Iar cuvintele mele, cate iubiri au adapostit?

inima9Un mesaj primit aseara de Mirandolina (da, da, de Mirandolina), din neant, de la o fata care nu ma cunoaste si pe care nu o cunosc, m-a rascolit. “Te-am cunoscut acum doi ani indirect prin bucatele din cele mai frumoase postari ale tale ce mi-au fost trimise de un suflet drag mie cu care am inceput si am inchis unul din cercurile perfecte ale iubirii totale, pe care, un om daca e norocos, o intalneste in viata macar o data – stiu suna a sablon, insa am trait cea mai frumoasa poveste de dragoste [….] Nu stiu daca e un admirator de-al tau sau vreo alta admiratoarea de-a ta i-a transmis lui chiar nu are importanta cine si cum a scris, insa textele primite mi-au reamintit cine sunt eu in momentele cand credeam ca m-am pierdut si nu mai simteam nimic…

Mesajul era lung, fata povestea multe. M-am bucurat ca de un dar nespus. Nu i-am raspuns, pentru ca raspunsul trebuia sa fie putin mai laborios decat puteam la acea ora (era tarziu, eram obosita, gandeam tot felul de alte lucruri, am framantarile mele). Azi, insa, i-am raspuns. Nu stiu exact daca astepta un raspuns, dar am simtit ca-l merita.

M-am bucurat mult ca mi-a scris, ma bucur de fiecare feedback pe care-l primesc. Nu pentru ca as fi banuit ca trezesc lucrurile astea in cineva, sau ca se intampla ceva cu textele mele (altceva decat ca le scriu cum le simt, si ele raman acolo, in efemerul vietii, si in partial efemerul internet). Nu m-am gandit niciodata ca textele mele urmeaza o viata a lor, proprie, dupa ce le astern pe ecran, si le las aici. Nu m-am gandit absolut niciodata ca ele (mai mult de a fi citite), sunt luate si date mai departe, ca argumente intr-o poveste de dragoste, ca ele insotesc alti pasi, alte declaratii, alte sentimente, alti oameni.

M-am bucurat ca textele mele i-au ajuns la suflet, m-am bucurat ca s-a regasit in ele. Cumva, a fost o confirmare a unor credinte puternic ancorate in mine, adanc. Am stiut intotdeauna ca iubirea contine ceva universal. Ceva ce se regaseste in orice om, pe orice meridian, in orice limba, dincolo de diferente de rasa, de nationalitate, de traditie, de varsta.

Iar faptul ca textele mele au ajuns la ea asa, adica nu direct de pe blog (pe care l-a descoperit abia ieri), ci ele fiindu-i  adresate de iubitul ei, m-a surprins, dar placut surprins… Mesajul acesta m-a facut sa ma intreb oare cate idile au leganat cuvintele mele, fara ca eu sa stiu? Iata un motiv suplimentar sa scriu, sa continui sa scriu, motiv la care nu ma gandisem niciodata.
Mai mult de atat, am simtit ca raspunsul, complet sincer si spontan, pe care l-am dat acum 2 ani la Realitatea FM in cadrul unui interviu despre retelele sociale, la intrebarea “Despre ce scrii tu cel mai bine?“, raspuns care a fost fara drept de apel “Despre sentimente“, a fost cel mai adanc adevar despre mine. Desi ma dusesem la acea emisiune de radio ca sa vorbesc despre cursul de social media pentru companii, pe care-l concepusem…. 🙂

Mesajul se incheia asa: “Inca n-am aflat motivul de ce iti scriu stiu doar ca ceva din interiorul meu ma impinge sa-ti scriu si asta e mai presus de puterea mea de intelegere si am renuntat de mult sa ma mai lupt cu puterea vointei mele interioare care ma indeamna sa actionez de cele mai multe ori…vreau doar sa-ti multumesc ca esti tu si ca scrii atat de frumos si ca reusesti sa surprizi atat de bine toate sentimentele cele mai valoroase si pe cale de disparitie la unele persoane….Nu stiu daca vei intelege ceva din nebunia fara sir insa iti doresc sa ai parte de milioane de ori amplificat de bucuriile si dragostea pe care o daruiesti celor din jurul tau stiu iar stereotip insa sper sa ma simti si atunci vei intelege. ”

Este una din cele mai frumoase urari care mi-au fost adresate in ultimul timp. Intr-adevar, dragostea e cel mai important lucru. Sanatate si iubire, cum spuneam. Restul se construiesc.

2 comments on “Iar cuvintele mele, cate iubiri au adapostit?

Te ascult