O poveste cu un catel

Un catel, asa cum toata lumea stie, isi iubeste stapanul neconditionat si foarte tare. Sunt nenumarate povestile care ilustreaza fidelitatea patrupedelor cu ochi umezi si botic rece. Nenumarate povestile in care catelul si-a urmat stapanul pana la mormant si dincolo de el….

Catelul se bucura intotdeauna cand vii acasa. Da din coada, sare in sus, sare pe tine, se gudura, te pupa, te linge! Si este un miracol mereu repetat. E mereu acolo, te iubeste si ti-o arata. Te asteapta, fidel. Iar ochii sai sunt intotdeauna plini de dragoste. Si-ti cere putin, atat de putin! O bucatica de mancare, un alint. O plimbare, un zambet si o mangaiere.

Pana cand, dintr-un motiv sau altul, incepi sa-l neglijezi. Sa vii mai tarziu, sa pleci mai des, sa lipsesti mai mult. Fiecare plecare a ta ii frange o bucatica de suflet, oricat de fidel iti este, oricat de mult te iubeste. Fiecare plecare ii toarna in suflet picaturi de amar. Cu sufletelul sau de catel, suparat, cu o suparare cum numai fiintele iubite pot avea, o suparare impregnata de dragoste si de fidelitate, iti roade pantofii, iti roade cartile, iti roade, poate, chiar, mobila. Poate chiar face pipi pe gresie. Desi ti-e fidel… desi te iubeste dincolo de orice tagada.

A fost o poveste despre un catel, care isi iubeste stapanul. A fost o poveste despre un catel cu ochii umezi. Cateodata tristi.  A bon entendeur, salut!

8 comments on “O poveste cu un catel

  1. Din fericire sunt posesoare si iubitoare de animale si am parte de toata dragostea lor, si ma bucur de toate nazdravaniile lor.
    Din nefericire fac parte din acelasi regn cu cei care mutileaza si chinuie animale pentru …habar n-am pentru ce. Ma gandesc ca daca ar fi bolnavi psihic ar avea o scuza, dar nu stiu sa existe o boala care sa justifice cruzimea.
    Imi cer iertare dar sunt tulburata de o stire recenta.

    • imi pare rau de tulburarea ta, si sper sa treaca repede si sa ai o zi frumoasa, zambitoare.

      Postarea asta nu e chiar despre un catel 🙂 E o postare-metafora 😉

      Altfel, nici eu nu-i inteleg pe cei care chinuie animale.
      o zi minunata!

  2. Of, parca ar fi un articol scris zilele acestea!
    Desi am inteles ca este doar o metafora, si stiu ca ai avut altceva in minte, revin la comentariul despre cruzime. Suntem fiinte superioare doar in masura in care facem ceva constructiv. Daca distrugem nu suntem nici macar la nivelul animalelor. Lor le este foame, frig, frica. Noi ce scuza avem?!

Te ascult