Intimitate versus puritanism

La inceputul anului, presedintele socialist al Frantei a fost “victima” unei reviste de scandal care a dezvaluit povestea lui “paralela” cu actrita Julie Gayet, in timp ce legitima era Valerie Trierweiler. Am vrut sa scriu de atunci asta, cu scolile de gandire franceza si americana, insa viata mea fiind destul de complicata in ianuarie, am tot amanat.

povesteScoala franceza versus scoala americana: flirturile presedintilor francezi (si-s mai multe, de la familia paralela a lui Mitterrand, cu fata Mazarine, dintr-o relatie alternativa, pana la iubirile lui Hollande cu Julie Gayet, si luam doar istoria moderna), considerate toate normale si  tinand de “viata privata” (firesc si pentru mine, ca deh, am stat prea mult in Franta ca sa nu fie si felul meu de a gandi), versus afacerea Lewinsky, scandal, proces, mare deranj in puritanismul american. Tribunal, marturii, probe (abjectă rochita patata exhibata mondial, ce idee sa o arati lumii intregi – as putea intelege doar ca o pastrezi intr-un sertar, din iubire, si ca o privesti nostalgic in singuratate, din timp in timp, un soi de fetisism, dar nu ca o folosesti ca “arma”), acuzarea omului cum ca daca si-a mintit sotia sigur va minti o tara intreaga, si nu doar in ce priveste “son histoire de fesses”, dar si cu restul, oricare.

Povestile mai mult sau mai putin legitime ale barbatilor francezi, fie ei si politicieni (ca-s politicieni, asta nu-i face mai putin barbati!) chiar sunt considerate viata lor privata. Poporul votant considera ca este fix treaba lor si a nevestelor legitime, atat…. Nu numai ca presa le considera asa, dar si francezii le considera asa. Nu aveai decat sa privesti reactiile oamenilor obisnuiti pe care ii intrebau jurnalistii pe strada ce cred despre Hollande si pasul lui gresit cu Julie. 
Mai mult, in cazul lui Mitterrand, desi presa cunostea relatia lui paralela (de-a dreptul o viata dubla cu o familie in toata regula, cu week-enduri si copil), despre ea s-a scris abia dupa moartea lui… Pentru ca au considerat ca nu e problema lor.
Una peste alta, francezii sunt suficient de corecti, aplica exact ideea “cel fara de pata sa arunce prima piatra“, ori intrucat relatiile paralele sunt destul de raspandite in Hexagon….cum le-ar sta sa arate cu degetul si sa infiereze cu manie proletara? In tara in care exista foarte des trio-uri eterne, incetatenite… in care Sacha Guitry isi gasea izvor nesecat de subiecte (el insusi fiind casatorit de 5 ori si colectionar neobosit de amante), cum s-ar putea ca lumea sa arate cu degetul spre un presedinte, care, pana la urma, e si el… om?

O parte din francezi sunt interesati intr-un fel de subiect, dar putini. Restul (covarsitoarea majoritate) ridica din umeri, spun ca e problema lui si a iubitei legitime (nici Valerie nu ii era sotie, ci doar compagne). Subiectul a aparut doar in presa de scandal, care e restransa, nu e la fel de raspandita ca tabloidele britanice sau romanesti, iar tot ceea ce spuneau francezii interogati pe strada de televiziuni, aproape unanim, era ca “omul are dreptul la viata lui privata“.
Evident, nesanatosi voyeuri care doresc sa priveasca pe gaura cheii, avizi de detalii spumoase mai mult sau mai putin adevarate, exista peste tot…. Acu’ zau, la mutra aia de contabil ma intreb ce ar putea fi asa de incitant sa doresti sa-l vezi in postura de amant. Da’ pana si chiar asta ilustreaza bine doua lucruri: “Mâța blândă zgîrie rău” si “Orice sac isi are peticul.”

Cu romanii e mai complicat. N-as spune ca e nici ca la americani (Dieu merci!), dar nici ca la francezi. La romani e un amestec complicat de ipocrizie, cu habotnicie, cu frica de Dumnezeu, cu dorinta de a parea modern, tolerant, de a parea puternic si a epata (ca pana la urma, a avea o amanta poate fi un atribut al puterii)…
Desi, pana la urma, povestea de amor (sau doar “de fesses”, desi eu cred ca e si mult emotional acolo), cu Elena Udrea nu as spune ca i-a daunat lui Basescu. Tocmai din perceptia atribut de putere. Poate mai mult sa-i fi facut rau ei, desi si aici e mult de discutat, caci e greu de determinat daca nu “asta a fost sansa ei de iesire din anonimat”.

About Mirandolina

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

22 comments on “Intimitate versus puritanism

    • dar n-a fost prea multa primavara inca….
      s-au dus naibii anotimpurile, ploua de balamuc.
      Iar eu ma incapatanez sa nu-mi pierd voiosia….

    • probabil ca cine nu e apt de munca, nu are dreptul la somaj, ci la alte feluri de indemnizatii.
      Asta zic asa, dupa logica.
      Pot sa intreb, la cineva care a lucrat la Ministerul Muncii.

      • Dreptul la somaj e dat de faptul ca ai lucrat si ca nu mai ai loc de munca. Pai de exemplu, daca ai fost angajat pana ieri si azi te prezinti sa incasezi ajutorul dar ai o hartie ca nu esti apt de munca ? Pai asa neapt de munca am lucrat si am platit txele aferente…so, nu vad legatura. Oricum, ma distreaza site-ul lor. Formularile sunt mai neprietenoase decat pe vremea lui Nea Nicu. Am si o explicatie pentru asta: oamenii sunt tot aia numai ca au imbatranit cu 25 de ani…

  1. Habar nu am daca trebuie sa inveti ceva din experienta numita viata. Omul are insa tendinta de a face inventar, din cand in cand ori pe final de ceva. Tragi o linie si te uiti inapoi. Nu stiu de ce face asa, dar asa functioneaza. Ei, privind viata am o singura concluzie: trebuie sa faci orice ca sa nu mai ajungi aici, e pierdere de timp. Esti ca un rau care isi vede de treaba si la un moment dat ajunge in lac. Ai murit desi traiesti. Cam asa ceva.

Te ascult