Coerenta a la roumaine

deseuriCa sa inteleg mai bine: suntem ecologisti, stingem lumina de Ora Pamantului, dar doar de Ora Pamantului, in rest nu conteaza prea mult, #unitisalvamorice, umblam cu ecologia-n gura 24 din 24, dar cand se da o lege care impune operatorilor de salubritate sa faca o colectare selectiva a deseurilor, sarim in sus ca arsi ca nu e corect? Super coerenţă de gandire, romaneasca, asa.
Altfel, ecologisti pana la moarte. Salvam balena albastra si padurile amazoniene, si orice mai e de salvat, de la 17 la 21, in week-enduri de preferinta. Dar cam de asta nu dau eu doi bani pe “cauzele” lor sforaitoare. Pentru ca sunt de fatada, si nu-s duse la capat.

Ce zic eu aici este in urma legii salubritatii, votata de curand. Aud ca fac operatorii scandal, ca ei nu sunt pregatiti, ca n-au bani sa faca investitii, si ca legea nu-i corecta, ca ar favoriza doar unii operatori, care tehnic sunt gata pe partea asta. Pai, frate, nu esti la punct, nu faci business. E afacere, exista niste cerinte, nu e armata salvarii, si nu trebuie sa te sustina cineva daca nu indeplinesti normele tehnice necesare. Iar asta cu colectarea selectiva nu-i nicio surpriza, se vorbeste de ani buni despre ea. Insa ei, in cel mai romanesc stil, acum fac scandal.

ps. nu, n-am actiuni la niciun operator de salubritate care indeplineste normele respective 😀

Te ascult