Universal si atemporal

Nimic din ceea ce-i legat de sentimente nu este niciodata penibil. Nici patetic, nici ridicol. Sentimentele inalta orice gest, orice fapt, orice. Asa cred demult, si asta spun des. Cum sa-i spui altfel vazduhului decat vazduh, marii decat mare, iubirii decat iubire?

Niciunul din gesturile facute din dragoste nu sunt penibile. Caci sunt simtite pana-n rarunchi, adevarate, universale, eterne prin faptul ca sunt atat de umane si de intense incat nu au sfarsit. Nu-s ale unei epoci si nu apartin nici unei tari. Ele sunt adanci, universale si atemporale. Simtite, rostite si facute de albi, de negri, de galbeni, de rosii, de saraci si de bogati, ieri si azi, si maine, si poimaine.

Acum cateva zile, dupa ce mi-am exprimat ideea ca  “nimic din ce-i legat de sentimente nu e penibil“, cineva mi-a spus ceva foarte frumos, care m-a atins profund: “Pentru asta aş da un Nobel sau, dacă aş putea, dreptul veşnic la fericire. Când vom înţelege asta, vom face un pas înainte, afectiv şi psihic. Până atunci, suntem prizonieri. Şi pierdem.”

Nu mi-as dori un Nobel, in schimb, dreptul vesnic la fericire mi-ar surade. Dreptul vesnic la fericire, alaturi de omul iubit, de jumatatea mea, de geamanul meu desprins din mine. Si, desigur, as continua sa fac si eu lucruri pentru lumea care ma inconjoara. Nu pretind sa primesc ceva fara sa particip sau sa daruiesc. Si fara sa iubesc. Si oricum, nu pretind sa primesc nimic. Doar asa stiu sa traiesc, daruind si iubind. Asa-s faurita. Altfel nu stiu. Nu pot decat sa traiesc pasional si sa dau. Tot.
Am o simpatie deosebita pentru oamenii care iubesc. Ii inteleg, vorbesc aceeasi limba cu mine, ii simt aproape. Si apoi, ati vazut vreodata ochii unui om indragostit? Stralucesc intr-un fel aparte, iar stralucirea este intensa si se reflecta in toata fiinta.

O femeie indragostita e stralucitoare. Are ceva in ochi, are ceva in atitudine… pur si simplu imprastie lumina. Si nu, nimic din ceea ce e legat de sentimente nu este niciodata penibil.

Te ascult