Praguri

Sunt unele lucruri pentru care ai varsat atatea lacrimi incat pur si simplu nu mai ai. Lacrimi nu mai ai. Te invadeaza ceva ca o durere surda, dar atat de cunoscuta. Ai invatat-o si te-a invatat. Ii cunosti etapele, cotloanele, desfasurarea. Si ea te cunoaste. Te invaluie, te stie.

Deja cunosti mecanismele. Vezi. Si inainte, si pe parcurs, si dupa.

Deja ii stiu si chinurile, si etapele. Nu mai pot sa plang, desi ma doare, inca, de fiecare data. Si nu as spune ca ma doare mai putin. Ma doare altfel. Sa te faci una cu durerea. Sa intre in tine si sa intri in ea.

I le cunosc pe de rost, momentele. Introducerea, cuprinsul, deznodamantul. Cunosc premisele, simt cum vine, stiu ce se intampla in acel timp, stiu si cum e a doua zi. Stiu si zambetele retinute de a doua zi. Si glumele de dupa…

Cunosc tristetile. Am facut cunostinta cu ele…