Traiesc cladind amintiri peste zile importante. Nu stiu daca e un fel inconstient de a inlatura puternica incarcatura a acelor zile. Si nu cred, de fapt, ca reusesc sa inlatur niciodata nimic. Chiar daca as vrea, presupunand prin absurd.
Sunt extrem de atasata de date, fara sa vreau, nu sunt genul sa caut si sa doresc “aniversari”, insa toate datele importante din viata mea raman marcate in suflet. Si traiesc altfel acele zile, le savurez diferit, ma bucur de ele intr-un fel absolut special.
Candva, viata mi-a luat pe cineva pe 17 aprilie (cu voia mea, de altfel). In mod ciudat, exact 10 ani mai tarziu, viata mi-a adus pe cineva, pe 17 aprilie. Cum ar putea fi “inocent”, “neutru”, “oarecare”, virgin, acest 17 aprilie? pana la sfarsitul vietii mele, pana la ultimul suflu, 17 aprilie va fi 17 aprilie… cu incarcatura sa absolut speciala. O zi speciala, absoluta.
Asa cum sunt: 11 februarie, 15 septembrie, 29 octombrie, 23 decembrie, atatea zile altfel decat restul, zile pe care nu le pot trai ca si cand ar fi oricare. Nu ma pot trezi dimineata si sa o iau de la zero. Pentru ca zilele acelea poarta deja in ele cate ceva, sunt impregnate de clipele intense traite. Au o incarcatura deosebita, iar ea nu poate reveni niciodata la zero. Mustind de emotii si trairi, acele zile sunt jaloanele mele secrete, de care ma bucur de fiecare data.
Nici o zi nu ar trebui traita ca fiind una “oarecare”…poate uneori prea tarziu ne dam seama de importanta sau stralucirea lor,initial ascunse sub alte lucruri aparent mai importante
Sigur, intr-un sens filosofic, tu ai dreptate. Oarecare era folosit de mine in sensul de “neutra”, neincarcata de emotii, de la zero. Virgina.
🙂
Asta e si mai greu,sa incepi o zi neincarcat(a) de nici o emotie.Cred ca toate ar merge mai bine (in sens de eficient) daca am face asta.Dar,pe de alta parte,poate,am pierde incet incet esenta lucrurilor.Dar ajunge cu filozofia…
Azi, este ziua taramului tuturor posibilitatilor… la care aproape fiecare dintre noi am visat… intr-un fel…
Eu nu…..
Sunt mai mult cu Europa
Da … Europa noastra draga…
Pacat ca psihologia poporului nostru ne tine inca izolati in aceasta la fel de visata Europa.
Am si eu un vis… acela in care sa umblu prin Europa, sa vorbesc limba romana si oamenii sa intoarca spre mine capul cu admiratie: conationalul lui Vuia, al lui Brancusi, al lui Zamfir, al lui Enescu, al Nadiei… al lui Grigrescu, Tonitza, Blaga si al tuturor marturisitorilor acestui neam, daruit de Dumnezeu… dar risipitor
Sa nu gandesca… despre romani ca despre cineva de la periferia culturii…
asa visez… cel putin pentru copii nostrii…
Sunt multe de spus, complicat in mers de pe telefon