2012, aproximativ

Pentru mine a fost un an agitat. Un an in deplasare. Trei luni deodata, si sapte saptamani spre sfarsit, asta socotind doar plecarile “mari”. Suficient cat sa ma simt in vizita la Bucuresti, si sa nu ma prea “asez”.
Casa mea  a fost mai mult decat niciodata in suflet. Acasa, la casa “concreta” din Bucuresti, mi-au murit plantele 🙁 Dar mi-am cumparat plante peste tot unde am stat. Si farfurii 🙂 si mai ales lampi…. 🙂 Fiecare oras cu lampa lui. Din pacate, fara Aladin si fara duh… si fara covoras zburator, desi m-ar fi ajutat la toate drumurile… Si cate mii de kilometri… nu-i mai numar 🙂

Am iubit, am gandit mult (cat am putut gandi in afara sferei profesionale care m-a absorbit foarte mult anul acesta).
Mie, anul mi-a adus doua victorii, de care m-am bucurat enorm.
Si a mai venit cu o ridicare de val de ceata de pe ochi, asa, ca o iluminare.
Am ras mult, am si plans (suficient). Am scris mai putin, si asta e o neimplinire. Pentru ca respir mai putin cand nu scriu…

In 2013 stiu ca o sa fie bine 😉
Va urez (si-mi urez) sanatate, senin si iubire. Restul se construiesc…
Je vous souhaite une année rouge 😉 Rouge passion. “Red emocion” 🙂


rouge

Dragalasenie versus constiinta

prapastieTu esti prea draguta ca sa vrei sa superi pe cineva, pe oricine“, am auzit de curand, “si n-ai refuza“. Suprinzatoare lucruri aude omul despre el insusi. Sigur, nu neg, sunt draguta, si nu vreau cu dinadinsul sa supar pe cineva. Dar, atentie! Nu supar pe nimeni atata timp cat nu mi se cere sa fac lucruri care-mi contravin, care-mi displac complet, care nu ma reprezinta. Cand balanta dintre ce simt eu ca vreau si ce asteapta altii de la mine este debalansata, si inclinata, se termina si dragalasenia mea. Si nu de altceva, dar stiu ca daca as face, doar din amabilitate, lucruri care nu au legatura cu mine, ar suna fals, ar fi o ipocrizie pentru cel de alaturi, si in plus, mai devreme sau mai tarziu, cand ti-e lumea mai draga, odata ma apuca si rastorn tot 🙂 Glumesc, nu rastorn, dar asa, metaforic…. Deci ba da, as refuza. Mi se pare un lucru important sa stii sa spui nu, cand sa spui nu, dar si CUM sa spui nu.

Nu cred ca foloseste nimanui sa facem lucruri mult diferite si indepartate de ceea ce suntem noi insine. Se creeaza prapastii peste care, ulterior, e greu sa construim poduri. Si cand ti-e lumea mai draga, te trezesti ca stai langa un om care nu e ce credeai, sau ca tu nu esti ce credea el, dar ai facut eforturi… Si deodata ti se ia de facut eforturi… caci, in afara de naturalete, de firesc, de lucrurile care “curg”, e greu sa mentii pe termen lung un comportament fortat. Si te indepartezi, si te instrainezi, si nu e bine pentru nimeni.

Desigur, nu spun ca nu trebuie sa facem eforturi pentru cei dragi, sau pentru prieteni, nu spun ca nu trebuie sa facem si ce isi doresc ei… Spun doar ca nu trebuie sa ne indepartam prea mult de noi insine…

O cu totul, dar cu totul alta discutie e ca dorintele fiintei iubite sunt mai presus decat dorintele mele (tes désirs sont des ordres et non pas tes désirs font désordre 🙂 ), si-atunci nimic nu mi se pare prea greu, prea departe, prea sus, prea complicat… nicio insufletire nu e comparabila. Cand ceva ii place lui sau el isi doreste ceva….

Autenticitate in trairi

inimaAm o meserie in care vin in contact cu foarte multi oameni. Pe toti ii ascult, cu toti vorbesc frumos. Pe limba lor. Stiu, de asemenea, sa ascult mai mult decat vorbesc. Sa tac mai mult decat spun.
Dar, in viata mea privata, nu simt nevoia sa fac eforturi sa fiu ipocrita cu oameni cu care nu am nimic in comun, fie ei amici, sau chiar rude. A nu se intelege ca in viata profesionala sunt ipocrita. Sunt doar profesionist, dintr-o meserie bazata pe interactiunea umana, unde vin in contact cu tot felul de oameni, din diverse paturi sociale. Indiferent ca am fost jurnalist, PR sau consultant politic, am incercat sa fiu atenta, politicoasa, profesionista, sa gestionez bine situatiile de stres. Am preferat, cateodata, (aproape intotdeauna), sa tin in mine decat sa ma burzuluiesc. Am lasat tensiunile sa scada, nu sunt adepta furtunilor. Probabil ca, daca as fi, nici n-as fi un bun PR.

Insa, in viata personala, nu simt nevoia sa vad oameni cu care n-am, clar, nimic in comun. Daca am, am, si-atunci acei oameni imi sunt si rude si, in acelasi timp, imi sunt mai ales prieteni, dar daca n-am mare lucru in comun, calitatea de ruda nu te face sa poti intra la mine-n casa oricand, si de altfel, nicicand. De vecini nici nu vorbesc, la mine sunt ca si inexistenti. Ii respect in sensul ca nu fac zgomot si salut pe scara, insa atat. Sunt cuminte si educata, nu trantesc usa la lift si incerc sa fiu conforma cu viata in comun. In schimb, nu doresc si nu ma simt obligata sa tin legatura cu oameni doar de forma, de circumstanta, de… Imi place sa fiu autentica in trairi. Caci, pana la urma, nu e corect sa “intretii” relatii doar de forma, de oricare fel ar fi acestea.
Insa cei dragi imi sunt dragi, iar dorintele lor sunt mai presus de ale mele…
Cred ca toata lumea ar fi mai simpla daca oamenii ar decide ca pot fi un pic mai autentici in trairi si sentimente.