Cui nu trebuie

nu stiu cine imi va mai da vreodata inapoi toate lacrimile astea care curg fara macar sa usureze sau sa stearga nimic.

Si imi rasuna ades in cap cuvintele tale. Implacabil, inexplicabil, aleator.
“Imi trezesti instincte animalice, ma gandesc la tine si-mi vine sa urlu la luna”, ai spus tu. Am zambit si am spus ca e bine. “Nu e bine, caci trezesti cui nu trebuie.” N-am aflat ce inseamna “cui nu trebuie” in ce te privea, si nici nu cred in asta.
Si in continuare, am nesabuinta sa cred ca “cui nu trebuie”, nu are legatura cu tine, in ciuda lucrurilor pe care le afirmai. Am cutezanta sa te contrazic. Mi se intampla rar sa nu te aprob, asta e una din datile cand imi permite sa am parerea mea.
Dar “cui nu trebuie” s-a declinat in tot felul de feluri in lunile astea lungi. In filme facute in capul te miri cui, filme cu mine, care ma trezeam agresata de povestirea acestor erotisme nedorite, pana si aseara, trei apeluri voce, trei apeluri video, un sms. Ma simt ca blestemata. Poate ca m-ai blestemat. Cine stie…
Sa ma placa si sa ma “viseze” tot felul de ‘cine nu trebuie”, iar eu sa te caut mereu pe tine. Nu ca ar conta vicisitudinile de parcurs, doar ca uneori este tare dureros. Si uneori dorul  de tine devine atat de crunt incat este aproape violent fizic, pana la lacrimi, care, cum ziceam, nici ele nu usureaza nimic. Macar de-ar sterge ceva, macar de-ar curata… Nu. Dimpotriva. Sunt mai trista, si mai plina de ofuri…
Am ajuns sa imi doresc sa n-am timp sa ma gandesc, sa n-am timp sa iti scriu, sa cad in somn fara sa inteleg pe unde am mers in ziua aceea si nici unde voi merge maine. Desi iti scriu invariabil in cap, ma gandesc mereu la tine, iti privesc mereu ferestrele.
Dar cumva imi doresc sa uit, sau sa ma trezesc maine fara sa imi rasune in cap propunerile “cui nu trebuie” carora le trezesc, absolut involuntar, tot felul de pofte. Si carora, in afara de a le pune pofta in cui…
Si dorul de tine ma seaca.
Intre timp par senina si vesela, si merg spre ziua de maine. Dar cui ii trebuie? Aparent, doar cui nu trebuie.

“Esti prea bun pentru mine”

Esti o femeie foarte frumoasa.

Nu sunt frumoasa, serios. Sunt medie. Poate ca am sarm. Dar nu sunt foarte frumoasa.

Lasa-ma sa cred asta, ca esti o femeie foarte frumoasa.

Bine, tu poti sa crezi, si ma bucur. Eu sunt realista 🙂 sau macar incerc. Eu cred ca sunt draguta, nu frumoasa. Probabil am sarm. Si am alte calitati, care completeaza. Sigur, nu-s urata 🙂

Da, ai multe calitati, nu mai fii asa modesta.
M-am tot gandit la tine si imi tot spun ca esti mult prea buna pentru mine.

Nu poti sa gandesti asa, despre nimeni. Tu cum te-ai simti sa iti zica cineva ca esti prea bun pentru ea?

Aiurea. Dar nu mi-a zis nimeni.

Hai sa o luam profesional: stii asta: “sunteti prea bun pentru jobul respectiv?” 😀 De regula e o formula politicoasa de refuz
Oricum, nu gandi in termenii astia, te rog. Nu doar despre mine, despre nimeni, pentru ca acel cineva n-are cum sa faca mai mult de jumatate din drum. Asta ar insemna, practic : sa isi faca jumatatea lui si sa o faca si pe bucatica ta, pe aia de care nu esti sigur. Si nu este deloc firesc asa. Vorbesc total teoretic, nu despre mine

Eu, din pacate, am fost foarte des in postura de a intimida barbati. Culmea, exact cei pe care ii placeam 😞. Si e greu asa.

Din pielea celui care citeste/aude: esti prea bun/a pentru mine, se citeste/aude asa: nu te vreau. Oricum o dai, e un fel de refuz. Motivele pot fi multiple. Fie o reala intimidare (interlocutorul – fie el femeie sau barbat- este intimidat de tine), fie altceva, mascat in “esti prea bun/a pentru mine”. Omul care aude asta nu recepteaza si nu il intereseaza foarte mult motivele, ci finalitatea, care este “nu”. Deci e dureros oricum.
Asta in general. Trecand la cazul particular, cred ca pot sa intimidez. Si psihic si fizic. Nu pentru ca as fi frumoasa, neaparat, ci cum ziceam mai sus, e un tot.

Nu ma intelege gresit, te rog. Eu chiar te vreau 😛

Eu nu te inteleg deloc gresit. Iti explic ce se aude. Si mi-e cumva inconfortabil sa iti explic asta, e ca si cum as insista ca vreau 😀 Dar macar atat retine din asta: nu mai spune nimanui “esti prea buna pentru mine”, nici daca tu esti coplesit. Pentru ca se aude/citeste exact cum ti-am spus eu 🙂 consuma-ti temerile in tacere, acestea, legate de diferente, cel putin 😉
Nu zic asta cu rautate, eu sunt omul total adept al comunicarii si deschiderii, de aceea si discut asta.

 

Drama mea este legata cumva si de o fraza care imi rasuna in cap….o intrebare, mai precis, de data asta de la barbatul pe care il iubesc (interlocutorul de mai sus e doar un amic) : «Tot asa frumoasa femeie esti precum erai  cand viata mi te-a scos in cale?» Si imi amintesc momentele cand eram langa el si cand cred ca era intimidat, si ma simt groaznic si nu stiu cum sa fac.
 As face mai mult decat jumatatea mea de drum, dar cumva mi-e si mie teama..