Sfatul

sfatIntr-o seara, suna telefonul.  O voce pe care eu sunt obisnuita sa o aud calma, intreaba agitata: “Te rog sa-mi dai un sfat, ce-ai face tu daca ai stii ca te inseala?
Calma, eu, ii spun: “Nu pot sa-ti dau un sfat, adica nu-ti pot spune eu ce sa faci tu, asta o sa alegi tu. Insa iti pot spune, poate te ajuta, ce am facut eu intr-o asemenea situatie, si ce as face.”

Eu nu pot sa tac. Nu ma rabda inima, nu pot sa ma prefac ca nu vad, in virtutea unor “aranjamente” sociale, financiare, de comoditate sau de standard. De orice natura, de fapt. Plus ca daca banuiesc, o sa fac orice ca sa aflu. Si am spus “orice”.

Mai mult decat alte lucruri, ma doare si ma raneste minciuna. O consider lipsa de respect. Iar respectul eu il consider parte din dragoste. Daca ma iubesti, ma respecti, daca ma respecti, nu ma minti.
Minciuna ma revolta. Eu mint prost, foarte prost. Dar nici nu mi-am propus vreodata sa invat sa mint bine…. Nu consider ca e ceva ce-mi trebuie.

Ea imi spune, blazata si intristata, cumva cu bratele cazand in fata fatalitatii: “Asta e viata reala: toti si-o trag cand au ocazia.” Ah, nu!  Eu vad lucrurile mai simplu: daca ti-o tragi ca ai ocazia, asumi. Daca nu asumi, nu ti-o tragi. Mai aveam eu un iubit, candva, care mi-a plâns la propriu, cu lacrimi, pe umăr, ca isi insela prietena. Si? L-am consolat, ca-s fata buna, da’ inca nu stiu daca nu cumva trebuia sa i-o retez la scena aceea. Eu zic ca si inselatul asta e pentru cine are stomac. Cine nu, sa stea in banca lui…. Nu te tine, nu o faci, punct.

Asta ii spusesem de fapt si lui, atunci. Iar el a raspuns, incercand o justificare: “dar esti asa atragatoare…” (in conditiile in care eu nu faceam nimic ca sa-l atrag, si drumurile noastre nu se intersectau, intersectarea o cauta el). I-am spus simplu: “In viata vei intalni zeci, sute de femei atragatoare. Daca asta e un motiv sa nu rezisti tentatiei, treaba ta, n-ai decat. Dar asuma-ti-o, frate!!!! Sau, daca nu asumi, rezista tentatiei, din doua una, clar.”

Sa revin la discutia cu prietena mea. Povestindu-mi, in plus, am inteles ca e vorba de un caz clasic (din pacate!) de om care se da de gol din cauza remuscarilor. Brusc devenit mai tandru, foarte atent, mult mai prezent. Vizibil cu ochiul liber ca e ceva in neregula. Cumva (ce ironica este viata!), fix tipologia inversa, pandantul celui cu “nu s-a intamplat nimic” (sa mori tu?), de aici.

Nu stiu exact daca am ajutat-o. Eu spun ca da, pentru ca i-am spus lucruri reale, din suflet, din sange si din carne, nu din carti. Alegerea e a ei. Insa i-am spus clar ceva, si poate nu strica sa spun si aici, cine stie cui ii va folosi ideea asta.
La 25 de ani, cand mi s-a intamplat mie, m-am dus sa vada ca stiu. Nu vroiam nimic altceva,  decat sa vada ca stiu, atat, ca sa nu ma mai poata minti in fata. Eram foarte convinsa ca-l voi parasi. Am scris scrisoarea de adio, i-am trimis-o, si…. nu l-am parasit. Il iubeam, a stiut cum sa ma ia… In cazul acela, a fost dezastruos, pentru ca a mers din rau in mai rau. Nu spun ca asa e in toate cazurile, poate in unele cazuri, un asemenea “incident”, ar aranja lucrurile, ar zgudui destul de mult cat sa repuna situatia in fagasul normal. N-ai cum sa stii, sunt experiente extreme, si ele se comporta diferit.

Ok, acum nu mai avem 25 de ani, ca atunci cand am reactionat eu asa. I-am spus sa se gandeasca ce isi doreste cu adevarat. Are doua variante. Prima: poate sa taca, si el sa nu stie niciodata ca ea a stiut. E si asta o alegere, sa te prefaci ca nu vezi. Atatea femei din lumea asta, cu precadere sotii, o practica pe termen lung. “Ma fac ca nu vad, deci nu ezista”. Pentru mine nu este o alegere, ca eu nu pot sa tac, ma sufoca revolta minciunii. Si, repet, niciun aranjament, oricat de “caldut” ar fi el, nu e suficient pentru a ma determina sa tac. Desigur, dupa ce spun, dupa ce vorbim, pot trece peste asta. Pot intelege multe, dar sa bag capul in nisip ca strutul, asta clar nu pot sa fac. Dar pentru multe alte femei, asta este o alegere. Prima alegere, chiar, as spune.

A doua varianta: ii spune ca stie, si exista o discutie. Dar ce i-am spus prietenei mele clar mai presus de orice, si as spune oricand oricui: daca alegi sa-i spui ca stii, n-ai voie sa nu-l “pedepsesti”. Cum crezi tu, pedeapsa poate fi variabila, si ca intensitate si ca durata si ca si continut. Dar nu se poate sa nu o faci. Pentru ca daca spui ca stii, dar nu reactionezi nicicum, e poarta deschisa spre absolut orice.

Desigur, am mai zis, nu apartinem niciodata nimanui. Nu tinem pe nimeni in lesa si nici noi nu suntem tinuti in lesa. Dar atunci cand ai “contract moral” cu un om, parafat prin priviri ochi in ochi, minciuna n-are ce cauta. Acolo unde e dragoste, e respect, si unde e respect, nu e minciuna. Si daca te prind cu raţa-n gura, nu-mi spui ca nu s-a intamplat nimic, ca abia atunci incepi sa ai o reala problema cu mine.

Si oricate remuscari ar avea cel care calca stramb, nicio atentie suplimentara nu sterge si nu estompeaza durerea de a fi  mintit. Niciun cadou, nicio plimbare, niciun alint nu poate repara nimic. De aceea, aproape ca e mai bine ca cel care calca stramb sa fie atat de destept incat celalalt nici macar sa nu banuiasca… si revenim la “o faci doar daca te tine”…
E complicata viata si ciudata toamna asta.

 

108 comments on “Sfatul

  1. Cand sunt in respectiva perioada femeiele sunt mai nervoase. Unele. Oricum, nu cred ca e vreuna care sa fie pre bucuroasa. Cand le iarta Dumnezeu de ajung la menopauza iar nu e bine. Pai cine sa le mai inteleaga ?

  2. Ontopic : sfatul corect era ” shoot yourself”. A fost o intrebare reala ori iti inchipui doar, as usual ?

  3. Au scos una noua. Demonul cica e un spirit inuman, adica un spirit care nu a ajuns pe Pamant ca om niciodata. Multi oameni nevoiasi pe planeta

Te ascult