Usile vietii

Anumite usi sunt inchise pe vecie. Pe unele le-am inchis greu, cu durere, cu lacrimi, intr-un timp ce-mi parea interminabil. Incercam sa le apropii, dar ele refuzau sa se inchida si sa ramana asa. Se deschideau la prima pala de vant, se deschideau ca prin minune.
Dar cu cat mai greu le-am inchis, cu atat mai ferecate sunt. Si fara niciun fel de mânie. Inchise, in seninatate. Cel putin de partea mea de usa. De partea cealalta a usii, cateodata, nu-i senin, sunt framantari. Da’ daca n-ai stiut sa treci pragul cat usa era deschisa…. odata ce s-a inchis…. e mai complicat. Nu imposibil, probabil, dar complicat.

Cateodata, infinintul din mine ii face pe oameni sa creada in infinit. Nu e gresit deloc, si e foarte adevarat. Doar ca si infinitul are usi. E foarte adanc, dar la un moment dat, daca nu esti atent, se curma. Si ramane tot infinit, dar dupa o usa, inchisa. Inaccesibil, din pacate.

Te poti uita pe gaura cheii, insa nici ea nu e mereu deschisa…
Acum cateva zile am vazut o usa cu 4 incuietori… M-a cutremurat.



Te ascult