17 aprilie

17 aprilie a fost candva ziua sinuciderii mele. Sa te sinucizi si totusi sa rasufli….
Altfel, fiecare avem razboaiele noastre. In viata, din pacate, nu e ca la meciul de fotbal, in viata, daca ne accidentam, nu exista “rezerva”, nimeni nu preia stafeta. Unele lucruri nu le putem rezolva decat noi insine.

În viața mea sunt o grămadă de coincidențe. Culmea, ești una dintre ele. Ai apărut în viața mea la câțiva ani după ce în aceeași zi, cineva ieșise. Am urcat scarile rulante, lasandu-l in spate. Nu m-am întors sa privesc, aș fi plâns și nu îmi dădeam voie. Știu acum ca și el plângea. Am luat avionul și am traversat oceanul.
În aceeași zi, niște ani mai târziu, ai apărut tu.
Viata este foarte ironica.

Si ploua….

Ziua farselor

septembrie 1996, Les oubliettes

Fostul meu sot, Philippe, era regele pacalelilor. Ma pacalea si pe mine, ii pacalea si pe prietenii comuni, uneori fara scrupule, doar pentru placerea rasului sanatos de la sfarsit. Desi, uneori, inainte de ras, imi venea sa-l omor. Odata, cand il asteptam in Romania, mi-a dat telefon ca este retinut la frontiera sarba, si ca nu crede ca poate trece inainte de 15 ore. Eu eram in alt cartier, la matusa mea, si in 5 minute suna la usa, acolo unde eram. Asta e un mic exemplu, el ne pacalea in permanenta, mereu.
Ei bine, ca in povestea Petrica si lupul, cand Philippe a ajuns la urgente, in prima faza n-am crezut…. venisera pompierii la usa sa-mi spuna ca l-au transportat la urgente, si eu, stiind ca sunt prietenii lui de pahar, ii trimiteam acasa, a trebuit ca oamenii sa insiste. Chiar avusese un accident de masina.
La fel cand si-a rupt piciorul, prietena mea Brigitte nu a mai crezut cand ii spuneam (nici macar eu, ma credea complice), ca si-a rupt piciorul.
Nu prea gust eu pacalelile incepand din vremea aceea….
ps. omul acum pacaleste sfintii, parca-l si vad sunandu-l pe Sfantul Petru si spunand ca este retinut la frontiera norilor, unde mai intarzie niste secole.