Pentru ca toate biletele din viața asta sunt dus-intors

bilet avionM-a intrebat cineva ceva ieri pe blog, adica aici.
Si raspunzandu-i, mi-am dat seama cat de multe stiu, cat de multe am trait, cat de multe am… murit.
Intreba de ce am plecat, si daca-l mai astept…. “Am plecat pentru ca biletul meu de avion era dus-intors, si pentru ca nu a stiut sa spuna “ramai”, altfel decat insistand sa mergem la medic (cazusem pe scari, ma lovisem destul de rau). Stiam amandoi ca daca mergem la medic pierd avionul. Dar n-a spus nimic decat o insistenta absurda si indelunga cu “hai la medic”. <Ramai> e un lucru prea serios ca sa poata fi aproximat, din pacate. Nu pot auzi si intelege “ramai” decat daca persoana din fata mea pronunta “ramai”. Nu-mi asum singura decizii care implica doi oameni, nu fortez pe nimeni la nimic. Oamenii trebuie sa invete sa vorbeasca, atunci cand doresc ceva.”

Asa am raspuns ieri. In rezumat, asta e viata. Avem ades bilete dus-intors, care ne conditioneaza. Toata viata e o inlantuire de bilete dus-intors.
Oamenii nu stiu sa spuna ce gandesc, atunci cand nu e prea tarziu. Teama, nehotarare, inconstienta? orice ar fi, e pierdere de viata.

E trist, dar n-am murit atunci. Nici urmatoarele dati. Si nu voi muri nici viitoarele dati. Desi mor de fiecare data, paradoxal. Deja stiu. Aproape ca mi-e dor de timpul cand nu stiam toate astea. E o amaraciune in aceasta “stiinta”. Desi, cumva, pentru ca stiu, ar trebui sa doara mai putin.

Si detectez greselile. Altora. Pe ale mele inca nu, aceea e treapta urmatoare, probabil.

ps. Mai am, din nou, o ora pana la imbarcare

Te ascult