De ce ar fi divortul trist?

Zilele astea, intr-o imprejurare, cineva mi-a spus, cu tristete: “Stii, X divorteaza si el…“. Am ridicat din umeri si am raspuns: “Uneori e mai bine asa.
Si chiar asa gandesc. De ce ar fi un divort, o despartire, ceva neaparat trist? Poate ca e o eliberare, o iesire eleganta dintr-o situatie devenita neplacuta, nepotrivita. Poate ca la un moment dat cei doi au fost jumatati, dar timpul si alti factori au schimbat lucrurile in mod nefavorabil. Este mult mai onest sa recunosti ca nu mai merge, si sa iesi prieteneste si corect dintr-o relatie, decat sa o prelungesti in mod nepotrivit, din lasitate, sau din diverse alte motive (de ochii lumii, de teama de singuratate, din obisnuinta, etc).
Este onest si fata de tine insuti (iti datorezi o viata adevarata), si pentru partener.

Nu, nu consider nici ca divortul e o bucurie, sau o victorie. Nu cred ca e motiv de sarbatoare sau de sarit intr-un picior. Cred doar ca face parte din viata si ca uneori e mai bine asa. Nu e o minune, dar nici un dezastru. Nu e sfarsitul lumii si nici o rusine. Mi se pare ca adevaratul esec nu e un divort. Adevaratul esec e fiecare minut petrecut intr-o relatie in care nu mai ai ce sa cauti.  Ar insemna sa-ti furi caciula singur, zi de zi. Si tie si celuilalt…

In plus, mai ales in Romania, nici nu e de mirare ca se poate intampla si asa. Multe din casatorii sunt precipitate, sub presiunea sociala, oamenii “se iau” pentru mama, pentru tata, pentru bunica, pentru matusa, “ca sa intru in randul lumii”. In febra lucrurilor, pare frumos. In febra lucrurilor, fac si-un copil, poate. Si se trezesc dupa cativa ani ca de fapt nu au ce sa-si spuna, ca de fapt nu se potrivesc, ca de fapt, sunt iremediabil diferiti. Si atunci? Nu e mai corect sa rezolvi elegant si prieteneste lucrurile? Cred ca iti datorezi si tie insuti o incercare de viata cat mai aproape de cea pe care ti-o doresti, decat sa persisti ramanand parte a unui cuplu care scartaie.

Nu, nu pledez pentru divort in orice caz. Pledez pentru necesitatea divorturilor atunci cand in mod vizibil cei doi nu prea au ce cauta impreuna. A ramane intr-un cuplu nepotrivit, te macina… Sufleteste si chiar si fizic.

ps. n-am divortat, sunt vaduva.
Sunt copil de parinti divortati.
Dar daca tot am scris despre casatorie, se cadea sa scriu si despre divort 😉

10 comments on “De ce ar fi divortul trist?

  1. in functie de divort si de divortati…poate fi “trist”, poate fi “vesel”, poate fi “indiferent”…
    de acord in mare parte cu postarea…dar cel mai mult imi place poza 😉

  2. n-am trecut prin divort, doar printr-o despartire extrem de dureroasa, poate mai dureroasa ca un divort. dar cunosc cazuri reale de divorturi. si triste, si mai putin triste, unele chiar vesele…cele triste sunt acelea cand una dintre parti inca simte ceva pentru cealalta. am si scris: “in functie de divortati”… 🙂

    • Elly, si eu cunosc cazuri reale de divorturi, ca doar nu vorbesc din carti 🙂
      Nu e trist, eu sustin in continuare. Cand una din parti mai simte ceva, probabil se poate incerca (si ar trebui sa se incerce) repararea legaturii.
      Insa cand ajungi la divort, teoretic, niciuna dintre parti n-ar trebui sa “mai simta ceva” pentru cealalta parte.
      N-am trecut eu printr-un divort, dar am vazut suficiente.
      Si eu am trecut (ca si tine) printr-o despartire, dureroasa, clar. Inca il mai iubeam si totusi am decis sa-l parasesc, pentru ca am realizat ca mi-e mai rau inauntrul relatiei decat in afara ei. Si l-am parasit iubindu-l. Inca si azi cred ca am luat o decizie foarte buna.
      Desigur, fiecare isi stie mai bine contextul. Inainte de asta, eu cred ca e cinstit pentru tine insuti sa incerci sa faci ce e mai sanatos pentru tine: sa repari daca e ceva de reparat, sa retezi daca nu e nimic de reparat. A reteza nu implica cruzime, sau bruscare. A reteza se poate face si delicat si elegant, si prieteneste si cu grija.

  3. “iti datorezi o viata adevarata”, “incercare de viata” – imi plac foarte mult si pot fi chiar ridicate la nivel de principii de viata. Apreciez stilul tau de scris.Mult succes!

    • e trist, intr-o masura, fiecare despartire e trista.
      nu e trist, insa, cand te gandesti ca-n unele cazuri, e mai trist sa ramai undeva unde nu ti-e locul, unde nu-ti mai simti sufletul…. zic ca e mai bine un divort decat o viata nepotrivita.
      Cred ca ne datoram o viata conforma cu ceea ce simtim… macar o incercare de… Nu, tu nu crezi asa?

  4. 100% de acord cu tot ce ai scris, Mirandolina… ca sa vezi, nu credeam ca am sa intreb pe cineva despre asta… credeam ca “le stiu pe toate” si ca asa ceva oricum n-o sa ma intereseze vreodata… dar, ca sa vezi ca cer si parerea si pentru ca-mi place ca este asa de pertinenta pararea ta despre didvort si fara patima si parti- prisuri… asa se simte! cum iti pare, ce parere ai despre ” ciorba reincalzita ” ?! adica, fact: intr-o casnicie in care oamenii nu-si mai vorbeau si erau conflicte dese de ani buni, ajung la divort , dar femeia afla ca sotul si iubeste o alta femeie si se schimba brusc… devina foarte iubitoare, atenta, grijulie… si sotul o si crede 🙂 Si o iau de la inceput ? Ce crezi, Mirandolina ? E durabil, e fair ?

    • Pai… e greu de spus in termeni de corectitudine, cum intrebi tu. Nu cred ca exista un singur raspuns, si nu cred ca exista o norma.
      Stii ca se spune des ca realizam ce aveam doar când pierdem. Poate e cazul acelei doamne care a realizat odata ce nu mai avea, sau risca sa piarda, ce avusese de fapt.
      Sau poate e simplu orgoliu, o vanitate ciudata de a nu dori sa lași altcuiva ceva ce ți-a aparținut.
      Si pentru el e de inteles ca o crede: intimitatea se câștigă greu, si decat sa o ia de la capat cu alta femeie, in alta casa, e mai ușor sa mai acorzi o sansa unui cuplu mai vechi. Femeia aceea deja stie cum sforai… pe alta trebuie sa o înveți. Suntem ucisi de micile detalii. Marea dragoste fata in fata cu sforaitul…

Te ascult