Vinul: niste povesti

Ma gandeam demult sa scriu despre vin, si parca niciodata nu gaseam timp. Caci, ca unele dintre placeri, este mai interesant sa-l savurezi decat sa-l “povestesti”. Cum ar zice reclama din Franta, “c’est ceux qui en parlent le moins, qui en mangent le plus” (e o binecunoscuta reclama, la mancare ce-i drept, dar cam asta e esenta ideii, valabila si pentru vin, si pentru alte placeri :D).
In viata reala, insa, mi se mai intampla sa spun povestea mea cu vinul (evident la un pahar de vin). De cate ori o spun, oamenii sunt cuceriti de ea, si imi cer sa o repovestesc si altora, asa incat, povestea mea e un fel de viral al serilor de vin 🙂 Un viral in real, adica 🙂

vinAsa incat m-am gandit sa o si scriu, probabil merita. Eu am fost un copil extrem de cuminte. Am stat in banca 1 pana la clasa a 12-a, am luat premiul 1 pana in clasa a 12-a. Am fost la olimpiade, matematica, fizica. N-am avut prieten (ca n-am vrut – desi indragosteli aveam), n-am fumat, si, evident, n-am baut. Mergeam la petreceri (ceaiuri, cum li se spunea atunci), si ramaneam pana tarziu, caci mama avea o incredere netarmurita in mine si imi permitea sa stau pana pe la 1-2 dimineata, chestie pentru care eram foarte invidiata de colegii mei. Dar pentru ca nu-mi interzicea nimic, nici nu eram tentata sa fac ceva (vreo prostioara).

In fine. Dupa admiterea la Facultatea de matematica de la Universitatea Bucuresti, unde am si intrat (ca eram buna la mate), am plecat in Franta, printr-o increngatura de imprejurari pe care nu le povestesc aici. Am ajuns la Bordeaux, in 1991. Tara vinului, patria vinului…  Eram mica si inocenta, eram copil. Caci da, eu la 18 ani eram copil. Si, cum am zis, nu beam nimic. Niciodata. Nici macar bere. Deci nu beam alcool deloc. Bun, m-am prins foarte foarte repede acolo (fara sa-mi spuna cineva ceva in mod direct), ca trebuie sa beau. Ca erai roman nu te tratau altfel decat pe ei, dar daca nu beai, da, asta era o piedica in integrarea sociala. Acela era motiv serios de a te respinge social. Atunci, ca un copil bun, permeabil, dornic sa invat, maleabil, m-am apucat de baut.
Ca daca nu bei, n-ai decat doua motive: 1. esti ciudat si aiurea, si nu te baga-n seama, esti implicit antipatic. 2. esti bolnav, si atunci da, te iarta. Dar nu e asa usor, nu prea poti minti, ca te intreaba ce boala ai, cum evolueaza, adica ar fi complicat sa afirmi ca esti bolnav, pentru ca te tot intreaba… asa incat e greu sa mentii pe termen lung varianta cu vreo boala.

Deci m-am apucat sa beau ca ei. Zilnic la pranz si seara, la fiecare masa. Un pahar de vin, ca nu te obliga nimeni sa bei cantitati mari. Principalul este sa bei, macar un pahar. Apoi, nu ti le numara nimeni, nu exista ratie. Am baut, deci, zi de zi la pranz si seara timp de 10 ani. Am invatat sa iubesc si sa apreciez vinul, sa-l cunosc si sa-l pretuiesc.  La intoarcerea in Romania mi-a fost mai greu.  Din cauza ca aici nu prea era vin la pahar (azi e un pic mai bine, dar cand m-am intors eu era jale). Sau cand era vin la pahar, e prost. De aceea m-am apucat sa beau bere. Abia in Romania (in Franta cred ca beam bere de 2 ori maxim pe an). Aici prefer sa beau bere decat un vin prost. Ca sa nu spun ca nu avem cultura vinului,  ca nici macar oamenii care ar trebui sa stie macar soiurile de vin, habar nu au.

Cea mai tare intamplare a mea in Romania legata de vin, la un restaurant din Bucuresti, cu un prieten, el comanda Chardonnay. Fiinta care ne servea (ca altfel nu-i pot spune), face ochii mari si zice ingenua: “n-avem“. El insista, si deschide meniul la pagina cu vinuri, punand degetul, si ii spune: “Cum n-aveti?” La care ea, pe deplin lamurita: “aaaa, viiin? da, avem
Deci…. Bun, inutil sa precizez ca tot restul cinei el a facut misto de ea. Totusi, un minim training inainte sa fii chelner, nu se poate?

Dar am multe-multe intamplari din acestea, de povestit, din pacate 🙁

Avantajul, insa, de a fi baut 10 ani zi de zi la pranz si seara, vin, este ca stiu sa beau, cum sa beau, cat sa beau… E un “avantaj competitiv” important, si ma amuz mereu cum oamenii sunt mirati de asta. Eu fiind blonda si fragila, si femeie, nu se asteapta sa stiu sa beau. Cati barbati am “bagat eu sub masa”…. 🙂 Nu, nu ma “bat” la cantitate cu ei, evident eu beau mult mai putin. Dar stiu cum si cat sa beau… 🙂

Si… un pahar de vin, e divin 😉

5 comments on “Vinul: niste povesti

    • pai asta era si ideea. Nu trebuie doar la ocazii, ci mereu.
      Un pahar de vin e bun la fiecare masa. Si in sensul de “sanatos”
      Vinul e benefic.
      Oricum, eu ma feresc de oamenii care nu beau…

  1. De ce? Interesanta conceptie! Acum, tuica, coniace si lichior nu beau, pt ca nu imi plac toate astea, dar vin si bere beau. Dar ce au oamenii care NU beau?

    • oamenii care nu stiu sa aiba o relatie echilibrata cu alcoolul sunt oameni de care ma feresc
      cine nu bea inseamna ca nu e sigur de el si de limitele lui si de comportamentul lui. Asta inseamna ca nu e stapan pe el… e o teorie de elaborat, mai lunga, dar sunt pe plecare, ma imbrac

Te ascult