Culmea prostiei

Scriu foarte rar politic, dar astazi fac o exceptie, subiectul fiind prea hilar.

Valeriu Todirascu, senator Noua Republica in colegiul Senat 12, Circumscriptia 42, Bucuresti, este demult foarte vocal prin comunicate de presa si diverse.

sAstazi, pe cel mai mare si vechi site de comunicate de presa, domnul da un comunicat care suna asa: “Astăzi se împlinesc 1.400 de zile (aproape 4 ani) de la decizia românilor, exprimată prin referendumul din 2009, declarat valid şi obligatoriu de către Curtea Constituţională, de a reduce numărul de parlamentari la maximum 300 şi de a avea un Parlament unicameral.” (pentru doritori, textul integral aici)

Mi se pare mai mult decat amuzant, daca nu chiar penibilo-ridicol, in masura in care domnul este senator intr-un colegiu in care mai sunt alti doi senatori (da, da, ati auzit bine, sunt 3 pe acelasi colegiu), si a devenit senator prin redistribuire. Oare intr-un parlament de 300 de oameni dansul crede ca mai avea loc?

As putea sa numesc asta culmea tupeului, daca n-ar fi, totusi, culmea prostiei.

{“Colegiile 4 si 5 de Senat din Capitala numara, fiecare, cate doi senatori, in timp ce colegiul 12 are trei reprezentanti in Camera superioara a Parlamentului”, sursa aici}

Vitrina cu voie fara voie

vitrinaSa spun din capul locului ca sunt o ferventa militanta pentru tehnologie, pentru noile mijloace de comunicare, pentru internet, telefonia mobila, laptopuri, orice ce ne poate facilita viata si comunicarea.
Cred ca evolutia inseamna si asta. Mai cred ca nu exista pericol de nimic (nu am chef sa enumar marile acuzatii aduse computerelor, telefoanelor mobile, internetului), si sunt gata sa duc o discutie argumentata in favoarea acestora. Eu cred ca sunt doar unelte care ne ajuta, ne fac viata mai usoara, si sunt deplin pentru ele.

Insa zilele acestea m-a ingrozit ceva… Cuiva i-a murit o persoana draga. Si s-a trezit cumva cu durerea “la vedere”, expus, desi poate n-ar fi dorit sa fie asa.
Traim intr-o vitrina, fie ca o facem voluntar sau involuntar, mai putin sau mai mult, mai acoperiti sau mai descoperiti, cu masti sau fara, costumati sau dezvaluiti, cu bariere sau fara, cu perdele sau fara.
Multimea iti devoreaza sentimentele, se hraneste cu bucuriile tale. Multimea iti vede durerile, indiferent cat incerci sa le ascunzi. Le ghiceste si…

Am spus intotdeauna ca exista o perdea groasa intre intim/privat si public/aratat, o perdea pe care am grija sa o plasez atent. Pentru priviri superficiale, ar parea ca nu exista aceasta granita, posesorii acestor priviri uitand ca orice postare despre ciocolata, pantofi, rochite, starea vremii, este, din partea mea, o futilitate voita, tocmai pentru a proteja ce este mai intim in interiorul vietii mele. Altii merg pana la a critica usuratatea lucrurilor pe care aleg sa le scriu (plangandu-se, insa, cand aleg sa nu le mai scriu). Ele au insa un rol si o noima. Acela de a plasa perdeaua suficient de opaca, de a parea deschisa fara a fi deschisa dincolo de granita de intimitate.

Dar in fata mortii, oare n-am fi toti intr-o vitrina, indiferent de grija de a plasa draperii si obloane in fata ferestrelor?

 

Imagini

email1MS “Imi pare rau ca n-am putut vorbi la finalul plecarii tale.
As fi vrut sa-ti arat stelele, intr-o noapte.
Poate ca n-au intrat zilele-n sac, pe acolo pe unde esti tu.”

MS “Ce mai faci mai femeie? Ti-ai schimbat mobilele? Am avut niste zile senine, cer cu stele si luna plina.
Dar tu, asa practica cum esti, nu scrii decat daca esti provocata.”

MS “Ai niste raspunsuri foarte telegrafice. Parca ar fi un test grila.
Sa-ti spun ce imagine mi-a ramas pe retina.
Una cu tine intr-o zi ploioasa, intr-o haina de piele stransa bine in jurul taliei, cu ciorapi cu dunga, tocuri si-un mers grabit.
Asta pe un ochi. Pe celalalt e o fata intr-o rochie alba de vara, tocuri si un caine mic in lesa.”

MS “Ce nu ti-am spun e faptul ca amåndoi ochi au vazut mai departe de imaginea imprimata.”

AM: Cat de departe?

MS “Nici nu stiu daca ar trebui sa-ti spun, dar departe, de tot, cam pana la capat.
Am o imagine rondebosse detaliata pe care, din pacate, n-o pot compara cu originalul.”

MS “Uite ca nu renunt.
Cu scuzele aferente te anunt ca pentru mine esti o femeie sofisticata, misterioasa si cu o sexualitate speciala.  Asa te vad eu.
Nu m-am putut abtine sa nu-ti scriu. Stii, uneori imi trec prin cap astfel de ganduri.
Sper ca-mi apreciezi sinceritatea si sper, despre mine, ca nu sunt badaran.
Te salut, blondo.”