Lupi cu blana de oaie si regrete tardive

15 janvier 2012

Candva, in decursul vietii mele tumultoase, care m-a adus in contact cu multe persoane de toate felurile, din toate mediile sociale, am avut ocazia sa cunosc un om care lucrase la MI. In iunie 90 a fost imbracat in miner, si trimis in Piata Universitatii. Azi e o epava, e alcoolic, incearca sa uite tot ceea ce a facut si e greu de purtat. Zilele lui sunt crunte, trecutul e cumplit, si nimic nu poate schimba acest trecut. Nici macar alcoolul. Un glont in cap? Doar din punct de vedere strict al propriei persoane. Este cineva despre care, daca as auzi ca s-a sinucis, nu m-as mira deloc.
Poate oamenii ar trebui sa reflecteze la asta.

Isi poarta crucea, cu greu, si nu poate uita. Regretele lui si trairile care-l locuiesc de cativa ani nu scuza cu nimic ceea ce a facut atunci. A ascultat ordinul, pentru ca avea copii, asta este justificarea facila, simplista. In adanc si in adevar, cum viata nu te iarta niciodata, tocmai pentru ca are copii ii este acum cum ii este. Ce le datorezi copiilor tai?
Regretele sunt tardive si absolut inutile, iar pietrele de purtat sunt mult prea grele. Si nu dispar decat odata cu moartea. De aceea  zic, poate unii ar putea gandi inainte.

Cei mai periculosi sunt lupii cu blana de oaie, ca ei sunt infiltrati fizic sau in alte moduri. In mai-iunie, cand mi s-a intamplat un incident nemaintamplat si nemaiauzit in viata, efectiv nu vedeam miza. Un om cu multi ani de experienta mi-a spus atunci: « nu te-ai gandit ca e politic? » Nu ma gandisem, nu. La ceva timp dupa, am stiut ca asta era. Imi pare rau de oamenii afectati alaturi de mine, din cauza mea, cu tot sufletul imi pare rau.