Momentul in care mi-au dinamitat copilaria

casa1

Casa mea materna, latura dinspre strada Nerva Traian, In dreapta se vede coltul dinspre Str Alexandru Moruzzi, unde era tot casa noastra.

M-am nascut intr-o casa falnica de pe strada Nerva Traian, din Bucuresti. Desi nu am amintiri din copilarie (din cauze pe care nu le dezvolt acum), totusi, am franturi de amintiri legate de casa. Pe ea mi-o amintesc bine. Si curtea, cu dud in care ma cataram. Cu trandafir catarator care inflorea in preajma zilei mele de nastere. Cu bolta de vita de vie. Cu beci, in care nu intram, nu ca mi-era interzis, dar nu ma atragea. Cu pod in care gaseam tot felul de comori: sculpturi si picturi ale unui artist care locuise-n casa inaintea noastra.
Langa casa noastra, in aceeasi curte, era casa unei matusi. Tanti Aglaia. Sotie de preot, tanti Aglaia picta. Casa ei era plina de tablouri, terminate sau pe cale de a fi desavarsite, picturi….
Pe acoperisul casei lui Tanti Aglaia, mai joasa decat casa noastra, ma urcam in zilele de vara sa fac plaja….

In curte trona un Volkswagen, model vechi, care in anii 70 avea deja vreo 15-20 de ani, si in care am tras reprize extraordinare de joc cu varul meu, Marcel.
Mi-o amintesc pe doamna Voiculescu, vecina noastra. Celibatara, locuia singura, si avea vreo 70 de ani. Se tragea dintr-o familie care avusese o fabrica in cartier. Fabrica le fusese luata de comunisti. Ea traise ambele razboaie. Era fascinanta ca femeie, povestile ei erau extraordinare, cu razboaiele, nemtii, fabrica, venirea comunistilor. Ma fascinau si bibliotecile ei. Doamna Voiculescu citea in romana, franceza si germana. Vederea ii scazuse foarte tare, insa continua sa citeasca cu ajutorul unei lupe. Isi gatea in niste craticioare foarte mici, ca de papusa, portii mici. Era singura, si era in varsta. Dar gatea ca pentru papusi…

Si-mi mai amintesc de domnul si doamna Gusti, o familie de evrei dintr-o curte alaturata. Si ei erau plini de povesti….
Apoi imi amintesc de catelul care ma iubea atat de mult incat se furisa pe sub poarta ca sa vina sa ma insoteasca la statia de tramvai, unde mergeam catre scoala (tramvaiul 19). Pana cand, intr-o zi, s-a suit in tramvai cu mine… tragedie.
Scoala mea era pe cheiul Dambovitei, vizavi de Institutul Medico-Legal Mina Minovici. Scoala mare, frumoasa, in care am prins drag de invatatura din prima.

Si peste toate aceste momente de fericire, a venit vara lui 1985. Este momentul in care mi-au dinamitat copilaria. In aceeasi vara a disparut scoala generala in care invatam, si casa parinteasca, in care locuiam de la nastere.
Astazi, viata mea se desfasoara in cea mai mare parte in aceeasi zona. Trec zilnic de cel putin cateva ori pe langa locul pe care a fost construita casa mea. Ades, ma apuca o tristete profunda…. Ieri am gasit niste imagini ale zonei, si m-am bucurat extrem, desi m-am si intristat, caci erau imagini din momentul demolarii.

Geografia copilariei mele a fost stearsa de pe fata pamantului, fara drept de apel. Ca si cand…. ca si cand nici nu existase vreodata. Ma simt ca un supravietuitor al unui razboi, ca si cand o bomba a sters de pe fata pamantului tot ce aveam, tot trecutul meu. Si daca as vrea sa trec pe acolo si sa privesc lucrurile… ele nu mai sunt, ca si cand nici n-ar fi fost. Poate doar cu ochii mintii.

iml-panoramic1

Institutul Medico-Legal Mina Minovici, pe cheiul Dambovitei, vizavi de scoala mea, unde mi-am petrecut copilaria


43 comments on “Momentul in care mi-au dinamitat copilaria

  1. Emotie maxima mi-ati facut cu aceasta poza! Scoala mea generala nr.79(liceul Al.Ioan Cuza) era vis-vis,iar casa noastra era la 2 pasi mai in fata la Cauzasi .Mai aveti alte poze din zona aceea? Multumesc,Gabriela

    • Eu tot la scoala 79 am invatat, pana au demolat-o, si a trebuit sa ma mut la scoala generala de la Liceul Gh Sincai.
      Nu mai am eu poze, dar le-am gasit pe blogul pe care l-am si indicat in text.
      Intre ce ani erati la scoala 79?
      (ps. Propun sa ne tutuim, precis avem varste apropiate, si oricum, internetul e un mediu mai informal)

  2. Diferentele de opinii fac parte din viata. Sunt si eu sensibila si impulsiva. Dar imi trece repede atunci cand vad ca omul nu spune ceva cu rea intentie

  3. La noi au bombardat americanii. Macar voi o dati pe Nea Nicu, dictatorul. Dar la noi au demolat altii, pentru democratie cica. Motive diferite, same effect insa.

    • mie nici nu-mi mai pasa exact cine a bombardat, efectul e devastator. Nu mai am NIMIC, dar nimic din geografia copilariei. Ah, ba da. Maternitatea. Caritas. Transformata de vreun an de Basescu in azil pentru batrani. Ce n-a terminat Ceausescu, din copilaria mea, a terminat Basescu.
      Pe de alta parte, mi-a oferit sansa unica sa pot sa mor unde m-am nascut… eventual in acelasi salon.

    • de curiozitate. Ziceai tu odata ca nu crezi. Iar eu ziceam ca nici eu nu cred, da’ mai nuantat. Ca pana una-alta, n-avem alta forma de organizare care sa para destul de “echitabila”
      (nu sari, am zis sa para 😉 )

  4. Ai dreptate. Si daca formele de organizare nu sunt bune….ce facem ? Acceptam unele proaste ?

    • nu, normal ca nu-i un motiv sa acceptam unele proaste.
      Mi-as dori sa inventez eu o forma de organizare mai buna. Ma gandesc uneori la asta, in orele cand inca mai am inocenta sa cred ca as putea schimba lumea. Inca nu mi-a venit ideea despre cum am putea organiza gloatele, dar ma mai gandesc.
      Sper ca si altii se gandesc la asta. Si nu vorbesc de cei care “deturneaza” democratia.

    • au. Unde sa plec?
      In tarile unde nu-i democratie, pe pamant, am o mica presimtire ca e putin mai rau decat unde e “democratie” 🙂
      Adica nu prea vad unde sa plec ca sa fug de democratie

  5. Cum privesti in dreapta pozei cu institutul medico-legal este Dambovita….in pauze sau atunci cand chiuleam la anumite ore ne strangeam trei,patru baietandri si ne cataram pe pervazul institutului ca sa vedem MORTII….radeam ne speriam si fugeam pe malul Dambovitei sa mancam dude sau corcoduse rosii….tramvaiele aveau doua vagoane si cateodata vara ultimul vagon nu avea geam…dadeam cu corcoduse in calatori…podurile pe Dambovita erau de lemn…mirosea urat de la malul in care erau deversate toate haznalele din oras era plin de sobolani pe care ne straduian sa-i lovim cu pietre….Dambovita era plina de copacei..copaci…boscheti de tot felul unde ne ascundeam cu fetele sa furam un sarut nevinovat..cum privesti in stanga pozei in capatul strazii pe dreapta era o ghereta cu inghetata costa doar 1 leu si se numea POLAR..pe partea stanga a strazii chiar in intersectie era o alta ghereta unde plateai 50 de bani si trageai cu o pusca la tinta…pusca cu alice ghereta se afla chiar in statia tramvaiului 19 …am sa-ti mai povestesc cate ceva si altadata ..cu drag Robert !

    • oh! Multumesc mult!
      Dar noi am fost colegi de clasa?
      Si… cum m-ai recunoscut?

      cu tramvaiul veneam eu la scoala. Cred ca aveam doua statii. Eu stateam la Nerva Traian, prima statie era Cauzasi, parca acolo era cinematograful Tomis, apoi statia cu scoala. Uneori mergeam si pe jos.
      Odata catelul meu (care fugea pe sub poarta ca sa ma conduca la statia de tramvai), s-a suit in tramvai si a coborat cu mine la scoala. Eu nu vroiam sa intru la ore, eram distrusa, credeam ca-l pierd, ca venind cu tramvaiul nu va mai regasi cu mirosul, drumul spre casa…

  6. Pingback: Mirandolina - Oglinda lumii prin ochii mei | Geografii-perimetre

Te ascult