Timpul potrivit

timpul“Tout vient à point à qui sait attendre”

Zice proverbul francez ca totul vine cui stie sa astepte. E un proverb despre rabdare 🙂 Cu el as fi cat de cat de acord, in schimb cu “totul se intampla la timpul potrivit“, pe care multa lume il repeta in ultimii ani, nu sunt de acord.

Eu un lucru stiu: daca unele lucruri nu vin cand am eu nevoie de ele, degeaba mai vin. Teza cu “toate vin la momentul potrivit” nu tine.

Momentul potrivit nu e o chestie arbitrara, stabilita din exterior, de o entitate superioara. Daca-mi dai apa dupa ce nu-mi mai este sete, mai rau, daca-mi dai apa dupa ce am murit de sete, poate-mi va uda florile de pe mormant 🙂

Timpul potrivit e timpul meu, atunci cand am nevoie, cand doresc, cand imi trebuie. Dupa… nu mai e timpul potrivit. Inainte, nu este inca timpul potrivit.

“Toate vin la momentul potrivit” e o pala consolare. Momentul cel mai potrivit e acela cand eu simt ca am nevoie de ceva.

Da, teza “toate vin la momentul potrivit” o accept atunci cand ceva s-a intamplat si invat din acel lucru, sau constat ca avea un sens in acel moment. Nu altfel, nu ca si temporizare, sau stabilire arbitrara a momentului M. Caci pe acela il stie cel mai bine fiecare pentru sine.

6 comments on “Timpul potrivit

  1. M-a impresionat postarea ta despre prietenie din blogul Irinei Binder. Si mai ales aceste cuvinte:
    “Intre prieteni nu exista nici datorie, nici orgoliu. Nu exista datorie in prietenie, exista numai altruism, ajutam doar pentru fericirea celuilalt, pentru a-i vedea zambetul si ochii luminosi.
    Pentru ca prietenii sunt facuti ca sa ingaduie. Pentru ca prietenii sunt facuti sa inteleaga. Pentru ca prietenii sunt cei cu care ne putem permite sa fim adevarati, sa fim noi, sa nu mai tinem cont de o intreaga spoiala sociala. Pentru ca langa prieteni putem plange, putem injura, putem izbi cu pumnul in masa, putem aparea fara farduri. Pentru ca putem ridica ochii spre prieteni fara a avea nevoie sa ne transformam privirea, pentru ca le putem vorbi fara sa ne calculam cuvintele. Nu avem nevoie sa ne prefacem, sa respectam conventiile sociale, sa fim politicosi. Pe prieteni ii putem privi in ochi fara sa avem nevoie de disimulari. Pentru ca prietenii ne iubesc asa cum suntem, fara machiaj, fara tertipuri, pentru ca prietenii ne suporta si le suntem dragi asa cum suntem, naturali. Si tocmai de asta le suntem dragi, pentru cum suntem cu adevarat. Si ei noua, de asemenea.
    De altfel, adesea, tocmai cu cei dragi suntem mai tiranici. Stiti de ce? Acumulam tensiuni, enervari in exterior, de care mediul profesional sau social in care evoluam nu ne permit sa ne eliberam, pentru ca trebuie sa ramanem calmi, sa pastram aparentele, sa pastram conventiile, sa zambim si sa ne stapanim. Si nu le eliberam decat fata de cei dragi, pentru ca stim ca putem sa facem asta. Pentru ca cei dragi (si carora le suntem dragi), ne inteleg si nu ne condamna, nu se supara. Pentru ca ne inteleg”
    Imi place cea ce spui!
    Multe “prietenii” au derapat in orgolii si exploatarea prieteniei oferite. Stiu….
    Excelsior

  2. Am revenit… mai simt nevoia sa spun ceva…
    Timpul potrivit nu cred ca este acela hotarat de cineva … undeva..
    Cred ca este momentul in care tu, ca persoana esti pregatit… in care acumularile tale… toate ale tale sunt implinite si… totusi… vor mai mult…
    Atunci apare saltul… Atunci se intampla…
    Atunci devine necesar….
    Atunci sufletul cere… si vrea … si face… asa cum stie el mai bine…
    Traieste clipa implinirii sale…

Te ascult