Amprentele fericirii

Unele lucruri sunt asa de bune incat iti vine sa le pastrezi asa cum sunt si sa nu le mai atingi niciodata. Ca de exemplu, amprentele tale pe lucrurile mele. Le-as inrama, daca niste amprente s-ar putea inrama.

Ating cu delectare ceea ce degetele tale au atins, cu evlavie. Niste mangaieri, peste alte mangaieri, suprapuse, invaluite, aripi de fluturi peste alte tremurari de fluturi. Si parca-ti aud si vocea, am retinut pe de rost toate cuvintele rostite… “Acum nu mai am motiv sa te sun, noapte buna.” Dupa ce rasesem mult iar eu explicasem copilareste ca multumesc prea mult de cand ma stiu, si ca eram supranumita in Franta, “Mademoiselle je suis désolée”.

Si degetele mele se plimba peste…  aluneca usor. Sa pastrez amprentele tale, sa le inramez…
Nu-mi dadeam seama ce mult inseamna senzatia aceasta. Nu-mi dadeam seama cat imi doresc. Nu-mi dadeam seama cat de mult conteaza, cat imi lipsea, nu-mi dadeam seama ca atingand acele lucruri voi zambi cum am zambit azi, desi nu era tocmai vorba despre o intamplare cu zambete…
As vrea sa cristalizez inauntrul lucrurilor atingerile tale, sa le cuprind si sa le contin acolo. Pe vecie.
Sa-ti inramez amprentele…

p.s. am vocatie de criminalist, stiam ca mi-am ratat meseria 😀
Asta era din seria: “nimic nu e ceea ce pare”

7 comments on “Amprentele fericirii

  1. Ar fi bine sa putem inrama si amprente,si cuvinte,si emotii.Poate asa ne va fi mult mai usor sa facem apel la ele cand ne este mai greu…

  2. “Eu sunt o-mperechere de straniu
    Şi comun,
    De aiurări de clopot
    Şi frământări de clape –
    În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
    Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape…

    Eu sunt o cadenţare de bine
    Şi de rău,
    De glasuri răzvrătite
    Şi resemnări târzii –
    În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
    Şi-n visuri, majestatea solarei agonii…

    Eu sunt o-ncrucişare de harfe
    Şi trompete,
    De leneşe pavane
    Şi repezi farandole –
    În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
    Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

    Eu sunt o armonie de proză
    Şi de vers,
    De crime
    Şi idile,
    De artă
    Şi eres –
    În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
    Şi-n vers, voinţa celui dïn urmă Ne’nţeles!…

    ” Ecce homo” – Minulescu

  3. il iubesc pe Minulescu.
    “Ascultă, priveşte şi taci!…
    Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
    Priveşte, să-nveţi să clădeşti,
    Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
    Ascultă, priveşte şi taci!”

Te ascult