Fiori de verde

File din periplul ultimelor mele zile.  Printre multe alergaturi fastidioase, intru intr-un magazin, in graba, sa cumpar ceva, necesar. Printre rafturi, pragmatic cautand din priviri, grabita, ceea ce-mi era de trebuinta, imi cad ochii pe o felicitare. M-au napadit rauri de senzatii, m-au strabatut extraordinar de multi fiori, m-au cutremurat frisoane. Nu, nu rele, ci foarte bune, din  acelea vecine cu pasiunea, calde, ca un preludiu. Am fost la propriu, inundata de senzatii, calatorita de amintiri, am vibrat la gandurile intense trezite de aceasta imagine. Candva, acum ceva timp, i-am trimis aceasta felicitare lui, omului iubit. Nu era cea pe care as fi ales-o in absolut, dar a fost cea mai potrivita din cele vazute in ziua in care o cumparasem. Mi-o dorisem neutra, fara inflorituri, inimioare, ursuleti, catelusi, caci urasc genul dulceag si extremele obiecte zaharisite. Cred ca totul e mai de pret atunci cand e simplu, discret, fara paiete, sclipiciuri si alambicate inflorituri nejustificate. E nevoie de infloriri, nu de inflorituri. Infloririle sunt simtite, rostite sau sugerate. Nu-i nevoie de ilustratii 🙂
La vremea aceea, felicitarea aceasta fusese cea mai apropiata de neutru. Cea mai discreta, mai putin “lucitoare” in sensul nedorit.

Vazand-o, acum, [as fi recunoscut-o dintr-o mie!] m-au napadit senzatiile, intens. O inflorire a sufletului, in seara bucuresteana cu alergaturi, prafuita. Inprimavarare. Elan catre tine. Mi-e verde de tine. Mi-e bine.

Esarfa

Barbatul se apropie de mine, zambitor. Intalnire absolut intamplatoare, neprevazuta. “Buna ziua“, ma saluta el politicos, ba-mi si saruta mana, cu niste maniere desprinse din alta epoca. Ochii, insa, direct si brusc priponiti in decolteul meu. Il vazusem apropiindu-se,  dar mi se paruse ciudat sa ma reped la esarfa pe care o mentin la gat in viata profesionala vara, cand temperaturile urca, iar decolteurile devin prea periculos de adanci. Esarfa zacea, langa mine, pe scaun. Terasa era umbrita, si imi desfacusem acea esarfa, ca sa respir un pic, savurand o cafea. Mi se paruse straniu sa apuc esarfa in timp ce ma privea, apropiindu-se, si sa ma acopar. Era foarte cald, iar gestul ar fi parut o acuzatie asupra lui, sau macar o banuiala…O neincredere, ca o nevoie de protectie, putand fi asimilata cu o nepolitete. Desi o privisem disperata, oarecum punandu-mi sperantele in ea, in putinele secunde cand el inainta spre mine, n-am indraznit sa ma reped sa ma acopar.

Ochii in continuare in decolteu, sfredelitori, hulpavi, contrastanti cu tonul calm, monoton al cuvintelor schimbate. Conversatie anodina, de oameni reintalniti dupa un timp, care s-au cunoscut in viata profesionala si oricum nu prea mult sau prea bine. Privirile sale, insa, staruitor in decolteu, aproape sfredelitoare intre cei doi sani. Pentru ca e un om chiar prea familiarizat cu bunele maniere, brusc, realizeaza situatia, si se redreseaza. “Esti bronzata, sau mi se pare mie?“, incearca sa o dreaga, oarecum, justificandu-si indirect, dar destul de neconvingator si stangaci, privirea. “Sunt bronzata, da, am fost la Balchik in week-end, iar eu ma bronzez rapid“, ma prefac eu ca il cred, politicoasa si eu. Jocul convenientelor sociale.
Incearca sa-si desprinda privirile, dar nu reuseste prea mult, brusc decolteul pare aproape magnetic. Atunci se hotaraste sa se indeparteze, nu inainte de a ma asigura de disponibilitatea sa si de faptul ca pot veni oricand sa-l intreb orice.  Ma saluta, intoarce spatele si pleaca. Esarfa, neputincioasa, nefolositoare, zace pe scaun, langa mine.

Cel mai mic ascunde frumusetea

Acum doua luni am fost la Baumaxx sa cumpar flori pentru jardiniere. M-am oprit la niste muscate, fara flori deloc. Nu-mi plac muscatele in mod deosebit, dar sunt decorative si rezistente. Pe cele fara flori, lumea nu le lua. Erau doar verzi. Toate cu frunze. Toata lumea le ocolea. Toti vroiau muscatele gata inflorite, cele colorate. Ei bine, mi-a incoltit in minte o idee: si daca le iau eu pe cele pe care nimeni nu le vrea? Voi avea surpriza culorii lor, (nu stiu nici daca-s albe, nici daca-s roz, nici daca-s rosii), si satisfactia ca au inflorit pentru mine.
Multumirea mea e inzecita. Au inflorit, si arata genial. Au mult mai multe flori decat cele care erau deja inflorite. Plus inca multi boboci. Sunt superbe, si simt si implinirea de a le fi salvat. Mi-au intors bucuria, insutit. Probabil ca pe restul le vor fi aruncat, nimeni nu le alegea. Le-as fi luat eu pe toate, dar nu puteam…