Ireal

trandafirPare ireal, dar e real. E la mine-n casa 😉 Fotografiat cu telefonul. E catifelat si ireal de frumos. Despre asta (sau si despre asta) vorbesc cand spun despre bucuriile intense. Da, stiu, sunt ciudata, si ma bucur de starea asta.

Teoretic, primavara ne condamna la iubire. La mine iubirea n-are anotimp. Imbobocirile se intampla si iarna, cristalizate in zapada modelata, si primavara (firesc), si vara (sub soarele arzator), si toamna, printre copacii desfrunziti.
Zarurile s-au rostogolit cum au vrut ursitoarele…. (eu am avut niste ursitoare mai jucause si adoptau metoda zarurilor) si la mine asa au decis. Iubirea sa fie viata, si  invers. Sa nu exist dincolo de iubire, fara ea, sa nu stiu vorbi decat limba asta.
Parca ne condamna la iubire, primavara de obicei. O fi pedeapsa cu executare?

 

32 comments on “Ireal

  1. Dictaturile sadea se autodistrug din cauza (sau datorita) setei de putere. Lacomia e aia care distruge capitalismul. Undeva intre astea se afla povestea pentru populatie: democratia…. O chestie la fel de reala precum Mos Craciun. Ramane valabila legea naturii: unii mananc, altii sunt mancati. Societatea umana insa a facut posibila o poveste care ajuta victima sa nu inteleaga ca e mancat, el crede ca se jertfeste pentru binele general.
    Imperiile se autodistrug. Arata asta , in mod foarte clar, istoria. Comunitatile nu pot fi conduse daca sunt prea numeroase. UE e un soi de URSS. O masa mare de oameni care injura oranduirea si au speranta ca intr-un tarziu se vor elibera. Intre timp stapanii fac foarte multi bani. Atat de multi bani incat dupa ce oamenii se vor elibera vor putea sa ii cumpere cu alta poveste. Si tot asa. Unii hrana si unii clienti in restaurant. Intre ei se afla chelnerul.

    • Pe masura ce umanitatea a avansat (in timp), povestile sunt mai romantate. La fel de triste, dar mai sofisticate. E un fel de supralicitare a imaginatiei pentru povestea care ni se vinde….
      Nu stiu daca e cazul sa ne intristam pentru asta, ma uitam aseara la niste oameni: pareau fericiti. Eu nu stiu sa fiu fericita in felul lor (si cred ca nici nu-mi doresc, dar nu asta e discutia). Erau fericiti asa, in locul lor de marionete, cu marja de manevra suficient de redusa. Da’ pana la urma ce conteaza libertatea daca nici n-ai de gand sa o folosesti? pentru unii, o libertate de la punctul A pana la punctul B e suficienta.

  2. Nu actiunile in sine reprezinta marea problema a unei dictaturi. Modelul social impus e cu mult mai toxic. Oamenii sunt maimute si au tendinta de a imita masulul alfa imediat ce locul ramane liber.

    • cred ca asa e, da’ si imaginea masculului alfa evolueaza odata cu povestile care ni se servesc.
      Masculul alfa de mai demult era salbatic, acum e altfel.

      Pana la urma, de ce isi doresc puterea? E ciudat sa vrei sa “calci pe cap” alte fiinte. Ce placere iti poate produce puterea, alta decat cea care include umilirea altora?

      • Umilierea e ceva uman. Inventat de om. Simtit dor de el. In natura fapturile se calca pe cap unele pe celelalte in mod frecvent, e un mod de viata. Asa cum leul nu omoara o impala, el serveste o gustarica. Si nu pentru a-i mai trece timpul, asa supravietuieste el.
        Omului care e calcat des pe cap i se spune ca nu e normal. Si atunci speranta isi face loc si il ademeneste sa mearga mai departe : i se spuna cum ar trebui sa fie si nu ii ramane decat sa astepte acele vremuri. Numai ca alea nu vin, iar cat astepti nu faci nimic altceva decat sa iti indeplinesti rolul, iti oferi capul pe rol de pres. Unii realizeaza asta, altii nu. Dintre cei care realizeaza, unii prefera sa aplice politica strutului. Capacitatea de a se minti pe sine e una din cheile supravieturii.
        Sclavi cu diferite grade de libertate.,

  3. Sunt mai multi spectatori decat actori.
    Daca mergi cu un troleu vezi ca fiecare statie e altfel. Prima statie pe care o cunosti iti dezvaluie ca ai ajuns la cap de linie si ai luat-o inapoi

    • Sau muta-te langa o biserica.
      Pentru cei care nu locuiesc deja langa, cum as fi intotdeauna eu, in Romania.
      In Franta am locuit langa cazarma municipala de pompieri, langa spitalul de urgenta, langa linia de tren… 🙂

  4. Pompieri ? Ai cunoscut un sef de tulumba ? Tu ai locuit in Franta ? Aveau un presedinte pitic si jidan pe deasupra. Acum l-au schimbat cu altul, juri ca e un contabil de la o firma de patiserie. Fac insa masini cu scaune comode

    • am cunoscut toate rangurile de pompieri 🙂 Eram mica (de varsta), blonda si romanca 🙂
      Da, au avut. Cateodata au avut pitici. Stii, si Napoleon era pitic. Iar in franceza nabot=pitic, de unde porecla joc de cuvinte a lui Sarkozy, Naboleon.
      Hollande arata asa, ca un om mediu, fiecare se poate regasi in el, nu complexeaza pe nimeni 🙂 Saracu’, are 5 copii cu Ségolène Royal.
      Scaunele masinilor franceze sunt excelente, da 🙂 eu aveam un fix cu asta, in detrimentul Ford sau a masinilor nemtesti 😀

    • Uite ce de i-am mai cunoscut: Vad pompierii, in uniforma. Cazarma lor, pentru tot orasul, se afla vizavi, in piateta. Ii auzim cand pleaca la alarmele de foc. Auzim sirenele dinauntrul cazarmei, care le dau alarma sa plece. Acum, sunt la usa noastra. Ma intreaba: “Aici sta Franck Ducourt?” Recunoscandu-i pe amicii de amuzament ai iubitului meu, le spun: “Da, dar reveniti mai tarziu, nu este acasa.”
      Ei imi spun: “Domnisoara, nu va speriati, este in regula, dar a avut un accident si l-am transportat la spital, la urgente.” Eu, razand din toata inocenta celor 22 de ani ai mei, naiva si vesela, ii resping cu mana, nepasatoare, zambitoare, presupunand ca e o gluma de-a lor: “Veniti mai tarziu, n-auziti? Nu e acum aici, e la un prieten, se va intoarce.” Pompierul ma priveste ingrijorat, de sub casca, o privire de om bun, neintelegand cum ma poate convinge. Repeta din nou, cu vocea impregnata de cat de multa seriozitate poate el: “Domnisoara, prietenul dumneavoastra este la spital. L-am transportat noi. Nu va speriati, este in regula, e constient, dar va roaga sa mergeti la el.” Ii mai resping o data. Oamenii, nedumeriti, insista.

  5. Aici in afara de noi mai e cineva ? Ori eu sunt cel care am speriat vanatul ?

Te ascult