Cinci ca o clipa

fiveAniversari. Azi s-au împlinit 5 ani de la prima mea scrisoare de dragoste, (nu din viata).  Tulburator. Plini de trairi intense anii acestia. Cinci.
Si…. imi scrie cineva: “Hei. Chiar nu știam că mai e cineva care scrie așa ceva! Mă refer la scrisori de dragoste

Mirandolina: “🙂 cum nu”

“E clar, ești persoana din listă de aici care mă fascinează cel mai mult
Nu am avut niciodată șansa să primesc scrisori. M-am întristat puțin”

M(..a): “of, imi pare rau 🙁 poate ca o sa primesti candva

“Nu știu dacă o să am de la cine. Dar știu că mi-ar plăcea. Știi și tu că nu prea mai scrie lumea. Plus că e mai greu de găsit o astfel de femeie. Adică tu ești unică… 🙂 ia-o ca pe un compliment sau ca ce vrei tu”
{Din pacate, nu e asa de usor sa traiesti asa, nu-i asa usor cum par a crede cei din afara, cum pare a crede interlocutorul meu}

M(…a): “of. Ei, capul sus 😉 Si… pana la urma cred ca viata e mai usoara fara scrisori si fara trairile astea, cumva”

“Tu o spui din perspectiva femeii frumoase care va avea oricând cui să scrie”

In realitate, sunt momente cand parca mi-as dori sa fiu altfel decat sunt faurita. Poate ca ar fi cumva mai usor fara atatea ganduri, fara atatea trairi, fara atatea chinuri (implicit).
Cine stie.

O am, bineinteles ca o am pe cea de acum 5 ani, ca si pe celelalte. Am avut cumva tendinta sa o caut, sa o deschid… m-am infranat. Stiu ca doare, stiu ca m-ar rascoli si m-ar tulbura. Poate pare ca fug (eu care sunt temerara cu capul in zid), dar am ales (cel putin pentru moment) sa ma protejez. E rar, de obicei nu aleg protectia. Poate din cauza ca e toamna. Sunt zgribulita si am sufletul cumva in furtuna.

Si… “Ar trebui să scrii o carte totuși. Sper că mai e pe “to do list”
M (..a) :da, mai este. O sa ma apuc zilele astea
“Super. Abia aștept!”
M (…a) : “o scriu in franceza”
[de parca as putea sa scriu cand sunt tulburata. Eu scriu doar cand sunt senina si-mi rade sufletul….]

Te ascult