Asum-consum

apusuri1

Majestuoasele apusuri de la mama zmeilor, in trei seri diferite.

Am trait mult si intens, bune si rele, complicate ades, am incercat diverse, nu mai sunt la varsta sa gust din orice, oricand, ca sa testez. Sunt mai selectiva si e normal, ma cunosc, si cam stiu despre mine ce vreau. Si mai ales, dar mai ales, ce NU vreau.
Am fost intrebata: “Este cel mai bun pentru tine?” Eu ma feresc de superlativele absolute, nu-s Dumnezeu sa emit verdicte definitive si irevocabile, “cel mai bun” ma sperie, daca intrebarea e pusa asa, in termeni universali si absoluti. In schimb, ceva pot spune clar: “Poate nu-i cel mai bun, dar este alegerea mea acum.” Si asta este/ar trebui sa fie absolut suficient.

Am constatat cu bucurie si oarecare surprindere ca daca ma întreabă cineva ce fac, zic ce zic, e un raspuns mai punctual, dar daca ma întreabă cum sunt, nu am alt răspuns decat: sunt FERICITA. Ei, si de aici pleaca lucrurile… Oamenii accepta greu ca esti fericita. Si nu vorbesc de invidiosi, aceia, mai devreme sau mai tarziu, mor inecati in propriul lor venin. Vorbesc de cei care cred ca fericirea este de un singur fel, si ca in general ei detin indreptarul de fericire, si “stai ca-ti zic eu cum trebuie sa fii fericita, ca nu esti, ca aia nu e fericire, e placere.” Aiuritoare sentinta. Pai cum sa stii tu ca sunt sau nu fericita, esti in sufletul meu?

Fericirea e un cuvant mare, dar starea de fericire este un sentiment atat de la indemana… Fiecare suntem fericiti din alte motive, in alte feluri, ne drogam cu alte droguri, ne amuza alte lucruri, ne transporta in ceruri alte lucruri si ne afunda in abisul tristetii altele. Nu putem impune altora modul nostru de fericire, asa cum nu putem sa le pretindem sa le placa acelasi fel de mancare. Cu alte cuvinte, NU-MI BAGA FERICIREA TA PE GAT, cu convingerea ca si eu voi fi fericita la fel.  Pentru ca e fals. Fiecare avem motive proprii.

Nu vreau sa traiesc inghesuit, sa ma tem sa spun ce simt. Cand sunt suparata, spun, cand sunt fericita, spun…. Asta e, cine n-are loc de mine sa priveasca in alta parte. Va sfatuiesc sa ganditi la fel. Nu va lasati fericirea alterata de ce e in jur, de teama de a o rosti. Pana la urma cu momentele acestea ramanem, restul este fix desertaciune. Iar daca simtiti ca va vine sa cantati, cantati! Nu vreau sa-mi ascund fericirea, cum nu-mi ascund nefericirea. Imi traiesc starile, mi le insusesc, mi le asum, le consum.

La fel, chiar daca-mi vrei binele, nu ma poti contrazice asupra a ceea ce simt, sau a ceea ce vreau. Atata timp cat acest “ce vreau” este in limitele legii si in limitele sociale. Fericirea nu-i de un singur fel. Fericirea mea vazuta dinspre mine e alta decat cea crezuta de altcineva, si chiar si de mama. Mama a invatat sa inteleaga asta. Tocmai pentru ca ma iubeste.

Eu zic ca e un teren alunecos. Cand un om iti zice ca e fericit, n-ai alternativa, trebuie sa-l crezi pe cuvant, e ceva prea intim ca sa te bagi sa-l contrazici. Poti doar sa presupui ca tu in aceeasi situatie n-ai fi fericit, dar atat. 

De pilda, pe mine ma face fericita o floare sau un apus. Am primit raspunsul aiuritor: “Aia nu e fericire, e placere“, la care am dat si eu un raspuns pe masura: “Fiecare ne drogam cu droguri specifice. Drogul meu poate fi un apus, iar eu sunt fericita, cum sa ma contrazici? E ceva prea personal.” Ba uite ca sunt fericita de un asfintit si o sa-mi amintesc mereu cum imi calculam venitul de la plaja, dusurile si imbracatul ca sa fug sa vad apusul zilnic acolo la mama zmeilor pe stanci. Si nu ma saturam niciodata, desi era acelasi soare, aceeasi mare, aceleasi pasari. Si era suficient de important cat sa conteze sa fiu mereu acolo, zi de zi, matematic precis la ora fixa, ca sa nu ratez apusul. Sigur ca inteleg ca pe unii ii lasa reci, nu pot pretinde sa simtim la fel, ce nu inteleg este de ce intelegerea nu este reciproca. De ce anume daca eu iti spun ca un apus ma face fericita, sau ca libertatea ultimei saptamani ma copleseste, de ce crezi tu (oricat ai tine la mine), ca nu asta e fericirea, ca nu stiu eu…?  Nici nu dau lecții de fericire, dar nici nu primesc. senzatiile primordiale nu se învață.


Te ascult