“Esti prea bun pentru mine”

Esti o femeie foarte frumoasa.

Nu sunt frumoasa, serios. Sunt medie. Poate ca am sarm. Dar nu sunt foarte frumoasa.

Lasa-ma sa cred asta, ca esti o femeie foarte frumoasa.

Bine, tu poti sa crezi, si ma bucur. Eu sunt realista 🙂 sau macar incerc. Eu cred ca sunt draguta, nu frumoasa. Probabil am sarm. Si am alte calitati, care completeaza. Sigur, nu-s urata 🙂

Da, ai multe calitati, nu mai fii asa modesta.
M-am tot gandit la tine si imi tot spun ca esti mult prea buna pentru mine.

Nu poti sa gandesti asa, despre nimeni. Tu cum te-ai simti sa iti zica cineva ca esti prea bun pentru ea?

Aiurea. Dar nu mi-a zis nimeni.

Hai sa o luam profesional: stii asta: “sunteti prea bun pentru jobul respectiv?” 😀 De regula e o formula politicoasa de refuz
Oricum, nu gandi in termenii astia, te rog. Nu doar despre mine, despre nimeni, pentru ca acel cineva n-are cum sa faca mai mult de jumatate din drum. Asta ar insemna, practic : sa isi faca jumatatea lui si sa o faca si pe bucatica ta, pe aia de care nu esti sigur. Si nu este deloc firesc asa. Vorbesc total teoretic, nu despre mine

Eu, din pacate, am fost foarte des in postura de a intimida barbati. Culmea, exact cei pe care ii placeam 😞. Si e greu asa.

Din pielea celui care citeste/aude: esti prea bun/a pentru mine, se citeste/aude asa: nu te vreau. Oricum o dai, e un fel de refuz. Motivele pot fi multiple. Fie o reala intimidare (interlocutorul – fie el femeie sau barbat- este intimidat de tine), fie altceva, mascat in “esti prea bun/a pentru mine”. Omul care aude asta nu recepteaza si nu il intereseaza foarte mult motivele, ci finalitatea, care este “nu”. Deci e dureros oricum.
Asta in general. Trecand la cazul particular, cred ca pot sa intimidez. Si psihic si fizic. Nu pentru ca as fi frumoasa, neaparat, ci cum ziceam mai sus, e un tot.

Nu ma intelege gresit, te rog. Eu chiar te vreau 😛

Eu nu te inteleg deloc gresit. Iti explic ce se aude. Si mi-e cumva inconfortabil sa iti explic asta, e ca si cum as insista ca vreau 😀 Dar macar atat retine din asta: nu mai spune nimanui “esti prea buna pentru mine”, nici daca tu esti coplesit. Pentru ca se aude/citeste exact cum ti-am spus eu 🙂 consuma-ti temerile in tacere, acestea, legate de diferente, cel putin 😉
Nu zic asta cu rautate, eu sunt omul total adept al comunicarii si deschiderii, de aceea si discut asta.

 

Drama mea este legata cumva si de o fraza care imi rasuna in cap….o intrebare, mai precis, de data asta de la barbatul pe care il iubesc (interlocutorul de mai sus e doar un amic) : «Tot asa frumoasa femeie esti precum erai  cand viata mi te-a scos in cale?» Si imi amintesc momentele cand eram langa el si cand cred ca era intimidat, si ma simt groaznic si nu stiu cum sa fac.
 As face mai mult decat jumatatea mea de drum, dar cumva mi-e si mie teama..

17 aprilie

17 aprilie a fost candva ziua sinuciderii mele. Sa te sinucizi si totusi sa rasufli….
Altfel, fiecare avem razboaiele noastre. In viata, din pacate, nu e ca la meciul de fotbal, in viata, daca ne accidentam, nu exista “rezerva”, nimeni nu preia stafeta. Unele lucruri nu le putem rezolva decat noi insine.

În viața mea sunt o grămadă de coincidențe. Culmea, ești una dintre ele. Ai apărut în viața mea la câțiva ani după ce în aceeași zi, cineva ieșise. Am urcat scarile rulante, lasandu-l in spate. Nu m-am întors sa privesc, aș fi plâns și nu îmi dădeam voie. Știu acum ca și el plângea. Am luat avionul și am traversat oceanul.
În aceeași zi, niște ani mai târziu, ai apărut tu.
Viata este foarte ironica.

Si ploua….

Ziua farselor

septembrie 1996, Les oubliettes

Fostul meu sot, Philippe, era regele pacalelilor. Ma pacalea si pe mine, ii pacalea si pe prietenii comuni, uneori fara scrupule, doar pentru placerea rasului sanatos de la sfarsit. Desi, uneori, inainte de ras, imi venea sa-l omor. Odata, cand il asteptam in Romania, mi-a dat telefon ca este retinut la frontiera sarba, si ca nu crede ca poate trece inainte de 15 ore. Eu eram in alt cartier, la matusa mea, si in 5 minute suna la usa, acolo unde eram. Asta e un mic exemplu, el ne pacalea in permanenta, mereu.
Ei bine, ca in povestea Petrica si lupul, cand Philippe a ajuns la urgente, in prima faza n-am crezut…. venisera pompierii la usa sa-mi spuna ca l-au transportat la urgente, si eu, stiind ca sunt prietenii lui de pahar, ii trimiteam acasa, a trebuit ca oamenii sa insiste. Chiar avusese un accident de masina.
La fel cand si-a rupt piciorul, prietena mea Brigitte nu a mai crezut cand ii spuneam (nici macar eu, ma credea complice), ca si-a rupt piciorul.
Nu prea gust eu pacalelile incepand din vremea aceea….
ps. omul acum pacaleste sfintii, parca-l si vad sunandu-l pe Sfantul Petru si spunand ca este retinut la frontiera norilor, unde mai intarzie niste secole.