Reglari

4 janvier 2012

(partea 1 a povestii, aici)

Nu era prea comod inceputul acesta de an. Ema trebuia sa o sune pe Ioana inainte de sfarsitul vacantei, si sa-i spuna, cat de delicat putea ea, dar ferm in acelasi timp, ca mai mult decat o prietenie, nu-i putea oferi. Tinea mult la Ioana, aprecia felul ei de a fi, sensibilitatile ei abia aratate, veselia ei, forta ei. Tocmai de aceea dorea sa o previna, sa nu o lase sa persevereze intr-un sentiment ce ar depasi cadrul posibilului. Si asta, inainte de sfarsitul vacantei. Cand vor reveni la birou, vor sta una langa alta din nou, iar totul va trebui sa fi reintrat in ordine deja. Pentru ca invitatiile la cafea, sau rasetele, sau impartasirile de fete sa nu aiba conotatii nedorite. Nedorite pentru Ema, cel putin.

In plus, si-ar dori sa-l sune pe Tudor, sa-i explice ca nu, nu era nimic din toate astea, ca… Asta parea un pic mai dificil. In definitiv, Tudor era un strain. Vedeta grupului, e drept, animalul de prada cel mai ravnit in cercul acela, care o alesese pe ea, facand-o regina si invidiata de toate femeile serii, insa, totusi, un strain. Revenind la viata cotidiana, la dimineti, la lumina soarelui, acesta era adevarul.

Ema incepu deci cu telefonul dat Ioanei. Cu o voce prietenoasa (de ce ar fi fost altfel?) o invita la un ceai, intr-o cafenea primitoare din centrul orasului. Ioana intra in cafenea, se aseza langa Ema, isi scoase paltonul plin de zapada, se scutura si, zambitoare, isi ciufuli parul tuns baieteste, care se turtise sub caciula. « Hei, buna, Ema, frig e afara, si nu mai inceteaza ninsoarea asta!« .
Ema o privea, se gandea la cat de naturala este, insa isi reamintea comportamentul de acum cateva seri si… Nu, e clar, trebuia sa-i spuna. Incepu cu o voce cat de duioasa putea, dar ferma. Ii spuse direct, pentru ca altfel nu stia, nu avea cum… « Ioana, tin la tine, prieteneste. Te apreciez mult, dar nu cred ca pot sa-ti ofer altceva decat prietenia mea. M-ar durea sa iti doresti altceva de la mine. E imposibil. Nu pot. Vreau sa-ti fiu prietena, altceva… nu, altceva, NU. » Teribil de ferm si apasat suna « nu »-ul Emei. Ochii Ioanei se umplura de lacrimi. Rotunde, multe, ele invadara obrajii fetei brusc. Ioana plangea, lacrimile ii alunecau in cana cu ceai… Ema se simti destabilizata rau. Ea, atat de calma in exterior, de obicei, simti ca-si pierde cumpatul, ca aluneca in nesiguranta vizibila. Nu stia cum sa faca. Nu dorise asta. Dorise sa inlature dubiul, sa lamureasca situatia. I se parea normal sa discute deschis. Nu se asteptase la lacrimile Ioanei. Nu stia cum sa o consoleze. Sa o ia de mana? sa o stranga in brate? Si daca toate gesturile astea ar fi interpretate altfel? Nu indrazni sa o atinga. I se rupea sufletul privind-o cum plange. I se parea una din cele mai dificile situatii cu care se confruntase vreodata.
Ema mai respinsese avansuri. Era o femeie atragatoare, barbatii roiau in jurul ei, asa incat fusese des in postura de a-i « pune la locul lor ». Stia cum decurge asta… stia si cum sa-i refuze subtil. Stia cum sa puna problema. Stia si sa o spuna direct, cu cei care se prefaceau ca nu inteleg. Insa barbatii respinsi nu plang. Sau plang, dar nu o fac in fata ta. Sau o fac, dar nu o facusera in fata Emei. Ema se simti atat de singura si de copilita, nepregatita pentru o asemenea situatie. Ce sa faca? Cum sa faca? Ioana continua sa planga, sughita acum… Ema scoase un pachet de batiste si i-l intinse. Mai spuse doar atat, cu o voce firava: « Ioana, nu mai plange, nu am vrut sa te ranesc. » Cand se mai potoli, Ioana incepu sa povesteasca. Astfel, Ema afla ca Ioana nu stie exact cum este, ce este, ca nu isi intelege clar identitatea sexuala, ca nu se simte nici ca heterosexualii si nici ca ceilalti, ca…. Ema ar fi dorit sa o mangaie, dar nu stia cum sa o faca…. O asculta, insa, pe cat de indelung dori Ioana sa vorbeasca.
Iesind din cafenea, in acea seara, simti, totusi, ca a ales sa faca ceea ce era mai bine. Intotdeauna fusese sincera, chiar si cu pretul unui adevar crud, cu cei la care tinea, si in general cu toata lumea. Ema nu se simtea in largul ei in minciuna, ipocrizie sau prefacatorie. De altfel, mintea foarte prost. Si nici nu avea de gand sa invete… I se parea cavaleresc si normal sa spui adevarul atunci cand poti sa o faci. De altfel, si ea prefera adevarul, oricat de crud ar fi el, unei minciuni caldute….

In acea seara, cand se baga in pat, sub plapuma calda, ii jucau in fata ochilor doua imagini: lacrimile teribil de rascolitoare ale Ioanei si zambetul pasional al lui Tudor cand o tintuia de usa, in acea noapte, soaptele lui incarcate de dorinta, mangaierile lui pline de pasiune, amorul acela salbatic … cu Tudor inca nu « rezolvase » nimic.

(va urma)