Limite si imagini

Sunt inca uluita. Am avut mult de alergat si de gandit in ultimele zile, si totusi, sunt uluita, iar aceasta uluiala nu trece cu una cu doua. Intamplarea respectiva m-a facut sa reflectez mult la niste lucruri.
Vineri seara, cand aveam mult de lucru, caci aveam de pregatit o sedinta importanta pentru sambata dimineata, lucram. Nu eram activa pe FB, avand treaba, adica nu postam, si nu intram in discutii. Mai aruncam, in schimb, cand si cand, un ochi. Cand colo, la un moment dat, ce vad? Printre “x si alti 10 prieteni si-au schimbat pozele de profil”, si unul dintre avataruri ERAM EU! Era sa cad la propriu de pe scaun. Dau click si ma duc cu o falca in cer si una in pamant sa ii scriu persoanei pe perete ca asa ceva nu se face, sa intreb daca s-a lovit la cap. Cand colo, acolo dau peste o discutie intre un el si ea, el ii postase poza mea pe perete si se incinsese un dialog…. Eu pe omul acela nu l-am avut in viata mea in lista. Si de unde sa aiba poza mea? Si de unde pana unde sa i-o posteze cuiva pe perete? Si de unde pana unde sa ajunga acea poza, fotografie de profil a altcuiva decat mine?

Am vrut sa ma supar, dar n-am putut, pentru ca oamenii aceia pareau intr-adevar senini. Habar nu aveau ce facusera rau, sau care e problema….  Raspuns, foarte relevant: “nu era cazul sa te sperii, sunt doar eu…si prietenul meu, om pasnic! Si scuze pentru tot..sigur am crezut si eu si el …ca e doar o foto de web..!
Doar o foto de web??????? O foto de web nu conteaza?  Cum doar o foto de web? Chiar si “o foto de web”, ea apartine cuiva, e cineva in ea, e facuta de un fotograf… Am dileme serioase. A fost un soc.  Ok, nu stii ca sunt eu, dar stii sigur ca NU ESTI TU. Cum naiba? Oricum, pareau asa de senini si de departe de subiect, incat mi-am dat seama ca nu am ce sa explic, si nici pe cine sa ma supar.

Prima mea reactie a fost sa vreau sa-mi inchid contul, complet. Sa il sterg, si la revedere. Eventual sa am un cont complet anonim, fara nume, date de identificare, fotografii. Sunt la fel de interesanta si anonima. Ca am aceeasi minte. Insa n-am vrut sa reactionez impulsiv. Am spus ca ma gandesc. Si de atunci ma tot gandesc. Nu stiu inca ce voi face si nici cand. Mi-am restrictionat absolut toate pozele, in acea seara, pierzand peste o ora (caci erau multe, eu fiind un om indragostit de imagine), si nu mai am nici poza de profil. Si n-am sa mai am, cel putin un timp. Nu pentru ca am dorinte de anonimat, nu pentru ca ma deranjeaza ca oamenii sa faca legatura dintre mine (numele), si dintre mine (un chip, niste trasaturi), pentru ca, oricum, sunt o persoana cu activitate publica (am moderat multe conferinte de afaceri, sunt in fotografii in presa din tara, etc), ci pentru ca ma deranjeaza ce s-a intamplat, si ma sperie, intr-un fel.

Bine, dincolo de incidentul acesta, suparator dar nu grav, problema este ca  oamenii nici nu realizau ce au facut rau. E o “foto de web”. Ca si cand tot ce gasim online este al nostru, al tuturor, bun comun. NU, nu este al nostru, nu este al tuturor. Cu precadere fotografiile. Si un deget daca ar fi fost, era degetul MEU. Trebuia sa-mi ramana mie.
Nu intelesesem oricum de unde pana unde a gasit el (care nu era si nu a fost niciodata in lista mea), acea poza. Ea spune ca a pus pe FB postarea mea de pe blog (acea poza figura in doua locuri: in profilul meu de FB, si ca ilustratie a unei postari pe blog, Esarfa), pentru ca-i placuse, el a intrat acolo, i-a placut si lui si… a salvat poza. Dar, pentru Dumnezeu, cand salvezi poze de pe un blog nu te intrebi daca nu e posesoarea blogului in poza? Si in ce scop salvezi poze de pe un blog?????? Ce sa faci cu ele? Cand habar nu ai cine scrie in spatele pseudonimului….

Pe blog, eu folosesc fie pozele mele (ALE MELE, facute de mine sau cu mine), sau poze de pe un site-banca de imagini, unde ele sunt libere de drepturi. Si asa mi se pare si firesc. Am fost jurnalista ani de zile, n-as concepe sa fur ceva. Pentru ca da, asta se cheama furt, la lua ceva si a refolosi, in alte scopuri…

Ei bine, eu, cea mai vajnica aparatoare a retelelor sociale, brusc, m-am gandit sa abandonez tot. Inca ma mai gandesc ce sa fac. Cel mai probabil, am sa inchid contul, si voi fi complet anonima, si inca si mai probabil, voi fi anoniM. Si nu, nu pot sa o iau ca pe un compliment, cum mi s-a sugerat. “I-a placut, si de aceea.” Nu exista, nu concep, acesta nu este un argument…. Sunt inca uluita.

ps. ca sa nu mai vorbim de faptul ca reactia mea, oricum ar fi fost aceasta, dar a fost dubla, caci fata de rochia care era in fotografie, am o afectiune cel putin dubla, sunt atasata sentimental de ea. Era rochia verde. Si da, decolteul meu.

Te ascult