti asa, despre nimeni. Tu cum te-ai simti sa iti zica cineva ca esti prea bun pentru ea?

Aiurea. Dar nu mi-a zis nimeni.

Hai sa o luam profesional: stii asta: “sunteti prea bun pentru jobul respectiv?” 😀 De regula e o formula politicoasa de refuz
Oricum, nu gandi in termenii astia, te rog. Nu doar despre mine, despre nimeni, pentru ca acel cineva n-are cum sa faca mai mult de jumatate din drum. Asta ar insemna, practic : sa isi faca jumatatea lui si sa o faca si pe bucatica ta, pe aia de care nu esti sigur. Si nu este deloc firesc asa. Vorbesc total teoretic, nu despre mine

Eu, din pacate, am fost foarte des in postura de a intimida barbati. Culmea, exact cei pe care ii placeam 😞. Si e greu asa.

Din pielea celui care citeste/aude: esti prea bun/a pentru mine, se citeste/aude asa: nu te vreau. Oricum o dai, e un fel de refuz. Motivele pot fi multiple. Fie o reala intimidare (interlocutorul – fie el femeie sau barbat- este intimidat de tine), fie altceva, mascat in “esti prea bun/a pentru mine”. Omul care aude asta nu recepteaza si nu il intereseaza foarte mult motivele, ci finalitatea, care este “nu”. Deci e dureros oricum.
Asta in general. Trecand la cazul particular, cred ca pot sa intimidez. Si psihic si fizic. Nu pentru ca as fi frumoasa, neaparat, ci cum ziceam mai sus, e un tot.

Nu ma intelege gresit, te rog. Eu chiar te vreau 😛

Eu nu te inteleg deloc gresit. Iti explic ce se aude. Si mi-e cumva inconfortabil sa iti explic asta, e ca si cum as insista ca vreau 😀 Dar macar atat retine din asta: nu mai spune nimanui “esti prea buna pentru mine”, nici daca tu esti coplesit. Pentru ca se aude/citeste exact cum ti-am spus eu 🙂 consuma-ti temerile in tacere, acestea, legate de diferente, cel putin 😉
Nu zic asta cu rautate, eu sunt omul total adept al comunicarii si deschiderii, de aceea si discut asta.

 

Drama mea este legata cumva si de o fraza care imi rasuna in cap….o intrebare, mai precis, de data asta de la barbatul pe care il iubesc (interlocutorul de mai sus e doar un amic) : «Tot asa frumoasa femeie esti precum erai  cand viata mi te-a scos in cale?» Si imi amintesc momentele cand eram langa el si cand cred ca era intimidat, si ma simt groaznic si nu stiu cum sa fac.
 As face mai mult decat jumatatea mea de drum, dar cumva mi-e si mie teama..

Am voie sa nu mai cred in nimic?

Am voie sa nu mai cred in nimic?
Eu am stat in strada si iarna si vara, in 2012. Nenumarate zile. Si am rezolvat fix nimic, din ce doream noi. Si deznadejdea a fost mare.
Am iesit dupa Colectiv, la marsul de comemorare. In prima seara, adica ceea ce trebuia sa fie marsul de comemorare. In loc de un mars de comemorare, a devenit “Jos Ponta”
Eu am plecat in acel moment. NU il placeam pe Ponta, dar nu de aia venisem. Eu venisem la un mars al tristetii si al tacerii. Si nu am suportat ca diverse interese sa se foloseasca de prezenta mea acolo, si de a altora ca mine, care venisera la un mars de comemorare, nu la un mars anti-guvern.
Din minunatul guvern Ciolos, am fost colega de liceu cu ministrul de finante. Cam stiam cine sunt, zau. Nu exista Feti Frumosi si Ilene Cosanzene. De ambele parti exista mediocritate, si din pacate, ajunge pe scaune inalte mediocritatea asta.

Desigur, este strigator la cer ce se petrece acum, ce a facut guvernul cu ordonantele, ce a facut Monitorul Oficial tiparindu-le in 2 ore, am si scris de altfel, niste impresii foarte personale, de cand eram la minister (minister liberal, pentru cine nu stie), si cand noua nu ne-au tiparit o Hotarare de Guvern care reglementa transportul lemnului pe timp de noapte, desi era votata in Guvern, insa nu a aparut saptamani intregi in Monitorul Oficial, pentru ca zacea pe birou la Ponta.

Eu am fost foarte implicata. Am facut comunicare politica, si indraznesc sa spun ca am facut-o bine, ani de zile. Am sentimentul muncii facute bine. Cu pasiune si cu rezultate. Am facut campanii multe. M-am batut cu Boc, si l-am batut in propriul lui colegiu, acela unde locuia si vota. Si am fost mereu trup si suflet in bataliile in care ma implicam.
Dar am libertatea, oare, sa NU mai cred in actiuni din astea?
Nu de buna credinta a oamenilor ma indoiesc, deloc. Nu cred nicio secunda ca Soros da bani (nici oamenilor, nici cainilor). Nu ma indoiesc nici de revolta lor (este revoltator)
Dar am voie sa nu mai cred ca iesitul in strada e o solutie? Si apoi, dupa, ce? Pentru ce?
Adica ce anume vrea strada? ok, sa zicem, prin absurd, in ideal, ordonanta este retrasa (desi au afirmat ca nu, dar sa zicem), guvernul demisioneaza. Vine alt guvern PSD, asta este, sorry, au fost alegeri acum o luna jumatate.
Am votat PNL ca de ani buni incoace, dar am votat PNL cu durere, si doar din fidelitate. O fidelitate dusa dincolo de praguri umane. M-am dus la vot fara sa fi citit cine sunt candidatii, si nu am dorit sa citesc numele de pe buletinele de vot, pentru ca stiam ca ma voi enerva si poate nu mai votez (eu sunt foarte spontana si imprevizibila). In cabina, totusi, nu m-am putut opri sa nu le citesc, si citind lista de la Camera Deputatilor, mi-a cazut pe jos buletinul de la Senat. Da, m-am enervat. Ca nu e partidul pe care eu l-am iubit. OK, asta e alta discutie, evident. Nu intentionam sa povestesc vreodata cum mi-a cazut buletinul din mana de nervi, dar uite ca…
Ideea e ca daca eu, care sunt FOARTE fidela, care am luptat ani de zile, am ajuns sa votez asa, necitind ca sa nu ma razgandesc cu stampila, evident ca e firesc ca s-a votat masiv PSD. Revenind, au castigat alegerile, mai avem alegeri peste 3 ani si 10 luni. Care e finalitatea acestor miscari?
In afara de o socializare offline, care poate ca lipseste in epoca asta 😉
Din pacate, eu n-am timp si stare de socializare zilele astea, ma solicita prea mult realitatea imediata
Faceti-ma sa cred ceva, din pacate, nu mai cred.
(asta scriam pe 3 februarie, seara 😉 aici. )

Primul nivel de implicare

Mi-e greu sa inteleg argumentele celor care spun ca nu le e necesar votul.  Da, nu imi este necesar daca am un plan serios, pe jumatate infaptuit, de a emigra in Insulele Capului Verde, si a ramane acolo pe viata. Si a deveni sefa de trib, sau sotie de sef de trib, iar viata mea s-ar circumscrie doar acelui univers. Altfel, ce inseamna “nu imi este necesar”?
Sa fii totusi matur si sa intelegi atat de putin din ce te inconjoara…

Boicotul nu e valabil decat daca este general sau intr-o mare proportie (80% +). Greva civica implica un activism, un grad de activism si solidaritate de care poporul asta nu pare a da dovada.
Bineinteles ca e in regula ca fiecare sa se duca pe drumul care ii place, adica firesc ca votam diferit, cred ca ar fi sinistru sa revenim la un singur partid, o singura mancare, un singur miros, un singur gust 🙂
 Am prieteni din tot spectrul politic. Respect oamenii care se implica, iar primul nivel de implicare in si pentru societate este macar exprimarea votului.
capverde Cine poate sa nu voteze si sa se uite in oglinda, sa fie sanatos. Mie mi se pare nasol de tot. Eu una nu mi-as putea ierta asta. Am bunul obicei, insa, sa vorbesc doar despre mine. Am spus ca eu nu mi-as putea ierta sa nu votez, dar cine poate, asta e. Eu nu consider ca e moral sau civic sa nu votezi, dar fiecare are propriile sisteme de valori. Ce e imoral pentru mine poate fi total admis pentru vecin. Insa asta nu inseamna ca eu consider lucrul respectiv altfel decat imoral.
Votul prostului este egal cu votul tău, al meu, al fiecaruia. (*prost nu este cel care nu votează ca tine, prost e cel care e prost, indiferent cu cine votează sau nu)
Si ce sa vezi, votul prostului e nu doar egal, ci chiar mai tare decat al tau, cand tu alegi sa nu alegi, adica sa stai acasa.
Zicea un om destept aici, acum ceva timp, intr-un comentariu: “Daca nu esti in joc se cheama ca esti spectator. Cei care joaca castiga. Sau pierd. Spectatorul insa pierde sigur.”
Sa crezi ca esti arbitru, de pe margine, este utopic. Arbitrul se implica. Fluiera, da cartonase, elimina jucatori. Privitorul pasiv nu este arbitru.