A scrie, scriere, scris

scrisDe anul viitor, in 45 de state americane, scrisul de mana va deveni materie optionala, in scoli. In schimb, se va studia computerul.
Nu vad absolut nimic nefiresc in asta. Computerul este (dincolo de alte valente), si o unealta de scris.

Asa cum umanitatea a trecut de la scrijelit piatra, la papirus, la hartie, cum am trecut de la pana de gasca la stilou, pix, si altele, asa putem trece la monitor si tastatura. Nu vad nimic rau in asta, nici neobisnuit.
Eu scriu demult la computer (oho), din 1992, zilnic. Am o viteza foarte mare si nu privesc tastatura, ci doar ecranul. Pot tasta la fel de repede pe tastatura englezeasca (QWERTY), ca pe tastatura frantuzeasca (AZERTY). Doar in primele doua-trei minute, de acomodare, imi dau seama pe care din ele sunt, si apoi tastez rapid, la fel de rapid pe amandoua. Daca am notite de luat, aduc laptopul, mi-e mult mai comod sa le tastez decat sa le scriu.
Dupa niste ani de jurnalism in Franta, ma intorsesem in Romania, din motive personale. Pentru ca sederea mea in Romania (care trebuia sa fie temporara), s-a prelungit, am dorit sa muncesc. Am dat concurs de angajare (erau doua posturi de redactori intr-o redactie bucuresteana). In prima zi, cand am ajuns la redactie si mi s-a aratat biroul meu, care era gol, am crezut ca va veni mai tarziu computerul, peste cateva ore, sau o zi-doua. Ca sa inteleg ca nu, nu va veni. Si ca trebuie sa scriem de mana textele ca sa le trimitem la dactilografiere. Am crezut ca visez. Ma intorceam in timp, si nici macar in timpul meu. Eram jurnalist din 1994, si nu scrisesem in viata mea de mana ca jurnalist. Nici macar in prima zi din viata mea profesionala. Iar acum, eram in anul 2000, si trebuia sa scriu de mana articolul, intr-o redactie? si sa trimit la dactilografiere? M-am revoltat, am aranjat cumva situatia (nu conteaza in contextul asta cum). Ideea e ca eu imi pierd resursele, inspiratia, imi pierd seva creatoare daca ma pui sa scriu de mana. De mana scriu cel mult doua-trei idei, o notita, un numar de telefon, o adresa de email.  Dar sa scriu de mana un articol? un text? o scrisoare? Mi-as pierde inspiratia, sufletul, tot. M-as pierde pe mine insami, si cred ca ar fi pacat.
Si nu pot fi banuita ca nu stiu sa scriu (de mana, zic). Am luat premiul 1 pana in clasa a 12, si nu din tocit, ca eram la mate-fizica, si olimpica la mate. Deci prea stiu sa scriu 🙂 Dar de ce sa fac ceva chinuindu-ma, cand mi-e mult mai usor si la indemana altfel?

La fel scrisorile, da. Desi scriu mult si iubesc sa scriu scrisori, eu vad scrisoarea intr-un sens mai larg, modern. Ceea ce eu numesc scrisoare, este continutul. Nu forma. Scrisoarea este mesajul, sunt cuvintele, frazele, insiruirea paragrafelor. Sunt lucrurile pe care le povestesti, ceea ce transmiti, si nicidecum “imbracamintea”, forma, exteriorul. Nu consider ca scrisorile trebuie scrise neaparat de mana. Pot fi, dar pot fi si altfel. In secolul 21, sa traim cu timpul nostru… Nici macar la scrisorile de dragoste nu consider necesar scrisul de mana. Fiecare sa se exprime cum ii e lui mai bine, mai la indemana, cum curge mai firesc.

Iata de ce nu vad nimic rau ca pe copii sa-i inveti mai degraba sa tasteze decat sa scrie. Este vorba de forma, nu de fond. Fondul e acelasi, ei tasteaza litere care formeaza cuvinte, scriu texte, citesc teste… De ca sa-i chinuim cu randuri intregi de bastonase? E frumoasa imaginea, dar e putin anacronica… 🙂

4 comments on “A scrie, scriere, scris

  1. Uneori oamenii spun ca se simt ca un nou nascut. Ma intreb daca exista memorii latente de undeva din respectiva perioada ori doar se proiecteaza perceptia unui adult despre ceea ce crede el ca inseamna un nou nascut si despre simtirile lui.
    Pe de alta parte, ca sa te simti ca un nou nascut trebuie sa te dezbraci mai intai. De haine in primul rand. Si de toate celelalte. Sau sa te simti ca un nou nascut inseamna neajutorat ? Sau increzator in tot si toate ? Cum se simte un nou nascut ?

    • nu cred ca exista memorii. Cred ca oamenii isi inchipuie cam cum ar trebui sa se simta un nou-nascut, de unde comparatia.
      Ca sa te simti un nou nascut nu stiu daca e necesar sa te dezbraci. Poate ca nu-i o problema o metafora in plus, nu mai conteaza imbracamintea.
      Ma gandesc ca se foloseste expresia ca sa semnifice ca te simti “nou” in sensul de fara prejudecati, privesti lumea cu un ochi nou, esti dispus sa iei contact cu lucrurile fara ganduri anterioare.
      Da, poate si increzator in tot si in toate.
      Uite, ciudat, ma gandesc acum: un nou-nascut nu e o fiinta libera, ci teribil de dependenta. Totusi, expresia exclude dependenta 🙂

  2. LA inceput credeam ca omul rau e de vina. Ca el face rau. Dupa care am crezut ca omul bun e de vina. Ca nu face nimic impotriva omului rau. Intr-un final am inteles ca eu sunt de vina. Ca stau impreuna cu omul bun si omul rau. Si nu fac nimic pentru mine. Asist la un razboi care nu e la meu. SI nici macar nu stiu care imi e aliatul si care imi e dusmanul. Nici macar nu sunt convins ca in afara de mine mai am si alti dusmani. Si ce rahat ar trebui sa faci la un razboi ? Sa iti cauti dusmanii cu care lupti sau sa cauti pritenii cu care sa te aliezi ? Sau e mai sanatos sa iti vezi de ale tale ?

    • E de vina si omul rau. Si omul bun e cateodata de vina, intr-o anumita masura, pentru ce spui tu (ca nu impiedica raul). Desi, in alte momente, omul bun face bine ca nu duce “razboaie”. Razboiul e ceva rau, oricat de mult ne dorim sa-l mascam in “cauza nobila”. Iar uneori, din dorinta de a face bine, faci si rau…

      Tu nu esti de vina. E logic sa stai impreuna cu oameni. In plus, poti fi si tu cateodata omul bun. Sau omul rau (evident, rau involuntar). Fiecare dintre noi suntem asa. Exceptie fac oamenii eminamente rai (din pacate, exista).

      Sper sa n-ai alti dusmani. Daca tu esti dusmanul tau, of. Impaca-te. Caci atunci cand ne suntem dusmani, ne suntem cei mai redutabili dusmani, din pacate. Ne cunoastem cel mai bine, si ne putem face cel mai rau.

Te ascult