Lucrurile nespuse sunt ca o tumoare

Lucrurile nespuse sunt cele care viciaza, imbolnavesc si putrezesc relatiile dintre oameni. Lucrurile nespuse sunt cele care, tinute inauntru, cresc nefiresc, ca o tumoare, cu viata independenta, si sufoca relatia umana. Lucrurile nespuse sunt cele care darama podurile pe care le cladim (uneori timid), intre noi. Sunt cariile care mananca puntile aruncate intre suflete cu atata retinere.

Desigur, nu de partea de mister a fiintei umane (mister eminamente feminin), e vorba, nici de retinerea masculina care ne face sa ne protejam gandurile si sentimentele, sa nu le rostim, nici de partea de secret (le jardin secret), al fiecarei persoane, pe care trebuie sa-l cultivam atent. Ci de acele lucruri care ne stau pe suflet si pe care am face bine sa le spunem oamenilor, fara de care relatia cu ei e periclitata…. Cand tinem in noi, inevitabil relatia va suferi.

pod ruptTocmai pentru ca spui cuiva ce gandesti despre el sau despre o anume imprejurare, tocmai de aceea poti vorbi normal, mai tarziu, cu acea persoana. Daca interlocutorul nu poate vorbi normal, e doar problema lui.

Fix lucrurile nespuse intre oameni fac rau, acelea mocnesc, acelea se umfla, acelea fac puroi si mizerie. Eu cred ca daca ii zici unui om ce crezi si ce simti, poti merge mai departe cu acel om, iar daca el nu poate (sa mearga mai departe), este doar inabilitatea lui umana.

Sa faci frumos, sa fii ipocrit desi aveai lucruri in suflet, este mai bine? Cert nu. Nu cred.

Unele lucruri sigur nu poti sa le tii inauntru. Si daca ai tacea, in prima faza, ai izbucni la un moment dat, si nu e deloc mai bine.

Un exemplu (total aleator si inventat): sa zicem ca am aflat la un moment dat ceva despre un amic, ceva care ma doare. Daca aleg (proasta alegere) sa nu-i spun ca stiu, mai devreme sau mai tarziu voi izbucni…. pentru ca am ales (gresit) sa nu ii spun direct. Daca alegi sa nu spui ce stii, ce simti, ce te doare, ce te roade, vei continua, totusi, subconstient, sa ai un dinte impotriva lui, iar lucrurile pot iesi din tine, la un moment dat, necontrolate, si mai ales, disproportionate. Cea mai buna alegere este sa spui omului ce ai pe suflet si ce simti.

Cu prietenul meu cel mai bun, asta cred ca e unul din secrete, cheia succesului. Ne spunem ce gandim, de fiecare data, chiar cand lucrurile nu-s chiar confortabile. Noi am trecut si trecem peste asta. Dar sigur, trecem tocmai pentru ca i-am spus de cate ori ma deranja ceva, asa cum face si el. Asta face ca relatia e sanatoasa, este fara lucruri nespuse, fara lucruri tinute in noi care sa umfle nemultumiri si dureri ciudate, si care sa ne faca sa ne inchipuim cine stie ce prostie.

Lucrurile nespuse pot ruina o relatie, cu adevarat. Nu e doar vina unuia, e o vina comuna. De fiecare data cand alegem, din orgoliu sau nepasare, din lipsa de timp sau orice alte motive, sa nu deschidem un subiect, alegem sa naruim relatia.

Una peste alta, in toate cazurile eu cred ca e mai sanatos sa spui ce crezi, intotdeauna. Nu neaparat brutal, ades poti impacheta lucrurile cat sa fie delicat si elegant spuse, dar oricum trebuie spuse, altfel ele se umfla acolo, ca o tumoare. Capata propria lor viata si ne sufoca relatiile.

Relatiile cu lucruri nespuse in ele, nu sunt sanatoase. Tacerea ridica ziduri de netrecut, isca rauri cu crocodili si fara poduri de acces. Tacerea adanceste problema.

Odata ce ai spus ce aveai de spus, nu ii porti pica persoanei, nicidecum, doar ai simtit ca trebuie sa-i spui, si esti pregatit sa mergi mai departe alaturi de acel om.

Si mai cred ca atata timp cat simti sa spui lucrurile, inseamna ca mai dai o sansa “relatiei”, interactiunii cu omul respectiv (indiferent de natura ei: amoroasa, prieteneasca, tovarasie, colegialitate), altfel nu-ti pasa, nu pierzi timpul cu explicatii si nici nu simti nevoia de a spune ceva.

Nu incurajez pe nimeni sa se abtina din a rosti. Lucrurile trebuie spuse atunci cand sunt simtite. Altfel, ele se ingroasa, capata o viata a lor proprie, foarte diferita de viata relatiei umane (repet ca nu e vorba doar de o relatie amoroasa, ci de orice fel de relatie, chiar si profesionala – de fapt e foarte important in relatia profesionala sa stii sa gestionezi aceste discutii).

Nu este, evident, vorba despre reprosuri nejustificate. Dar atunci cand simti niste lucruri TREBUIE IMPERATIV sa le spui, asta daca iti pasa ca relatia aceea sa mai supravietuiasca, daca ii mai acorzi o sansa.
Nu, nu ne putem da singuri seama de greseli, nimeni nu e perfect. Asa cum eu spun celor din jur ceea ce am de spus, mi se pare firesc ca ei, daca au ceva de spus, sa o faca, nu sa inchida in ei lucruri care apoi pot izbucni neplacut, indepartate enorm de adevar si mult exacerbate din cauza frustrarii tacerii, si sa te trezesti cu un conflict care nici n-ar fi existat daca nu mocneau acolo “detalii” nerostite.

Cat despre inteligenta cu care interlocutorul gestioneaza lucrurile si trece peste momentul acestei rostiri, asta depinde numai de el. Cel care a spus, si-a facut “datoria” morala de a nu lasa lucrurile sa o ia razna. In schimb, ce intelege fiecare din lectiile vietii este strict problema lui proprie, ce face celalalt cu informatia primita, este doar treaba lui.

Cred foarte tare in A SPUNE, A EXPRIMA, A VORBI despre ceea ce simti. Unul din citatele mele favorite, dupa care ma ghidez in viata este: “A comunica inseamna a pune in comun, iar a pune in comun este actul care ne constituie. Daca estimam ca acest act este imposibil, refuzam orice proiect uman.“

“Communiquer, c’est mettre en commun et mettre en commun, c’est l’acte qui nous constitue. Si l’on estime que cet acte est impossible, on refuse tout projet humain.“(Petite philosophie a l’usage des non-philosophes) Albert Jacquard

 

 

 

10 comments on “Lucrurile nespuse sunt ca o tumoare

  1. Eu am alt principiu – toti oamenii sunt unul si acelasi. Mergand mai departe consider absolut firesc ca atunci cand ti-ai ales un partener sa comunici cu el. Si nu pentru a deveni prieteni caci din moment ce l-ai ales/gasit este deja mai mult decat atat, e parte din tine. Daca ascunzi ganduri fata de partener ascunzi fata de relatia pe care o ai cu el si implicit fata de tine ca parte din ea.

    E oarecum ilogic acest indemn la prietenie in relatie din moment ce ar trebui sa fie mai mult decat atat – practic dam un pas inapoi de la firescul un suflet in doua trupuri.

    Probabil ca decadenta societatii de azi are o influenta foarte mare asupra individului. In genere, nu numai in ce priveste atitudinea sa refractara fata de ce este pur . Pana la urma religia nu este chiar inutila – anumite principii ar trebui pastrate.

    • Am tot spus pe parcursul textului ca NU e vorba de o relatie amoroasa. Poate fi de prietenie, doar de amicitie, de colaborare, de tovarasie sau chiar profesionala.
      Asa ca largim MULT cercul discutiei. Nu e vorba de un partener, de aceea nu am folosit niciunde cuvantul partener, iubit, etc, ci doar interlocutor.
      Nu stiu daca ce ziceam eu are neaparat legatura cu religia. Trebuie doar sa fim sinceri cu noi insine. A tine in tine o nemultumire, a nu o exprima, inseamna, implicit, a te expune unei “imbolnaviri” a relatiei (umane, repet DE ORICE FEL este aceasta)…

  2. Cu scuzele de rigoare dar eu am comprimat si nu largit cercul discutiei :). Punctand acolo unde fara sa vrei iti fuge mintea.

    In ce priveste divinitatea, am subliniat doar un crez personal fara legatura desigur cu articolul tau. Era un soi de retorica acolo.

    N-am vrut sa te supar, sa deranjez.

    • Niciun deranj, dimpotriva. Ma bucur de orice feed back.
      Insistam cu cercul largit deoarece tin mult sa nu se creada ca am scris despre relațiile amoroase. Despt ele am tot scris…
      E o alta postare, de pildă: Tăcere si taceri
      Te mai aștept oricand

  3. In teorie ai dreptate…in practica lucrurile stau diferit! E usor sa spui unui prieten/a (ma refer strict la prieteni) despre ceea ce te deranjeaza. Din nefericire daca tu poti spune ca te ai “descarcat” el/ea percepe invers. Il incarci cu resentimente. Sinceritatea brutala este doar o poveste copilaroasa. Nu cred ca exista relatii (acum ma refer la orice relatie) fara lucruri nespuse.E inevitabil. Nimeni nu e perfect si nu stiu daca si doreste cineva sa i se spuna lucrul asta in fata dupa principiul “mai bine mi spui”. Da! “Mai bine mi spui”..dar nu te astepta sa ti fiu recunoscator. Asa suntem facuti toti! …parerea mea!

    • sigur ca ai dreptate. Dar nu de sinceritatea brutala era vorba, nicidecum nu incurajez asta.
      Ci de a gasi momentul si tonul potrivit pentru a spune lucrurile. Ele pot fi exprimate si delicat, si cu grija, si elegant. Nu cred in ruptul capului intr-o relatie armonioasa (mai ales de prietenie) in care salasluiesc arriere-pensees, ganduri nerostite, nemultumiri neexprimate.
      Si mai cred ca prietenul trebuie sa fie suficient de flexibil si inteligent cat sa aprecieze lucrurile pe care i le spui si felul in care o faci. Altfel se presupune ca n-ar mai fi prieten… Si viceversa, evident….

  4. Sarut mana. Voi incepe direct. “Am tot spus pe parcursul textului ca NU e vorba de o relatie amoroasa. Poate fi de prietenie, doar de amicitie, de colaborare, de tovarasie sau chiar profesionala.” Eu m-am impiedicat in ultimul cuvant. Si zic : Cum sa taci cand ai ca sef un semidoct ? Cum sa vorbesti cand el nu face diferenta dintre cuvinte rostite in sens metaforic si cele cu sens concret ? Cum si prin ce sa-i transmiti ca e periculos de anagramat ? Daca te uiti la el lung il intimidezi, daca nu te uiti deloc zice ca-l ignori. Asa ca ii spui, cum iti vine, dupa ce ai acumulat o serie de ” tumori” si te gandesti daca nu cumva trebuia sa ii aduci un traducator pentru surdo-muti ca sa priceapa cu adevarat ce vrei sa transmiti….Ma imbolnavesc de neputinta de a-i urla unuia ca asta in timpanul prostiei.
    Si sa concluzionez – personajul pitoresc din ultimele sapatamani ale existentei mele este un dErectoras de scoala unde prestez servicii de educatie. Intr-ale vorbirii si ( nu numai ) este nepot de var de-al X-lea cu nea Vanghelie prEmarul . Adica e de pe acelasi calapod. Si ziceti ca ar trebui sa-i spun cam tot ce cred despre el, in virtutea meseriei ce ne leaga si a ogorului pe care semanam… ? Pai, cum ? In limba lui sau a mea ? Cu cuvintele mele multe si elevate sau cu …daang…daang…-ului ce face o propozitie rostita sa aiba mai multe semne de punctuatie si conjunctii decat ar fi normal. Si are una preferata – ” ca “.
    De mi-am varsat naduful prea tare si unde nu ii era locul…iertare.
    Va citesc uneori scrierile si va impartasesc unele idei.
    Deci, sa dam la o parte tumorile, cariile si sa spunem tot. Mai ales sefilor.

    • daca simti ca trebuie sa spui, spune. Uneori, insa, n-are rost.
      Nu vreau sa-si riste nimeni locul… 🙂 de aia zic, lucrurile trebuie spuse daca sunt simtite, momentul si felul in care comunici lucrurile trebuie sa fie intr-un fel…
      Mai e si vorba aia: nu te pune cu prostul, ca are mintea odihnita.
      Va mai astept, multumesc.

      ps. la “anagramat” sper ca lipsesc ghilimelele 🙂

  5. Din pacate chiar este si anagramat. For instance : ” Bai, ai nevoie de estorcare ? “( chiar daca se scrie cu “x’, se aude ” s” …) i-a zis unui coleg. Si eu ca popandaul din tunel ma trezesc sa dau replica : ” Nu dom’le , lasa-l asa, nu-l mai chinui cu amenintari. Ca il insoteste destul nevasta “. Si uite asa s-a mai ridicat o spranceana.
    Cat despre agramaticalitate … Morfologia si sintaxa se tanguiesc de moarte.
    Mda. Prost, prost, dar ce ziceati ca ar avea odihnita ?

    Eu multumesc. De obicei stiu sa rad de prostie, indiferent ce forma imbraca, dar acum ma simt haituit. Si obosit, Dana imi tot spune sa fiu zen. Orice ar fi asta , promit ca incerc.
    Numai bine.

    • Of.
      Insist sa spun: lupta cu un prost e complicata. Lasati-l asa….
      Stiu ca nu va iese mereu sa fiti zen, dar… e pacat sa ne impiedicam de cate un om din acesta… lasati-l.
      Seara frumoasa sa aveți

Te ascult