Archive for août 2012

Despre comunitati si recunoasteri

27 août 2012

Solidaritatea nu trebuie sa depaseasca limitele bunului simt si ale resimtirii si recunoasterii  unor valori comune. Nu pot fi solidara cu cineva doar pe principii geografice, de pilda, daca, altfel, sufletul meu nu-l recunoaste. Am locuit 10 ani in Franta, si fara un « accident al vietii », nu ma intorceam in Romania, altfel decat in vacanta. Cat am stat in Franta nu am cautat romani. Nu am fugit de ei, dar nici nu i-am cautat. Sunt impotriva comunitatilor inchise de popoare in sanul si pe teritoriul altor popoare. Cinstit mi s-ar parea, daca doresc sa ma inconjor de romani, sa ma intorc la Bucuresti, si sa traiesc cu romani. Cat stai in alta tara, e mai bine sa traiesti cu si ca oamenii acelei tari. Am gandit intotdeauna ca daca doresc sa traiesc cu romani, cel mai bun lucru e sa revin in Romania, iar daca stau in Franta, e in regula sa traiesc cu francezii si ca francezii. Pe de alta parte, dupa 9 ani jumate am cunoscut primii romani in Franta, si atunci au inceput si problemele. Adica da, mi-au facut probleme, ca sa o spun mai direct. Cat despre comunitatile inchise, in tari straine, am avut dovada ca nu sunt bune, ca impiedica integrarea armonioasa. Studenta la Bordeaux fiind, la jurnalism, in 1994 am facut un stagiu la RFI la Paris la sectia in limba romana. Eu eram in Franta doar de doi ani la acel moment (dar bine integrata in sistem, adica studenta cot la cot cu francezii, nu prin Erasmus sau alte programe pentru studenti straini. Faceam facultatea fix ca oricare tanar francez, intrasem cu acelasi concurs ca francezii). Ei, am avut surpriza sa  am colegi la sectia franceza, romani care erau in Franta de 10 ani si mai bine, si care erau mai putin integrati decat mine. De ce? pentru ca traiau acasa cu romani (aveau sotii romance), la munca lucrau cu romani, alesesera sa aiba prieteni in cea mai mare parte romani. Nu mai traiau nici in Romania, nici in Franta. Traiau intr-o tara pe care si-o inventasera, care nu era nici Romania si nici Franta, ci un fel de taram utopic… Dorisera sa recreeze o mica Romanie, pastrand obiceiuri (atat alimentare cat si sociale), insa aceea nu era Romania. Si cert, nu era nici Franta, iar inchistarea lor in acele obiceiuri (si chiar si in limba) ii impiedica sa se integreze in societatea franceza. Eu, pana la 27 de ani nici n-am spus cuiva « te iubesc » in romana, decat in gluma. In rest, iubeam si visam in limba locului. Gandeam in franceza, scriam in franceza, sentimentele mele erau in franceza. Desigur ca nu uitasem limba romana. Dar limba principala era limba locului in care stateam. Eram atat de integrata incat oamenii ma intrebau « in ce regiune m-am nascut », si nu « in ce tara m-am nascut »….. Si tot apropo de integrare, reversul complicat pentru mine a fost cand m-am intors in Romania. Am picat aici, la 27 de ani, complet nepregatita, dupa 10 ani in alta societate,…

📌
1💬 read more

Bucuresti, 4 dimineata

25 août 2012

Oameni dormind pe jos, langa vitrinele magazinelor din Piata Unirii, un sobolan traversand voios pe aleea de la statia terminus unde intorc tramvaiele, caini care dorm nestingheriti pe linia de tramvai pe Bulevardul Basarabia. Imagini apocaliptice, Bucurestiul la 4 dimineata. Oamenii dormeau direct pe asfalt, pe pragurile magazinelor, trei unul dupa altul, la o distanta de 1 metru fiecare. Inveliti, pareau linistiti. E vara. Iarna ce fac, mor? M-a cuprins o tristete imensa. N-as avea ce sa le fac. Sa-i trezesc sa le dau paine? De unde as cumpara paine la ora asta? Flash back. Retraiesc in mine povestea cu omul care vroia 30 de bani cat ii mai lipseau sa-si ia o cafea. In primavara, in spatele Teatrului National. Era ud si rece afara…. tremura si vroia cafea. Noi mergeam la teatru. Continui sa pasesc alaturi de oamenii care ma insotesc. Nu par a-mi ghici gandurile, sporovaiala continua. E mai bine, gandurile mele acum sunt prea antracit. Dar, desigur, noaptea toate pisicile sunt negre. Am zis pisici?  Nu apucam sa traversam spre masina, ca un sobolan sprinten ne-o ia inainte. Mi se face un gol in stomac, intens. Flash back. Imi amintesc ca am vazut sobolani in parcul din Piata Unirii si la 10 dimineata, in 2006. (da, imi amintesc tare bine anul). Niste animalute si ei…. Ne luam la revedere, ma sui in masina incercand sa zambesc. Sunt, in mine, teribil de trista, cumva cazuta inauntrul meu insami. Conduc inspre bulevardul Basarabia. Par stapana pe mine si spun aceleasi lucruri ca in celelalte zile. Din conversatia mea nu cred ca mi se ghiceste starea. Masinal, fac acelasi drum ca de mii de ori. Nu stiu nici macar de ce, ce-ar putea fi? Imi alung orice imagine, uneori doare. Nu stiu de ce trec pe aici. Drumul duce asa, desigur…. La intoarcere, conduc putin mai detasata, sunt singura, pot face manevre bruste, pe care ma feresc sa le fac cand am pasager. Parcurg  acelasi traseu… In mijlocul bulevardului Basarabia, tolaniti neglijent pe linia de tramvai, trei maidanezi dorm nestingheriti. Trei oameni, un sobolan, trei caini… E vara, dar supravietuiesc si iarna (macar unii dintre ei). Dureros gand, acesta: macar unii dintre ei. Imi strig disperarea online, tastand imprudent pe telefon (a cata oara?) in timp ce conduc. Nu ca asta ar aranja ceva. Dar asa, parca sunt prea puternice imaginile. « Esti inegalabil de dickensiana. » Poate… mie imaginile astea imi evoca mai mult Zola. Si nu intamplator numele lui intra si-n cuvantul de-ZOLA-nt. Parchez langa casa. Blocurile din jur sunt linistite. O mare respiratie, cartierul doarme. Foarte putine lumini aprinse la ferestre. Poate oameni care abia au terminat de facut amor. Sau poate oameni care isi vorbesc. Sau oameni care sufera. Nu stii niciodata ce-i in spatele luminilor aprinse la 4 dimineata. Flash back, o lumina care nu se stingea niciodata, cand eram copil, in blocul de vizavi (asta dupa ce ne daramasera casa…). In casa aceea cred ca suferea un om. Ani intregi…. As prefera sa stiu ca luminile aprinse…

📌
2💬 read more

Martie

18 août 2012

Vorbind cu un pictor: « E ca la portrete. Nu trebuie sa-i faci pe oameni cum sunt, ci cum cred ei ca sunt. » Moldovenii de peste Prut sunt simpatici pana si in sms-uri. Sms-ul suna asa: « Felicitari cu prima zi de primavara »  Deci m-am speriat cumplit. SMS pe Digi mobil, incep sa-l citesc, si din primele cateva cuvinte semana a secta, si ma intrebam cine le-a dat numarul de telefon: « Daca si tu crezi in ADEVAR, daca si tu crezi ca stirile ar trebui sa prezinte doar FAPTELE, din 1 martie urmareste Digi24, noul post tv al RCS&RDS ». Wow! Sincer, ma poticnisem in ADEVAR. Adevar cu majuscule. de ce sa pui reclama la Toblerone intr-o camera de hotel in care nu exista Toblerone in mini-bar? 🙂 mai bine ma culc. Nu inainte de a savura o Milka 🙂 Sunt foarte fericita. Am frezii galbene, frezii albe, lalele galbene, crini albi, crini galbeni, garoafa rosie, irisi violet, irisi turcoaz, strelitia si un trandafir alb. Am primit o gramada de flori. Patru buchete si flori separate 🙂 Pun mana pe telefon sa te sun. Nu apuc sa apas tasta de apel direct, ca suna, si esti tu. Asta numesc eu firele invizibile…. Primesc in continuare apeluri de pe numar neafisat. Anunt si pe aceasta cale ca nu o sa raspund nici in 200 de ani. Asta cu « vorbeam imemeşte », mi se pare inca si mai si decat « afacereza ». Iubesc limba franceza pentru jocurile de cuvinte. Ca acesta, de pilda: « Un jour, Dieu ordonna que le chaud colle, alors le Chocolat ! » Aleluia. Am auzit in sfarsit un barbat care sa spuna « pun discutiile despre sex pe acelasi plan cu sexul insusi » Vreau puine, dar nu azi, ci muine. Domnule, ce batem atata campii cu plangerea. Da, politia nu le poate face nimic. Acum ceva timp, ma hartuia cineva. Hartuire ca la carte, din aia, cu subiect si predicat. Ma suna de 100 de ori pe zi de pe orice numar, ma astepta sa ies din casa… Am vrut sa depun plangere. Un cadru al MAI mi-a zis asa: « Atata timp cat nu s-a intamplat nimic fizic concret, nu avem ce sa-i facem. » Solutia propusa, ca sa-l speriem: sa platesc vreo doi oameni, ca sa-l bata, punandu-i in vedere sa ma lase in pace. Solutie propusa de omul din MAI, iar cei doi, fiind oameni cu care ei lucreaza…. Nici nu era scump. 500 RON. Nu numai ca nu am facut asta (detest orice forma de violenta si nu as putea niciodata sa fac asta), dar am plecat oripilata de la discutie. Cam despre asta este vorba. « Ambele au decedat datorita ». Sigur ca da. Invatati sa nu mai radeti de ceea ce nu cunoasteti. Intotdeauna trebuie sa iei in calcul ca, dincolo de ceea ce stii, exista lumea larga…. Nu sunt si nu pot fi feminista…. Acum ce sa fac? 🙂 Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Te invadeaza ca o durere surda, dar atat…

📌
5💬 read more

Februarie

16 août 2012

« Comunismul a distrus reperele morale » « Hai, mai, lasa-ma. Tu ai repere morale? Da. Eu am repere morale? Da. Avem aproape 40 de ani, da? Nu inca, dar aproape, da? Iar unii din generatia noastra au copii. Bun, cum putem da vina pe comunism? nu sunt de acord » Move on, ce dracu. Pana cand dam vina pentru slabiciunile unuia si altuia pe aia de-s morti si ingropati? Cand o sa inceapa sa fie mai multa durere decat placere, am sa joc in alt film 🙂 Primesc un email de la KLM care se numeste asa: « Ultima sansa. Ramaneti sau plecati? » Ei, m-a pus cu adevarat pe ganduri. Ca idee, sa-mi amintiti mai tarziu ca am ales sa raman. « Probabil că v-aţi gândit deja… Aceasta este ultima şansă să vă găsiţi super oferta Pack&GO şi să plecaţi! » Deci adio si n-am cuvinte. Oricum am gips si n-am cum sa plec… 1. n-am avut niciodata si nu am medic de familie in Romania, si m-am intors in 2000, adica sunt ceva ani. Anex: nu merg la medic decat daca nu ma ridic din pat, ceea ce nu s-a intamplat niciodata. 2. nu tin medicamente in casa, nici macar antinevralgic sau banala aspirina. Anex: nu iau medicamente decat de 3 ori pe an, daca chiar e necesar absolut.  3. nu caut informatii despre boli pe net sau ce  ne-ar putea pandi, ca mi-e clar ca intre antrax, gripa porcina, vaca nebuna, oaia capiata si alti virusi, sigur murim. Unde mai pui ca vine sfarsitul lumii si ne linisteste pe toti. Nu stiu ceilalti ce fac, treaba lor. Eu, insa, traiesc 500 de ani. Iubesc, rad, ii fac pe altii sa rada, cant, zambesc…. E vreo problema? 🙂 Aia e, viata e nedreapta. Unii mananca somon si caviar, si beau sampanie, altii mananca sunca si beau bere la pet. Furtul e reprobabil oricare ar fi forma sa. Punct mi-e dor de parfumul meu. Cel mai folosit. Nina, de la Nina Ricci. Acum am pus o pereche de cercei in cutia lor. Miros a parfum. Mi-e dor de el. Sunt surghiunita in casa Decriptarea brutala, cruda si sincera a pierderii de timp. Nu ma culc, pentru ca am treaba. Nu am stare, deci nu fac nici treaba. Nu am stare, deci nici macar nu scriu. Rezultat? Nu fac treaba, nu scriu si nici macar nu dorm. Ce fac? Pierd timpul. Acum ca am analizat mecanismul, trebuie sa iau o decizie constructiva. Totul este joc. Fara joc e trist, tarziu si moarte. Cel mai frumos compliment din lume: « Ai fi fost perfecta si ca barbat. Serios. Cu asa cuvinte, asa debit… fantastic, picau toate. » Partea cu « picau toate » nu ma tulbura prea mult. Dar… « ai fi fost perfecta si ca barbat », din partea, evident, a unui barbat… e absoluta. Pur si simplu sublima. odata cu entorsa la glezna am entorsa la creier. Pe cuvant daca pot scrie un text mai mare de 10 randuri, neprofesional vorbesc. Profesional, scriu si-n somn 😉 E interesant sa iesi cateodata complet din…

📌
0💬 read more