Facebook e o lume care ne seamana

5 août 2011

Circula pe Facebook o mizerie de status, care suna asa: « Bun venit falsitatii, bun venit pe Facebook. Unde iubirea e perfecta! Unde majoritatea pozelor postate par la 100 km distanta de realitate!!! Unde toata lumea traieste bine si este indragostita! Unde dusmanii sunt cei care iti viziteaza cel mai des profilul, unde fostii prieteni te blocheaza, unde fostele iubiri te elimina si unde cei ce te adauga in lista lor sunt f simpatici si pe strada nici nu saluta! Publica-l pe peretele tau daca esti de acord! » [l-am vazut acum cateva zeci de minute la Achi, care-l luase de la cineva din lista lui]

El a fost preluat si intr-o postare de blog, de Nuta, am zis si acolo din prima ce gandesc, pentru ca am luat foc instantaneu, evident, (hihi), da’ cand il vad, acum, a doua zi, proliferand, tin sa va spun ceva, dragii mei, si luati aminte!

Eu cred ca FB-ul se mai uita si la om, ca sa zic asa :)) Daca esti ipocrit, strangi ipocriti in jur. Mai cred si ca lista pe care o avem ne seamana 🙂
Acum, lasand gluma la o parte,  sa luam pe rand toate lucrurile « incriminate ».
Cred ca in virtual, ca si in real, nu poti purta masca {a caracterului, nu a identitatii} prea mult timp, chiar daca iti doresti sa o porti. Chiar dorind sa pari altcineva, altceva decat esti, nu poti sustine « impostura » pe termen lung. Pur si simplu.
Vorba romaneasca « minciuna are picioare scurte » e adevarata. Vrei-nu vrei, faci greseli, vrei-nu vrei, te demasti. Vrei-nu vrei, apari in toata « splendoarea sufletului tau ».  Esti javra, pai lumea-si va da seama ca esti, mai devreme sau mai tarziu. Ca n-ai cum sa pozezi in inger pe termen lung. E obositor rau rolul de inger cand esti mancat de invidie si rautate pana-n maduva oaselor.
Cine pozeaza in regina Angliei cu viata perfecta si gazon tuns la milimetru, va cadea de pe « tron » si-si va sparge capul mai devreme sau mai tarziu. N-am niciun dubiu, si intotdeauna s-a intamplat asa.

Dusmanii iti viziteaza cel mai des profilul? Dusmanii? Nu. Poate chiar cei pe care eu ii numesc « urmaritorii tacuti« , si care sunt favorabili si fideli….

Prietenii nu blocheaza. Daca blocheaza, nu sunt si n-au fost prieteni. Simplu. Asta e, ce-i greu?

Fostele iubiri? Sa ma elimine? Suna cel putin SF. Eu sunt prietena cu ei in real, asisderea e si-n virtual. Si cand zic prietena, asta inseamna PRIETENA, nu in sensul de friend pe FB. Radem, glumim, ne sfatuim, ne ajutam, ne spunem tot ce ne apasa… ne insotim la greu. Asta depinde de om, de structura sa si de constructia sa profunda. Stii sau nu stii sa mentii relatiile. Nu e ceva ce se invata pe internet. Si daca nu ai abilitatea asta, atunci nu te plange, nici nu suntem obligati sa ramanem prieteni cu fostele iubiri, e o intreaga arta, care nu-i la indemana oricui.  Unii traiesc insa foarte bine si fara asta 🙂

Nu-s ipocrita in real, asa ca nu pot fi in virtual. Ti le trantesc verde in fata, crude, chiar. In virtual, ca si in real, se « citeste » imediat starea mea de spirit. Ca sunt nervoasa, suparata, obosita, sau dimpotriva, bucuroasa, fericita, extaziata. Toti cei din lista mea pot depune marturie pentru asta 🙂 Nu sunt ca cei descrisi in frazele citate la inceput, si n-am sa fiu niciodata asa. Si nu cultiv in jurul meu oameni care sunt ipocriti, falsi, ascunsi. Mi-e sila de ei. In momentul in care realizez ca cineva e asa, il evit, il elimin, il sterg din viata mea, il ignor, il UIT.
Si cred cu toata forta in valorile: loialitate, sinceritate, adevar, onoare. In virtual ca si in real.

Despre chat si mesajele private, hehehe, ca sa aiba cineva acces la discutii private cu mine, trebuie mult, chiar mult. Si nici nu ajunge toata lumea acolo. Putini sunt alesii. Asa ca la mine, FB-ul se petrece frumos, pe fata 🙂 Si stiti toti asta…. Putini sunt cei care pot ridica mana sus ca vorbim in vreo mesagerie privata, de orice fel ar fi ea. Si-n general, guess what, aceia sunt prieteni mei din real.

Oh, si mi-am amintit, sa completez. Nu odata, ci de foarte multe ori am fost recunoscuta pe strada de oameni din lista mea de FB. Au venit catre mine si nu numai ca m-au salutat, dar am vorbit, iar cu unii am prelungit la o cafea… Asta inseamna ca pozele-mi seamana, si ca lumea din lista mea ma saluta 🙂 Mai inseamna si ca oamenii considera ca sunt un om bun, interesant si demn de a fi salutat.
Asa ca daca nu te saluta lumea, nu te plange, gandeste-te « ia, oare de ce? » 😀  N-o fi niciun motiv? Nu vezi, nu? Ia mai uita-te o data. Si inca o data… Tot nu vezi? Atunci ia intreaba-te, cati prieteni ai in real? Si de cati ani iti sunt alaturi? Aaaa, nu multi? si se schimba cam des? Ei, vezi, ai gasit si singur/a…. 😀 De aia ai nevoie de net? Sa-ti faci « prieteni », cu care sa iesi si sa faci fotografii pozand intr-o fiinta sociabila si fericita, care are o viata activa? Aha… 🙂 Pana le dai la gioale si lor, sau viceversa, ei tie. [nici nu mai conteaza sensul miscarii…. oricum asa se va sfarsi: vei da sau vei lua.]
Ei, vezi? Aici e diferenta… Una dintre. Eu sunt prietenul ala de ani si zeci de ani, pe care oricine il doreste. Care sta alaturi si merge in foc pentru prietenii lui, si, ia sa vezi ce mirare, ha? … si prietenii mei ar face asta pentru mine.  Logic.

Pentru mine, FB nu-i o lume a ipocriziei. Cine e ipocrit, dispare mai devreme sau mai tarziu din preajma mea 🙂 In haul indiferentei, la gunoi, unde e locul celor care n-au valori si onoare.

La mine zambetele sunt adevarate, incruntarile sunt adevarate, loialitatea e elementul de baza. Esti asa, sau n-ai ce cauta. Cat nu te ghicesc, norocul tau. Cand te ghicesc, OUT.

Ca sa revin la frazele care circula… ei bine, te anunt ca daca te plangi ca FB e lumea falsitatii, e vina ta. Selectia iti apartine. Tu te inconjori de oamenii aceia. Nu zic, nu exista padure fara uscaturi (si eu am avut – ba chiar de curand- niste experiente), insa nu PE TOTAL. Nu aceea este impresia generala, nu aceea este media, nu de falsitate. Ca daca e, te anunt ca e vina ta, a celui care te plangi. Mai lucreaza la criteriile de selectie… Probabil nici in real nu le ai prea clare…
Lumea pe care o cultivam e si o lume care ne seamana. Ea spune cate ceva despre noi, ba chiar spune multe.

Scriu cum respir. Traiesc cu pasiune, si nu mi-e teama ca o sa ard pana la ultima bucatica. Nu ma economisesc... de ce as face-o? :) Spirit ludic, care considera ca râsul e cea mai importanta arma pe care o avem in viata, voi continua sa zâmbesc şi să glumesc cât voi exista. Iubesc, respir, traiesc, exprim, toate la intensitate maximă. Nu ofer şi nu doresc jumătăţi de măsură. Şi mai ales, scriu. Scriu cum respir.

15 Comments

  • Pai hai sa-ti raspund la comentariul calalalt. Initial mi-am facut blog pt a fi un fel de aide-memoire, sa pun acolo citate din lecturi. Apoi am scris cateva panseuri de-ale mele, cuiva i-a placut si m-a incurajat sa scriu. Am scris tot felul de lucruri, copiatul e doar ocazional. Am scris atat memorii, intitulate « Ce verde era valea mea », inspirata fiind de titlul unui roman de-al lui Lewellyn si « Pacient in Romania », avand o experienta destul de vasta in acest sens. Am scris si Jurnale de Calatorie, trei la numar, un Jurnal de Revolutie cu notele facute in decembrie 1989 si Jurnal de Piata Universitatii, nu mai precizez anul. Spun ca nu sunt de meserie pt ca nu am studii de jurnalism. Din cand in cand primesc emailuri care mi se par interesante, atunci caut sa vad cine a scris textul, pt ca de obicei sunt anonime. Uneori le public, prin metoda copy/paste. Nu am multi cititori, e adevarat, uneori ajung la 100 prin RSS (Feed) si media de vizitatori pe zi in ultimele luni e cam de 200+. Pt ca am comentat serialele istorice sud-coreene am atras destul de multi vizitatori (am ajuns la un moment dat la 800/zi), dar fideli sunt, cum iti spun, cam 100. Pe face book abia de catva timp, poate nici o luna, am inceput sa zabovesc mai mult, ma multumeam doar sa pun link la ppsurile publicate pe Slide Share.
    Voiam sa spun ca am avut alte preocupari in afara de face book, si cred ca o sa ma intorc la ele, pt ca dupa cate vad pe fb oamenii se simt datori sa fie aroganti chiar daca nu stiu nimic despre persoana cu care stau de vorba (nu e vorba de experienta de aici, stiu ca e diferit de fb, dar am intalnit acesta atitudine acolo)

    1. Am inteles. Bun. Felicitari pentru ce ai scris, bravo sincer.
      Ca sa ai blog nu trebuie sa ai studii de jurnalism. Nici macar ca sa fii jurnalist nu trebuie sa ai studii de jurnalism. Dar asta e alta discutie.
      Cat despre preluarea textelor, e valabil ce spuneam, este LEGE. Te-as ruga sa fii atenta si sa o respecti, cu atat mai mult cu cat ai ceva de spus prin tine insati, n-ai nevoie de copieri.

      In continuare, postarea asta este despre FB, si urmaritorii de acolo, nu despre blog, care e cu totul alt « gen », si alta mancare de peste.
      Multumesc mult.

  • Mi-a mai venit inima la loc, pt ca se cam ingreunase. O sa tin cont de recomandarea ta…atat cat am sa pot…Stiu ca unde e lege nu-i tocmeala…ar trebui o lege si pt emailuri, nu crezi? Nu-ti inchipui cati nervi imi fac atuci cand vad ca o poezie e atribuita altcuiva,de ex,(cazul unei poezii de Traian Dorz atribuita lui R.Kipling) nu mai spun ca am descoperit un plagiat in…spaniola, toate astea pornind de la emailuri.
    Cat despre fb, ti-am spus, sunt inca novice. Si sper sa invat multe de la tine.

    1. Aoleu, Doamne. Nu-s o zgripturoaica, sunt chiar un om amabil 🙂
      Serios. Nu musc. Am unele aparente de severitate, dar sunt doar exterioare.
      Nu are sens sa pui la inima, oricum, discutiile de pe internet. Lumea are tendinte ciudate de interactiune in mediul virtual.
      Inteleg ca te enervezi ca poeziile sunt atribuite gresit, si eu m-as enerva… Sunt lucruri care chiar ma zgandare.
      Nu sunt chiar profesor de FB, dar aproape 🙂 Glumesc, intr-un fel, sunt. Esti binevenita oricand daca vrei sa inveti si iti ofer cu placere informatii, daca stiu.
      Cred ca am pe undeva si o adresa de email de contact… foloseste-o, daca e nevoie.

  • Bine surprins!:)
    Asa este, selectia ne apartine. Dar experiente neplacute cu cativa din lista, tot ai…Eu ma bucur ca, prin intermediul fb, te-am cunoscut si citit.Te voi citi si de acum inainte, cu acelasi interes..pe blog.
    Un « urmaritor tacut »:)

    1. Hei. Unde dispari?
      Se intampla sa avem experiente neplacute cu oamenii, dar nu trebuie sa ne lasam batuti.
      Nu de javre. Daca oamenii sunt neconformi cu ce ar trebui sa fie, atunci nu e totusi cazul sa ne retragem noi, ca si cand am fi de vina.
      Asa ca….

  • Mira, esti un om deosebit, de la tine am invatat atatea lucruri,
    crede-ma mi-ai fost si sper din suflet sa-mi fii aproape si de acum incolo.
    In primul rand, cred, ca m-ai « lecuit », intr-un anume fel, cum numai tu
    puteai sa o faci, de sindromul de inferioritate, pe care, sper sa-l fi
    depasit. Acum scriu cu lacrimi in ochi.

    Vesnic iti voi multumi ca NUMAI DATORITA TIE azi am, din 4000 de prieteni
    (umplutura), doar 300. Selectia s-a facut numai cu ajutorul tau. Un gand curat de la o prietena
    care te va pretui mereu.

    1. Iti multumesc din suflet pentru gandurile bune si ma bucur daca am putut declansa ceva bun in tine. Nu eu am creat, eu doar am declansat. Si ma bucur din suflet pentru asta.

    1. pai eu neg. Este asa cum ni-l facem 🙂
      putem modela intr-o masura mai mare lumea virtuala decat cea reala, intr-un fel.

Laisser un commentaire

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *