Nu stiu sa primesc

aprimiNu stiu sa primesc un compliment ca oamenii.
Din cauza nesigurantei, (da, stiu, uneori pare altceva, dar nu prea ma intereseaza, stiu exact si de ce pare asa, iar cine nu patrunde dincolo, paguba lui), il parez fie cu o gluma (mai mult sau mai putin reusita), fie il resping politicos printr-o “acuzatie” de amabilitate (“esti tu dragut/politicos/variante”).
Sunt jale, e dramatic. Chiar daca stiu ca trebuie sa zambesc si mai ales SA TAC, sau sa spun maxim “multumesc”, si sa ma opresc, ma trezesc spunand asta “ei, esti tu amabil”, ceea ce anuleaza tot.
Omul (emitatorul ideii), se simte respins, neinteles, poate chiar banuit de linguseala, si cu timpul, ajunge sa nu mai spuna. Cu timpul sau imediat, chiar.
Extinzand asta, nu stiu sa primesc mai nimic. Desi analizez foarte bine lucrurile si cunosc problema, nu reusesc sa o domesticesc. E cumva un sentiment de “nu merit asta”, desi stiu…. chiar stiu cine spune de-adevaratelea si cine exagereaza. Dar e acolo, fraza aceea spontana, idioata: “esti tu dragut”.
Vine partial dintr-o educatie cu un bun simt excesiv, poate prost inteles uneori, combinata cu o dorinta de mai sus, mai departe, mai bine. Ca si cand niciodata nu e suficient… Am fost premianta pana intr-a 12a, si olimpica, si cumva parca nu era destul… O dorinta de perfectiune. Desi stiu ca oamenii perfecti sunt morti, si oamenii imperfecti sunt frumosi.
Mai este si aceasta teribila neincredere in mine, cu care, evident, ma lupt. O lupta inegala, caci e insidioasa si adanca. Si din rabufnirile acelei lupte vin lucrurile din prima paranteza din text. Cautand sa-mi inving nesiguranta, sa ma iubesc, sa ma impac cu mine, pot parea trufasa, sau autosuficienta, desi, din pacate, sunt departe de aceste lucruri. Dar, in fine, cine trebuie sa vada, vede, cine trebuie sa stie, stie, cine nu, nu.

Greu…

13 comments on “Nu stiu sa primesc

  1. Cand te nasti nu exista ieri. Cand mori nu exista maine. Cat traiesti exista rar azi. Eternitatea tine de la lipsa de ieri si fix pana la lipsa de maine. Azi am descoperit asta. Desi era valabil si ieri si e posibil sa fie si maine.

  2. Cand eram mic doream sa ma fac gunoier. Eram convins ca umbland toata ziua pe strada dupa gunoaie gasesti si multi bani. Nu am am ajuns gunoier, dar nici departe nu sunt. Bani nu am gasit. Asa ca pana la urma nu stiu ce sfat sa dau.

    • Banii n-aduc fericirea. Lasa-l încolo.
      Doar cât sa fie un pic.

      Dar ce chestie!
      Am un amic care trăiește acum la New York, și când era mic visa sa se facă gunoier.
      Motivul însă diferă. I se părea magic ca oamenii aceia intrau în cartier cu o mașină maaaaaare și plecau cu ea. I se părea ca oamenii aceia văd lumea.

  3. Langa cinema Patria, habar nu am daca se mai numeste asa, e o cladirea mica. In stanga. Cred ca e ceva cu carti acolo. Cand eram eu baiet acolo era ceva cu pionierii. Te duceai si desfasurai activitati. Era si o sala de balet. Oglinzi, bara, gagice cu craci pe sus. Mi-a placut asa ca m-am inscris si eu. In idee ca ma vor lasa sa le ridic, motivatia mea fiind clara in acest sens. Ei bine, nu m-au lasat, cica erammprea mic. Asta nu mi-a placut. Asa ca la nici doua ore activitatea mea de balerin a luat un bun sfarsit. O alta eternitate inutila.

    • Ei, cum sa nu se mai numească Patria?
      De clădirea aia, ciudat, eu nu-mi amintesc din copilărie, deși mama lucra pe Magheru, fix deasupra cofetăriei Casata, și a magazinului Vânătorul.
      Tu ai fost (scurt) la balet, eu am.fost la școală de muzica, pe Vasile Lucaci, am cântat doi ani la violoncel. Și eu eram mica, cât violoncelul, nu puteam cara instrumentul, mi-l ducea mama

  4. Oare daca refuzi cele 3 dorinte pe care e dispus sa ti le implineasca pestisorul de aur se va simti jignit ? Dar daca prima dorinta e sa ti se implineasca toate dorintele ce rost mai au celelalte doua ?

Te ascult