Mediocritate si zbor

Nu-mi place mediocritatea sentimentelor, a relatiilor interumane si a vietii in general. Dar mai presus de toate, nu-mi plac cei care-i judeca pe ceilalti prin prisma mediocritatii si superficialitatii relatiilor lor.
Faptul ca X sau Y n-au trait acelasi lucru ca si mine nu le da dreptul sa considere ca NU EXISTA ceea ce am trait eu 🙂 Asa cum nici eu nu judec ce au trait/traiesc ei, si este diferit de experientele mele. Mie, de pilda, nu-mi place viata lor. Sintagma “nu-mi place”,  insemnand ca nu mi se potriveste, nu-mi place “pentru mine”. Mi se pare mica si “inghesuita”, fara intensitati, fara aspiratii, fara zbor. Insa nu-i judec. Daca lor li se potriveste, BRAVO. Felicitari, minunat, asa sa continue! Vant in pupa si mult succes pe aceeasi cale. Fiecare alege ce i se asorteaza, ce-i trebuieste, ce il implineste… Eu nu-i judec, si minima mea cerinta este sa nu ma judece. De aceea suntem diversi, lumea e larga si caile multe.

Da, stiu, par neverosimila. Am intalnit des aceasta reactie. De neincredere in ceea ce spun, ca si cand n-am trait ce spun, ci ca si cum as recita din carti. Ei bine, nu, sunt REALA, dureros de reala cateodata. Chiar exista oameni ca mine, care au trait lucrurile pe care le spun. Si nu, nu mi-e rusine de ele, dimpotriva, ma mandresc cu intensitatile mele. Sa le ascund pentru ca sunt diferite de ale lor? Nu, nicidecum. Sunt ale mele, le-am trait, le traiesc, le asum. Si am de gand sa le mai traiesc.

Ca exemplu, am avut parte de o dragoste intensa, fuzionala. (cu sotul meu). Unii spun ca am avut noroc (o sa tratez acest subiect, separat, pentru ca merita). Eu spun ca norocul si-l mai si face fiecare cu mana lui. Desigur, daca te multumesti cu “putin, dar sigur”, putin primesti. Cat despre sigur, sigur nu-i nimic pe lumea asta, iertati-ma ca va spulber iluziile. Sigura e numai moartea :))
Cand vorbesc despre perioada respectiva, oamenii privesc cu neincredere. Da, sunt neverosimila. Si totusi, eu chiar traiesc asa. Asta mai ales pentru ca nu ma limitez la mediocru, ca si nivel. Pentru ca tintesc sus. In viata mea exista zbor. Dar e la indemana oricui, cred eu. E suficient sa-ti doresti, sa nu te limitezi la nivelul mediu. Pana la urma, fiecare cu alegerile sale, eu nu judec oamenii care se limiteaza la nivelul mediu, daca lor le este bine in pielea lor cu viata lor. Tot ce doresc este sa nu ma judece pe mine, pentru ca zbor… Si zbor pentru ca nu mi-e teama sa traiesc. Pentru ca nu-mi refuz libertatea. Pentru ca nu ma multumesc cu o viata ca a majoritatii. Pentru ca nu mi-e teama sa ies de pe cararile batatorite. Da, sunt si traditionalista, atunci cand asta mi se potriveste, desigur… Dar in rest, zburd si zbor.
Si tocmai de aceea oamenii-si amintesc despre mine pentru libertatea sufletului. E trasatura mea definitorie.

Insa taxezi usor ce nu intelegi, si nu cuprinzi cu mintea, din pacate…
Unii se uita la tine ca la Discovery Channel, sau la Teleenciclopedia, cand povestesti ce ai trait sau ce traiesti. Le citesc privirile uimite in ochisorii rotunzi ca ai personajelor de desene animate japoneze. Treaca-mearga si asta. Da’ dupa aia sa te judece, asta e ceea ce nu accept. Suntem diferiti si frumosi in diversitatea noastra. Plictisitor ar fi sa fim toti unitari, uniformi, cu aceleasi dorinte, aspiratii, vieti, moduri de exprimare.
Hai sa ne respectam in diversitatea si complexitatea noastra!

7 comments on “Mediocritate si zbor

  1. Rezonez in totalitate cu cee ce ati scris mai sus iar referitor la cei care intotdeauna judeca “prin prisma mediocritatii si superficialitatii relatiilor lor” Dale Carnegie spunea ca “Any fool can criticize, condemn, and complain – and most fools do”. Asa ca de ce sa va mai bateti capul cu ei? 🙂

    • Simona, nu-mi bat capul, dar na, nu pot ignora lumea in care traiesc.
      Printre ei traiesc, ma invart printre ei… Pana la un punct, poti ignora, dincolo de el, nu mai poti…
      Si… sa ne tutuim, internetul (si mai ales blogul) e un mediu informal 🙂

    • Sigur ca au dreptate. Dreptatea lor, buna pentru ei 🙂
      Dar nu buna pentru mine 😉 Eu am ingaduinta asta. Tot ce mi-as dori e ca ingaduinta sa fie reciproca

  2. Am trait si eu de prea multe ori sentimentul ca sunt altfel, si m-am intrebat de ce ma critica si ma comenteaza altii…De fapt cred ca daca inca imi mai pasa de parerile celor din jur, inseamna ca nu am urcat chiar atat de sus pe muntele meu, cum frumos a spus Alexandru mai sus.
    Si nu cred ca trebuie sa demonstrez cuiva ca traiesc si simt altfel pentru ca lucrul acesta este mai mult decat evident de cele mai multe ori.
    Cat despre ingaduinta, ce sa spun, este pe un nivel de constiinta destul de ridicat si nu are acces chiar toata lumea acolo…

    • 🙂 eu nu incerc demult sa demonstrez 🙂
      Traiesc cum traiesc, periculos, daca-i asculti pe unii, in singurul mod posibil cu adevarat pentru mine.
      Si-s bucuroasa asa, intens.
      Doar le mai reamintesc din timp in timp ca nu fac bine sa arate cu degetul sau sa judece.
      O saptamana cu soare mult si bucurii sa ai!

  3. Cred ca asa si trebuie sa traim, sincer si in armonie cu noi si cu Dumnezeu, sau cu Universul…Eu am invatat asta destul de tarziu, inca mai am emotii in a ma exprima, dar ma bucur cand intalnesc oameni liberi.
    O saptamana minunata si tie si inspiratie!

Te ascult