Intotdeauna, sufletul

Sper ca ai aruncat toate scrisorile primite vreodata de la mine. Nu de alta, dar nu as vrea sa le găsești în câțiva ani și sa te tulbure intr-un fel incomparabil, așa cum tocmai am pățit eu cu propria mea scrisoare scrisa acum 15 ani mamei. E suficienta amintirea difuza, din ce în ce mai estompata,  a lucrurilor citite de tine, scrise de mine. Prezenta lor fizica in acelasi spatiu este deja prea mult.
În general obișnuiam sa pun mult suflet în ele. Știu ca nu e uzual ce urmează sa te sfătuiesc,  dar trebuie împachetat cu grija și aruncat și el odata cu scrisorile,  ca sa nu rămână urme, stropi, firimituri,  dare…. nu mai mult decât cele care rămân în interior și pe care nu prea ai cum sa le distrugi orice ai face. Ca nici timpul nu le șterge de tot, niciodată.  Ele rămân cu tine, în tine. Spuneam eu odata: de mine scapi ușor,  de tine nu știu cum scapi… iar fraza asta se vroia o atenționare calda despre ceea ce putea sa fi rămas înăuntru, ca schijele unui obuz ce rămân îngropate adânc in pământ, mult timp dupa explozie.

N-ai unde sa fugi, niciodata, amintirile-ti sunt lipite de tine, de piele, de trup, de suflet, incrustate. Esti un basorelief sculptat in senzatii. Inchizi ochii, sunt in tine. N-ai unde sa pleci. Nu ai cum sa le scapi, esti oricum si oriunde in raza lor de actiune. Nu prizonier, caci le duci oriunde. Nu mai stii daca tu sau ele sunteti prizonieri, care al cui, tu al lor sau ele al tau, oricum, sunteti indisolubil legati, corp comun.

Deci daca mai ai scrisorile prin casa, mergi acum la ele, apuca-le, nu le deschide, nu, nici macar din curiozitate, nici macar din dorinta de a-ti lua un la revedere, nici măcar pentru a arunca o ultima privire duioasă. Un la revedere inutil, de altfel. Tine-le bine inchise, sa nu scape inima din ele, sa nu se disperseze.
După ce ai împăturit bine sufletul în hârtii și ai scăpat de ele, aerisește cu grija apoi, sa nu fi rămas o boare prin vreun cotlon, sunt persistente și se insinuează te miri unde. .. Au scrisorile astea un parfum mai tare decât esențele renumite ale florilor de Grasse.
Te iubesc și de aceea vreau sa te protejez si sa te previn: arunca dracului TOT, pana când acest tot nu va deveni prea dureros și nu te va lovi cumva mișelește din cine știe ce colt al casei, dintr-un sertar, de pe o etajera. Până când nu vei călca pe o schija din aceea, provocând un dezastru, o noua explozie care ar putea nimici mult… Aruncă tot până nu e prea târziu.

Spre binele tau iti spun asta, fa-o!
Sigur ca eu nu am puterea sa o fac, deși știu pericolul ce mă pândește,  și știu ca poate lovi și ca doare. Eu nu pot. Am acolo mereu cuvintele tale. Nu le șterg, nu le arunc. Ba mai mult, recitesc, si e mereu si mereu viu. Ca un drogat care-si ia doza. Mereu freamăt la cuvintele acelea, și mă fac fericită,  și mă fac sa râd.  Și mă plonjează si-n neagra durere.
Fii tu, insa, cel mai rational dintre noi doi! Arunca tot si instraineaza-ti orice urma. Oricum sunt destul de multe, prea multe cele dinauntru, iar acelea chiar dainuiesc.


About Mirandolina

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

3 comments on “Intotdeauna, sufletul

  1. Superb! Am lacrimat citind aceste randuri. De ce? Din doua motive.
    1. Sunt scrise superb! Ai un talent deosebit!
    2. Ma regasesc in ele. Am trait!

Te ascult