Strada Viitorului e fix din trecut. Treceam azi pe acolo si parea cumva o alta lume, desi atat de aproape. Atat am avut ragaz sa prind, la semafor. Cu 30 de secunde inainte sa reusesc sa scot telefonul din geanta, doi copii se jucau cu un catel de cateva luni, pe unul din pervazele cladirii din imagine. Apoi s-au facut nevazuti, pe usa din stanga.
Dar strada merita parcursa, cu ideea in cap ca o cheama Viitorului 🙂
Proprietarii asteapta fonduri europene de reparatie a cladirii cu scop scuzabil? Poporul roman a obosit sa mai faca ceva si pe buna dreptate.
Dac-ar fi numai o cladire…. Ati mai fost pe strada Viitorului, de curand? Merita parcursa de la un capat la altul, sa-mi ziceti cam cum vi se pare…
Si nu, am obosit sa mai fac ceva nu stiu daca e o scuza rezonabila…
M-am intrebat de multe ori …cum ar putea sa isi implineasca cineva ,zborul interior?? Aidoma unei vrabii ori rindunici..visezi la zborul unui vultur ,te fascineaza. Dar ,pt a te simti in largul tau iti alegi compania ,tot a cuiva asemanator ,care se identifica cu idealul tau. Pe scurt,atita vreme cit noi ramanem in aceeiasi conditie existentiala,vom face aceleasi alegeri ca acum 20-30 de ani.Iar in acest ciclu al dezamagirilor ,fiintele in cauza nu se avanta in inaltul cerului,raman intr-o lume iluzorie,pastrand cu inversunare acelesi repere. Nu esti un OM NOU, puternic si determinat,implinirea este vesnic un obstacol, nimic nu iti vine din exterior…fiindca tu esti TOTUL!!!///// In alta ordine de idei,imi plac ff mult scrierile tale
cam asa ceva, ai dreptate.
De aceea e greu la zborurile de inaltime. E putina lume acolo sus.
Multumesc pentru aprecierile de scriere. Multumesc. Ma emotionez de fiecare data cand un strain ma apreciaza. E asa, ca prima nota de 10 la scoala.