Cunoasterea

Sta cu mine, acolo, in totala siguranta, pentru ca-mi stie si limitele, si disperarile, si toate lucrurile din capatul lucrurilor. Aproape ca-l urasc pentru ca ma cunoaste atat. Si pe de alta parte, mi-e bine, caci sunt singura, cu el. Nicio nevoie de grimase de “imi pare bine ca“,  “imi pare rau ca“, “eh, sa vedem“, niciun fel de incropiri, de aproximari.
Rar, explozii, si alea, cumva “stiute”, masurate, asteptate. Zambete. Incruntari. Scenarii. Suntem parti ale aceluiasi intreg.
Zic asta cu bucurie si suparare, cu iubire si cu ura.

Si canta draciile astea de pasari…

ps. din alt film, ceva mai tarziu:  toata risipa aia de dantela, matase si satin ….. na, iar eu plang ca proasta

Te ascult