(Re)venire

13 août 2012

Un 13. Un alt 13. Un nou 13. Si luni.
Nu a fost nimic premeditat si nimic voluntar sa tac, sa ma intrerup, sa nu mai scriu. Viata mea a fost, in ultimele luni, uneori tumultoasa, uneori m-a dus in stari inchise (acelea in care nu scriu/nu vorbesc).

Cert e ca, fara o decizie anterioara si fara premeditare, nu am mai scris. M-am uitat, intr-un timp, cu jind, la momentele cand scriam. Dar acel timp era prost ales. Era mereu nicicum…
In orice caz am retinut ca nu am mai scris de pe un 13. 13 aprilie. Azi dimineata, cand am vazut 13 august, am spus: ridica-te, Mirandolino, si mergi! Nu, de fapt, mai degraba: scutura-te, Lazar, si scrie! Ma rog, intelegeti voi….

In ultimele saptamani, am trecut prin toate starile, de la euforie si speranta, la deznadejde, tristete, scarba, dezgust, cinism, scepticism, si, intr-un final, m-am plictisit. Si nu e deloc o plictiseala buna, si e nefireasca. Eu nu ma plictisesc niciodata!
Imi pare sincer rau ca am trait asta. Sunt mai trista si mai batrana. (iar cine ma cunoaste, stie ca nu spun aproape niciodata asta).
Si asta e dincolo de orice mistouri, de orice militantisme, de orice inflacarari. Nu ca n-as fi trecut si prin ele. Am pus mult suflet si am trait fiecare moment….

Mai inainte, candva, daca ar trebui sa retin o imagine vizuala, tridimensionala si care foloseste toate simturile, din aceste luni de absenta din teritoriul public al scrisului , ma revad pe 1 mai, cu fundul pe iarba, langa un lac, in nord-vestul tarii. Aveam dupa-amiaza libera si ma dusesem acolo cumva cu teama, gandindu-ma ca e 1 mai, si ca o sa dau  peste multa lume. Na, ce puteam gandi pentru un lac de langa un oras, si o zi libera? Ma gandeam la gratare, muzica, inghesuiala… M-am dus deci cu o mica strangere de inima. Si acolo am gasit paradisul… Nu exagerez.
Am scris atunci, la cald: « miroase a iarba. Aud insecte, pasari de padure, zumzet de albine, latrat de caine. In rest e liniste si bine. Citesc. Am facut zece minute de acasa pana aici. Nu-s salbatici cu manele si gratare.
Miroase a natura nascand, a dragoste calda. Imi aud gandurile si le ascult. Sunt fericita.
Imi imaginez, pur si simplu, ca daca paradisul ar exista, asa ar arata. »

Cand am plecat acolo, inflorisera irisii. La cateva zile, liliacul. Simfonie alb-mov. Apoi, au urmat trandafirii, intai timid, apoi o explozie minunata. Bujorii. Gura leului. Mana Maicii Domnului. Iasomia. Teii. Macii. Parca n-am trait niciodata asa frumos si ritmat in rand cu natura ca acele saptamani….
Intre timp, a fost ziua mea. Am implinit niste ani din cei 500 pe care am de gand sa-i traiesc. Acum nu mai sunt atat de sigura ca-i vreau. Am obosit, si parca as muri un pic. Si mai vedem dupa.
Dupa vacanta, sau dupa moarte. Sau macar dupa viata asta. Cumva tot o sa fie.