Jack nazdravanul si apusurile

Una din ocupațiile noastre principale era să prindem zilnic apusul, oriunde eram. Îmi plăcea mie iar el, pentru ca imi placea mie apusul, si a aflat din primele zile, s-a mulat perfect pe asta, parcă devenise scopul lui.
De când a dispărut, mi-a fost greu si sa deschid ochii, darămite sa merg sa văd apusurile, cu precădere unde le văzuserăm împreună. Si oricum, oriunde. Acum însă, mi-am găsit cavaler. Negru, cu 4 lăbuțe neobosite si blanita sclipitoare de sanatate si tinerete. Si cutreierăm noi așa, fara oprire, m-a dus pe unde el nu fusese niciodată (el, adica proprietarul lăbuțelor și coditei, nascut langa Calarasi, si iesit pe langa bloc pana m-am intors eu la Bucuresti), iar pe unde eu nu credeam că mai calc. (din motive evidente, care se deduc din primele propoziții ale enuntului)
Si, cand priveam in jur, am vazut ca e asa frumos incat era pacat sa nu fac o fotografie, doua, 30. Habar nu am daca o sa mai pot, vreodata, in alt context decat codita smecherasu’

Peut être une image de crépuscule, arbre, lac, ciel et nature