Alegeri, consecinte, trenuri

trenuriTotul se plateste intr-o zi. Toate alegerile facute. Toate orgoliile, inclusiv cele pozitive. In unele trenuri refuzi sa te urci, din considerente morale. In altele refuzi sa te urci din motive emotionale sau din idealism. Pe altele nu le bagi in seama, nu le consideri trenuri, nu iti dai seama unde merg si de ce, asa ca nu te urci. Abia mai tarziu iti dai seama ca era tren si nu tramvai.

Dar cel mai dureros e cand nu poti lua un tren care opreste pe peronul tau, in gara ta, cu invitatie speciala pentru tine, pe carton aurit, cu funda rosie, pentru ca, acum niste ani, ai facut niste alegeri. Totul se plateste intr-o zi, iar viata e ironica, ades.
Din pacate, trenul acesta va pleca fara mine, desi adoram destinatia, calatoria, tovarasii de drum, locul care mi se oferea. Asta e. Unele lucruri se invata the hard way. Macar sa-mi mai foloseasca vreodata invatatura asta, sa mai am unde/cand/de ce sa o aplic.

Sunt adepta lui “ni remords, ni regrets” (nici remuscari, nici regrete), si asta pentru ca obisnuiesc sa fac exact ce vreau (in limitele social admise, si in limitele legii, evident). Problema e ca acum, desi as dori sa ma sui in trenul care a venit special sa ma astepte, nu pot, din pricina unor alegeri anterioare pe care le-am facut….

Nu, ca sa previn comentarii care ar afirma ca “Intotdeauna trenul pierdut pare mai confortabil decat trenul in care reusesti sa te urci”, va spun din start ca eu nu sunt niciodata de parere ca lucrurile neimplinite sunt mai frumoase decat cele traite. Eu sunt un om foarte pragmatic, practic, imi place mai mult sa ating decat sa visez. Eu sunt prima adversara a spuselor lui Clemenceau: “In dragoste, cel mai frumos moment e acela cand urci scarile.” Pentru mine, in dragoste, ca si in viata, cel mai frumos moment este cand PIPAI, cand traiesti, cand respiri rasuflarea omului iubit, cand te plimbi langa el, cand razi, cand dormi. Nu cand urci scarile. Acel moment e bun pentru romanticii iremediabili (ca sa nu zic incurabili, sa induc senzatia ca ar fi vreo patologie 😀 ) Nu ca n-as fi romantica, sunt si eu, dar in dozele potrivite, si nu in cazul acesta.
Ca atare, trenurile pierdute nu-s niciodata mai confortabile decat celelalte, din start. Sunt foarte realista si analitica. Stiu ce pierd, stiu ce castig. Aici [in subiectul despre care vorbesc] e vorba de pierdere adevarata, nu de iluzii. Este vorba de o certitudine, nu de un “ce-ar putea fi”.

De asemenea, sintagma “Intotdeauna trenul pierdut pare mai confortabil decat trenul in care reusesti sa te urci”, e o palida consolare, si o autoconvingere, o autosugestie ca nu as fi pierdut nimic. Nu mi se pare fairplay fata de mine insami. Nu-mi place sa ma mint. Ba da, am pierdut, si masor fix ce-am pierdut. Nu-mi place sa ma amagesc. Chiar daca nu-s indulgenta cu mine insami. Prefer asa. Asta e cheia spre perfectionare, spre mai bine, spre a invata ceva, nu auto-convingerea ca de fapt n-am pierdut mare lucru, care inseamna doar sa te impaci cu pierderea si sa nu progresezi.

O sa plang putin cand pleaca trenul (FARA mine, desi aveam loc rezervat). Dar obida nu are de ce sa se indrepte decat impotriva mea, si a unor alegeri pe care le-am facut moral. (am mai spus eu candva ca sunt mai catolica decat papa. Mi-ar fi placut sa glumesc cand spun asta, dar nici macar nu glumeam).

12 comments on “Alegeri, consecinte, trenuri

  1. Nu conteaza ca se plateste. Nu conteaza nici cat costa. Asta cu conditia sa plateasca altul.
    Unul a cumparat sange rosu. Dupa care s-a dus la magzinul de chimicale si a luat un colorant albastru. Oamenii nu au recunoscut falsul grosolan. Vezi tu ca pirateria are si efecte sociale ? Bufnitele nu sunt ceea ce par….

  2. si…. uite ca n-am fost atenta la aspectul cu plata, din primul tau comentariu. Din pacate, nu plateste niciodata altcineva. Platim intotdeauna noi insine.
    N-are cine “sa ne faca cinste” cu risipa de viata, sau cu anumite bucati din noi insine pe care le dam.
    Sufletul, de exemplu….
    Asta e, am ales moral acum 15 ani, acum nu ma sui in tren. Mai vine unul peste 6 ani.

  3. Si ca sa inchei: viata e ca o stana. Si atunci nu ai cum sa fi decat cioban sau oaie. Gama nu e foarte larga, decorul e sarac.
    Sa ai parte de mere bune si nuci tari.

Te ascult