Adolescenta, in clasa a opta, Traian O. imi lasa in cutia postala trandafiri. Alta data, mi-i strecura in banca, in spatiul pentru ghiozdane. Imi placeau surprizele astea. Cu Traian n-am avut nimic niciodata, nici macar flirturi copilaresti, (el ma placea, insa), eram serioasa, invatam, n-aveam prieten. In schimb, gesturile lui mi-au incalzit sufletul, si inca si acum, cand ma gandesc….
Candva, mai tarziu, am primit intr-o zi, la birou, un buchet de trandafiri, anonim, fara expeditor, adus de un sofer de taxi. “Curierul” improvizat mi-a spus ca nu poate sa-mi spuna de la cine si ca “va va suna”. N-a sunat niciodata. Sigur, am mica mea banuiala, dar nu s-a manifestat, sa revendice gestul… Poate pentru ca stia ca nu avea sorti de izbanda…
Sunt numai doua povesti, printre multe povesti cu gesturi mici care insenineaza, care aduc fericire.
Nu stiu daca asta m-a influentat, dar si eu sunt la fel. Ador sa surprind oamenii care-mi sunt dragi, sa le produc bucurie, sa fac gesturi aparent mici care lumineaza ziua si sufletele. Sunt intotdeauna atenta la dorintele si la placerile lor, la povestile lor. Imi place sa fac surprize, sa ii inseninez. Am mereu 16 ani.
Surprizele placute incanta simturile oricarei persoane si e coplesita de sentimente mai ales cand e un lucru de care te vei bucura pe deplin.
totusi…. eu inteleg si schimbarile de nume… Dar parca doua nume de pe acelasi IP in aceeasi seara, de la un domn cu poligraf, ma gandesc ca e cam mult 😉
sau poate ca nu mai e nici poligraful ce era…