Momente si intelegeri

Momentul potrivit nu e arbitrar, si nici aleator,moment ci e atunci cand ai tu nevoie de asta.
Odata ce intelegi asta, ca om, e un pas in plus. Si atunci poti intelege si ca uneori n-ai fost “la inaltime”, nefacand ce trebuie atunci cand celalalt, din fata, avea nevoie de acel gest. Aici, unii prieteni ai mei ar considera ca ma autoflagelez, ca sunt prea severa cu mine, ca-mi iau prea multe in carca. Dar nu, eu nu consider asa.
Dragostea nu e o lupta, nu e o aruncare a responsabilitatii pe celalalt, nu e “ba el e de vina, nu eu“. Nu incape asemenea judecata in dragoste.
Dragostea e daruire si asteptare. Intelegere si ingaduinta.

Asumarea e foarte importanta, si mai e important ceva:  sa te substitui celuilalt, sa privesti {si} cum se vede dinspre el. Sa iti dai seama ca din unghiuri diferite, cu informatii diferite, lucrurile pot parea si par diferite… Adevarul nostru e al nostru, dar el nu mai e acelasi cand ne punem in pielea celuilalt.
Adevarata dragoste inseamna sa te plasezi in locul persoanei iubite, sa incerci sa vezi lumea cu ochii acesteia… Pentru ca asta inseamna cu adevarat sa-ti pese.

Asa protestez eu impotriva oricui ar indrazni vreun moment sa acuze oamenii pe care-i iubesc, ca ar fi vina lor. Sunt mai rau decat o leoaica si oricine incearca sa spuna ceva despre cei pe care-i iubesc, se izbesc de un zid.

Eu inteleg oamenii pe care-i iubesc, mai mult decat ma inteleg pe mine insami, si le ingadui mai mult decat mi-as permite mie insami…  Si nu e nicio vitejie, e natural. Pentru ca e firesc sa ma plasez si-n pielea lor. Si mai e firesc si sa stiu ca, uneori (nu discut motivele, aici), eu nu am facut ce trebuia sa fac, atunci cand era nevoie de acel lucru… Si atunci, clar, e vina mea. Nu a altcuiva. A mea. Si nu, nu ma autoflagelez. Sunt doar lucida, si privesc si din partea cealalta….
Desigur ca exista motive pentru care n-am reusit sa fac ce trebuia, desigur ca eu stiu ce m-a impiedicat sa fac anumite gesturi “la timp”, intelegand prin acest “la timp”, momentul potrivit de care vorbeam mai sus. Dar o mie de vorbe un ban nu fac…. of.

 

Ne-au prăduit soarele

soareleTitlu de presă: “Nemții exploatează soarele oltenilor“. Muică, bre, săriți, ne furară soarele!!!!!!!!!! Nu ne mai crește prazul, nu se mai face zaibărul! Nenorocireeeeee! Toma Alimos, Mestere Manole, veniti, măre, să vedeți ce făcură….

Nea Mărineeeeee, săi, nea Mărineeeeee, că ne luară nemții lumina…. Se facu brusc întunerec, tu-ți soarele de neamț care ai investit în România, ca nu va mai ajunge!

Remarcați că, în titlul super inspirat al jurnalistului, e vorba de soarele oltenilor. E al lor, domne, și li se ia…. ai naibii jefuitori ai neamului nost’ viteaz.

Am priceput acum de ce sunt oltencele fierbinți. Că le bate soarele. Pe ele și numai pe ele, ca doar e soarele lor. Acum, cu nemții ăștia, nu e sigur ce se va mai întâmpla, te pomenești că se prăpădește bunătate de tezaur național… of.  “Ce-a fost verde s-a uscaaaat, ce-am iubit s-a scuturat” 😀 Rușii luară aurul, nemții luară soarele, francezii luară Dacia, americanii luară la Craiova Oltcit-ul…. măreeeeee, urmează japonezii să ne ia luna….

ps. a se citi corect postarea. Nu am nimic cu oltenii, imi sunt dragi. Am ceva cu genul acesta de titluri de presa, si cu jurnalistii care dau asemenea titluri…

Ruga

trandafiri1Primeste-mi gandurile.
Deschide-le poarta mintii si sufletului tau.
Adaposteste-le.
Fa-le sa prinda contur.
Da-le corp, insufleteste-le.
Modeleaza-le.
Lasa-le sa se muleze pe sufletul si mintea ta.
Ele vor lua formele fericirii.
Si se vor intoarce catre mine, purtandu-te inauntru.