Tacere si taceri

Tacerea poate fi respect, dar tacerea poate fi si impotență. Lucrurile rostite, cuvintele, au cateva intelesuri si nuante.
Tacerea insa, are infinite nuante…. Lasa prea mult loc de interpretari. Nu te poate duce gandul intr-o directie. Poti merge cu gandirea in orice directii doresti.

Cand rostesti ceva, lucrurile au interpretari. Cert, mai multe. Desigur, exista neintelegeri deviate din cuvinte gresit interpretate. Dar cuvintele spun ceva. Cuvintele sunt un punct de pornire. Iar neintelegerile pot fi lamurite prin alte cuvinte, suplimentare. Prin intrebari, precizari, raspunsuri.

Tacerea e arida si te ingheata, uneori. Tacerea poate fi si complicitate, dar tacerea poate fi si glaciala. Tacerea poate sa denote si cumintenie si politete, si cumpatare. Dar tacerea poate fi si o cumplita neputinta. Tacerea poate fi durere, doliu, pustiu si pustiire. Tacerea poate fi dezastru. Tacerea poate fi cataclism.

In acelasi timp, uneori, tacerea este intimitate, caldura. A tacea impreuna cu cineva inseamna ca iti e cu adevarat apropiat. Cu un om “strain”, in relatii conventionale, simti nevoia sa mobilezi timpul prin conversatii de circumstanta, de politete, amabilitati. Nu poti sa taci fara stanjeneala decat alaturi de un prieten adevarat sau un om extrem de apropiat sufletului. Iar unele taceri, din acestea, intime, sunt inca si mai calde decat orice vorbe. Evident, tacerile pot fi insotite de priviri, sau de gesturi….

Am fost candva, in viata, protagonista unei conversatii telefonice formate din taceri (da, ce straniu!). Teoretic, suni pe cineva ca sa vorbesti, nu ca sa taci in cea mai mare parte a timpului… Si totusi…

Desigur, am fost si parte a unor taceri intime, atat de bune, atat de dulci, atat de linistite, neintrerupte decat de mici intrebari, de priviri complice, de o atingere…

Insa, in general, tacerea e nelinistitoare. Tacerea e infricosatoare. Dincolo de tacere se poate ascunde orice. Prefer un lucru dezagreabil rostit, decat o tacere care poate masca absolut orice.

Si da, viata este prea scurta ca sa nu spunem ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce dorim.

ps. sper ca se intelege bine ca nu fac deloc apologia tacerii, ba dimpotriva. Cuvintele imi plac prea mult. Si mai cred si ca avem datoria sa spunem ce simtim. Fata de noi insine, in primul rand. Si fata de interlocutor, evident.

 

6 comments on “Tacere si taceri

    • Linistea e buna. Imi place varianta ta 🙂
      Toti avem nevoie de liniste. Eu mai ales, am avut un an nebun… nu neaparat in sensul rau, cat agitat…
      Vreau liniste. Hai sa tacem impreuna. Dar cand scrii, nu vorbesti, deci de comentat, comenteaza 🙂

  1. Tacerea este o arta, sau poate fi o arma. Depinde…
    Imi place sa comunic, mi se pare imperios necesar sa vorbim, sa ne auzim, sa ne transmitem gandurile, emotiile, uneori chiar si dintr-o disputa poti intelege ce se petrece in mintea sau in sufletul celuilalt.
    Pe de alta parte uneori, din ce in ce mai des, simt nevoia de liniste. Nu vreau sa aud nici macar gandurile mele. Dar asta este o alta poveste.

    • Linistea e liniste, tacerea e tacere. De liniste avem toti nevoie… Din liniste ne hranim.

      Sa taci atunci cand ai putea vorbi (risipind indoielile), este aproape o rautate, un atentat.
      Sa taci atunci cand ai putea vorbi ca sa nu doara, este o violenta.

      Dar, desigur, exista si tacerea bucurie, si tacerea complicitate, si tacerea iubire.

  2. Am sa adaug ca mai exista si tacerea ca protectie, dar care se poate transforma, din pacate, in tacere-depresiva, chiar daca am inventat eu pe loc aceasta alaturare de termeni 🙂
    Da, ai dreptate, tacerea este infricosatoare.

Te ascult