Micile mele pacate….

…recente:)
micile mele pacate… exotice 😉

p.s. pusheneto ubiva

Vorba lui Philippe, pe vremuri: “Am auzit ca fumatul ucide incet“.
Tacea, zambea si adauga: “Dar cine v-a spus ca ma grabesc?”

Unde nu-i cap, vai de picioare (suflet, dupa caz)

Mda. E adevarat ca unii oameni sunt definitiv pierduti, deranjati, patologici. Insa, ca adult responsabil si mai ales ca adult cu ceva IQ si cu ceva instinct de supravietuire, trebuie sa ii evitam. Teoretic. Ce te faci cand ai devenit femeie intr-o societate civilizata, evoluata, si esti tentata sa consideri ca toate fiintele umane sunt egale in drepturi?
Pe pielea mea simt insa aceste dureri. Cu sufletul meu si nervii mei platesc scump pretul induiosarii.

Nici mila, nici induiosarea nu sunt motive suficiente ca sa intram in contact cu asemenea persoane. Ok, imi voi atrage toate fulgerele, tunetele si injuraturile umanistilor, celor care proneaza un fel de “liberté, égalité  fraternité . Eu insami as fi gandit asa in mod normal. Dar cine se frige cu ciorba sufla si-n iaurt, iar cotele mele de alerta au fost absolut depasite. Martorii de alerta se aprind, ca la bordul masinii, rosii, ingrijoratori.

DE SCRIS DE O SUTA DE ORI, tema de acasa:

Sa ma invat minte ca din umanism sa mai incalzesc serpi la san.
Sa ma invat minte sa am mila de oricine. Ai mila de cineva si acela insusi te va dobori.
Sa ma invat minte sa dau bucatele din mine (incredere, suflet, altele) oamenilor din jur.

si de dat cu capul de perete…

Nu poti fi umanist pe praful asta, nu poti fraterniza cu masele intr-o tara de manelisti, nu te poti baga in aceeasi oala ca majoritatea, e un pericol maxim.
Cu riscul de a fi tratata de elitista (chiar nu e o injurie, va rog, poftiti!), efectiv, nu te poti infrati cu oricine. Vei fi repede mancat, omorat, spanzurat, haituit, hartuit.

Amara concluzie. [varianta pesimista]
Inceput de an de viata, lucid. [varianta optimista. Sunt o femeie puternica, ce Dumnezeu 🙂 Ce nu te doboara, te face mai puternic, bla-bla]