Premiantii nu merg in paradis

10 juillet 2014

premiuAn de an, subiectul bacalaureatului, un des marroniers de la presse, cum s-ar spune in Franta. In fiecare an aceleasi idei. Ca se copiaza, ca se vand subiectele, ca se da spaga, ca e procentul de absolvire mic, ca sunt perlele mai multe si mai mari. Invatamantul romanesc are cert o problema, mai multe, fara indoiala. Si multe din ele din pricini economice. Subfinantare, profesori platiti prost, respectiv nu suficient motivati, raman unii de calitate indoielnica sau niste rari sfinti, dedicati. Incet incet lucrurile merg mai jos.
Anul acesta, in afara de clasicele subiecte despre bacalaureat, isi face loc si o stire: fiul Gabrielei Vranceanu-Firea nu a luat bacalaureatul. Evident, o gramada de lume se bucura. Altii sunt indignati.
Fara sa fiu nici pe departe fan Firea, ca sa stam stramb si sa judecam drept, mie mi se pare chiar foarte laudabil ca nu a luat bacalaureatul fara sa-l merite, doar pentru ca era fiul lui X. Sau ca nu l-a cumparat. Sau ca nu l-a negociat, ca atatia altii.

Cat despre performante, din propria mea experienta de viata de premianta pana in clasa a 12, olimpica la mate si fizica, fix colegii mei mai smecherasi din clasa (coincizand ades cu cei corijenti, asta neinsemand prosti, ci doar imprastiati, sau doritori sa isi traiasca primele iubiri, primele teribilisme, sa fumeze primele tigari, sa exerseze primele saruturi), au reusit cel mai bine. Smecherul din ultima banca din clasa mea de la liceu e milionar in euro (bravo lui!), si a declarat, la 38 de ani, la intalnirea de 20 de ani de la bac, ca e cel mai tanar pensionar. Isi permite. Viata e despre altceva decat despre a lua 9 si 10…

Nu vreau sa alimentez miturile cu Bill Gates sau alti oameni de acelasi gen fara diploma, etc, dar nu am vazut pana acum ca a fi premiant echivaleaza cu succesul si in viata reala, asta bazata pe bani si facturi, pe smecherie, pe adaptare, pe supusenie chiar uneori, pe oferirea a ce se cere, pe abilitatea de a se plia pe ceea ce trebuie sau ce asteapta lumea de la tine.

Nu ma intelegeti gresit, a fi premiant nu te condamna. Dar nici nu-ti garanteaza reusita.
Uneori, chiar, premiantii joaca ulterior, culmea ironiei,  in filme numite « Singuratatea alergatorului de cursa lunga. »

Si nu, nici invers, nu reusesti neaparat daca esti chiulangiu.
Reusita este ceva mult mai complex, din ingrediente multe si cu dozaje diferite.

 

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

49 Comments

  • Pana la urma, nici societatea nu le ofera nimic acestor copii. Unii nici nu isi doresc bacalaureatul. Pai, e greu sa mai crezi in necesitatea unui examen cand vezi ca unul cu nspe diplome nu isi gaseste loc de munca, e clar. Noi, generatia «  »cu cheia la gat » », macar stiam ca ne gasim un serviciu. Copiii astia ce fac? Ce idealuri pot sa isi faca? Noi, cei de la catedra, ce sa le spunem? Sa-i mintim? Si uite asa, ne miscam asemeni unei masini ruginite, careia i se pun improvizatii ca sa mearga cumva

    1. societatea nu este ceva dematerializat, ambiguu.
      Societatea suntem NOI. Ei, noi, voi, el, tu, eu.
      Tocmai ca are nspe diplome si niciuna ca lumea, de aia nu-si gaseste loc de munca.
      Scriam acum niste ani, cinci deja, iunie 2009: « Si cum am spus de curand, ingramadirea aceea de diplome de facultati, fara legatura intre ele, aviditatea de a le strange fara sa insemne nimic, si fara sa le aduca nimic cu adevarat, doar ca sa le aiba… E incoerent ca si proiect de viata. Repet, un francez care lucreaza in recrutare imi spunea ca el nu a mai pomenit asa ceva. Pe scurt, ca nu a mai intalnit asa ceva nicaieri. Ca in Franta oamenii fac cate o facultate (rar de tot doua sau mai multe), dar stiu ceva. Iar aici, oamenii fac cate doua-trei facultati, dar nu au absolut nimic in cap. Si niciun drum serios, si nicio tinta.
      Si in ce scop colectioneaza diplome, de fapt? Nu cunosc nici un angajator, oricat de neglijent, care sa te ia doar pentru acele hartii. Sau daca te angajeaza, totusi, dar tu nu stii nici pe jumate cat scrie ca ai stii, in acele hartii, nu te pastreaza. Deci, la ce folosesc acele hartii, fara acoperire? »
      {aici: http://mirandolina.ro/2009/06/20/onestitatea-fata-de-noi-insine/ }

      « Si mai incolo. La facultate. Oamenii isi cumpara diplome. Nu e concluzia mea, nu e concluzia dupa ce am vazut nu stiu ce stiri. E concluzia unui ochi extern (neromanesc), care lucreaza in recrutare. Si care s-a speriat de nivelul absolventilor de facultate (adesea au chiar cate doua-trei facultati, la ce le-o fi trebuind, frate!). Si concluzia lui -generala- e ca aici, oamenii cumpara diplome. Si ca sunt disperati dupa diplome (aduna aiurea doua trei facultati, fara noima, fara legatura intre ele, fara un curs normal de cariera, fara un plan concret).
      Cred ca ajunge daca spun atat.
      De aia merge totul pe dos. Dintre acei oameni, multi intra in viata activa. Si fac ce stiu, adica nimic. De unii se mai lipeste cate ceva, de altii nu. Si apoi, sistemul promoveaza tot felul de non-valori, din cauza nepotismului sau altor motive la fel de importante. (fustita scurta, par blond -da, stiu, sunt sau ma rog, eram blonda, gura!-, foloase materiale, etc. — cu imaginatie)

      Rezultatul? Tara asta care arata asa, dupa 20 de ani. Caram bolovani in intersectii si facem ursi si girafe din iarba, in timp ce altii construiesc drumuri si cladiri, inventeaza avioane, masini si minuni. »
      {http://mirandolina.ro/2009/06/18/tampitii-si-scoala-romaneasca/ }

      Cam astea….Basca parintii care nu isi mai asuma rolul de implementare a valorilor (poate nici ei nu le au).
      Basca profesorii, prost platiti, care, in afara de mici exceptii care raman din vocatie, pleaca spre alte domenii.

      1. Dar eu nu aia am vrut sa spun cand am scris de nspe diplome. Ziceam ca multi, chiar daca au diplome, studii superioare, nu isi gasesc loc de munca. Ma intristeaza ca una spun si alta se intelege. Copiii care sunt pe bancile liceului nu au perspective, acolo am vrut sa ajung. Parintii nu au timp sau poate, valori, asa ca educatia de acasa va fi incompleta, iar profesorii, desi au vocatie, raman cu stiinta lor si atat, daca elevul nu invata. Sper ca m-am facut inteleasa acum. Totusi, vorbesc corect romaneste.

        1. Dintre cei care au diplome, mulți le au cumpărate sau luate aiurea, incoerent.
          Eu nu înțeleg utilitatea îngrămădirii de diplome, în loc sa aprofundezi ceva ce chiar poți face.
          Așa se explica de ce nnu-s angajați. Ce angajator normal la cap ar plăti un om doar pentru ca deține niște hârtii?
          Părinții nu au timp? Și ai noștri de ce aveau?
          Nu, e o vina comuna, afirmația dintre noi

  • Nici eu nu inteleg gramada de diplome, dar iar nu asta spuneam, in fine. Parintii nu au timp pentru ca muncesc 10-12 ore pe zi, se duc in strainatate, daca nu au bani. Multi copii sunt neglijati din cauza asta. Pe urma, uita-te si tu cati copii cu un singur parinte exista.Din pacate, toti vor copii , dar nu au timp pentru ei. Parintii nostri aveau timp, fiindca lucrau 8 ore la serviciu, bine ca unii lucrau in 3 schimburi, dar chiar si asa reuseau sa se ocupe mai bine de copii. Nu erau nici atatia copii cu un singur parinte. Plus ca, repet, copilul stia ca atunci cand va termina, va fi angajat undeva sau va merge la facultate, iar facultatea ii va deschide porti noi, lumi noi. Vina comuna? Da, societatea e cum e, aici ai dreptate

      1. Asta cu ingrijitul copilului …iar nu-s de acord. De pilda, X si y se casatoresc. Au servicii bune, salarii acceptabile, decente. Bun, ei fac un copil. Merge bine totul un an, doi, noua. Dintr-un motiv sau altul, X pierde serviciul. Nu e de vina cu nimic, il pierde. Ce sa faca atunci cu acel copil? Gaseste de lucru in strainatate….In momentul cand au facut copilul nu s-au asteptat la asa ceva. E usor de zis ce zici tu, dar viata nu e totdeauna roz.

        1. {erai in spam, nu stiu de ce, azi te-am gasit}
          Hai ca deja vorbim aiureli. Nici pe vremea parintilor sau bunicilor nu era totul roz. Basca greutatea vietii, ca n-aveau masini care fac orice (spalat, spalat vase, etc).
          Iar eu aici nu vorbeam atat de latura materiala cat de cea spirituala, de educatie in sensul de timp, de valori, de inducerea unui comportament, de stabilirea unor lucruri bune sau rele…. Daca nu ai chef sa faci un copil ca sa ai grija de el in felul asta, nu-l faci, ca nu e obligatoriu sa ne inmultim toti.

  • Pilda cu Noe : daca vrei sa salvezi specii te pregatesti sa le dai mancarica. La ce iti foloseste zau nu stiu. Azi am intalnit doua muste obraznice.

  • Stai ca m-am mai gandit. La pilda lui Noe se mai adauga: dobitocul dumnezeu ajunge la concluzia ca a gresit si vrea sa distruga tot. Dar ii permite (sau il invata) lui Noe sa salveze exemplare care vor revigora greseala. Adevarat curat murdar.

      1. Desigur. Nu se specifica cine decide cine merita si cine nu, deci banui ca iti arogi acest drept. Ceea ce mie unul mi se pare extrem de corect.

  • Orice maimuta care se naste primeste dreptul de nastere pe mai departe. Nimic rau in asta, prost e ca multe maimute folosesc acest drept. Altfel, viata e o poezie.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *