Viata ca pasiune

Traiesc la maxim de cand ma stiu. Propria mea mama spune ca sunt “extremista”. Insa acest extremism inseamna o sete de a trai teribila, inseamna pasiune, inseamna faptul ca ma investesc la maxim in tot ce fac. Nu concep nici macar sa lucrez “de forma”. Nu concep si nu stiu sa folosesc jumatati de masura. Nici in dragoste, nici in munca, nici in viata.
Traiesc arzand, dar nu ma consum, caci ma regenerez. Pasiunea imi este combustibil si-n acelasi timp ma reface, ma reconstruieste. Mi-a spus cineva odata: “Daca traiesti intens, te consumi rapid.” Glumea, dar nu, nu-i asa, caci pasiunea e un perpetuum mobile, e singurul meu mod de viata. Intens, implicat, interesat.
Pe unii ii sperie viata, pe mine insa, ma sperie teribil non-viata. Ma sperie si ma dispera “caldutul”, atunci cand poate fi fierbinte….
Nu-i inteleg pe oamenii care nu-si dau voie sa traiasca. Care urmeaza “carari batatorite” doar pentru ca asa se pare ca e bine, si din lipsa de curaj de a face altfel. Isi refuza adevarul, bucuria, senzatiile reale.

Bun. Diversi oameni vin cu sfaturi, adresate celor care traiesc in acelasi mod ca mine: “Odihneste-te, invata sa spui nu, economiseste-te.” Sa ma economisesc, pentru? Ca sa ce? Ca sa imi prelungesc viata? Nici macar nu-i sigur ca mi-as prelungi-o, dar sa admitem. Sa plecam de la ideea ca da, traind mai “cuminte”, imi prelungesc viata. Si ce daca? Mi-o prelungesc cu 2 ani, sa spunem. Adica in loc sa mor la 80 de ani, mor la 82. Si? Ce folos? Treziti-va, oameni buni, viata nu este intre 80 si 82 de ani! Oricat glumesc eu ca vreau sa traiesc 500 de ani (oricum, tot cu intensitate doresc sa-i traiesc, fie ei 500 sau 1000), stiu ca sunt un om. La un moment dat, corpul imbatraneste, ca vrem sau nu vrem, fie ca spiritul ne e liber si tanar. De ce sa traiesc acei ipotetici doi ani in plus? Ca sa ma uit la altii cu jind? Ca sa vreau diverse si sa nu mai pot?
Ma uit la cineva apropiat, din familia mea. E un om voluntar, a facut multe la viata lui. Acum, are 73 de ani si probleme cu inima. Vrea sa faca multe lucruri, are aceleasi chefuri si dorinte ca si acum 20 de ani, dar e bolnav si nu mai reuseste. Si la ce folosesc acei ani suplimentari? Sa fim seriosi…

“Nu mai sta la soare, e nociv, dormi mai mult”, si altele, si altele. Ador soarele, sunt o fiinta solara. De ce sa nu stau la soare? Imi place, imi face bine… O sa imbatranesc? Am o veste: toti imbatranim. Sa dorm mai mult? Dorm cat isi doreste corpul meu sa doarma. Cred ca el stie cel mai bine cat si cum isi doreste….

Sa ma economisesc? hahaha, de ce? ca sa fiu o babuta simpatica mai mult timp? Uite ca nu ma intereseaza asta.
Viata e ACUM, AICI, AZI, pana la capat. Viata e dragoste, intensitate, curaj, dorinta. Viata e cateodata durere, si-s lacrimi. Viata e risc, viata e implicare, responsabilitate, asumare.  Viata inseamna sa spun te iubesc, atunci cand iubesc, sa te iau de mana daca asa simt, sa te privesc in ochi. Viata inseamna sa fiu constiincioasa profesional, sa fac cel mai bine posibil lucrurile, sa doresc cu ardoare sa reusesc.

Trenurile care trec, nu se mai intorc niciodata. Si nici macar nu se mai intorc in alt mod… Pur si simplu, sunt trenuri pierdute.

Sa ma economisesc? Mare tristete. Nu trebuie sa ne fie frica de viata. Oricum, si traind teribil de cuminte si cumpatat, tot poti muri maine, intr-un accident. Asa ca… viata e pasiune, un minut, o ora, trei ani, doua sute de ani.

Nu trebuie sa incetam sa traim inainte de a muri.

Carpe Diem!

Te ascult