Eu si casa mea

Pentru mine, barbatul pe care-l iubesc inseamna “acasa”. Acesta este sentimentul meu de apartenenta. Nu pamantul, nu tara. Sunt bine acolo unde e el, unde respira el, pe unde-i calca pasii, fie acest loc situat intr-o padure salbatica, pe creasta unui munte, intr-un oras aglomerat, intr-un desert. Orice loc, cat de neprimitor ar fi, devine primitor daca cel pe care-l iubesc este acolo.

Acasa inseamna in bratele lui. Pe umarul lui. Langa el. Mi-e bine asa, indiferent de ceea ce se intampla in jur. Nu am sete de posesiuni si nici nu consider ca acasa e unde m-am nascut sau unde am construit lucruri. Succesiv, acasa poate fi aici sau acolo, in functie de unde e el. Acasa e in suflet, nu este o indicatie geografica. Eu port acest acasa cu mine, dar nu, nu ca melcul, ci mult mai putin “fizic”. Acasa e acolo unde simt iubire. Acolo unde daruiesc. Acolo mi-e bine, acolo mi-e cald, acolo am incredere in mine, acolo ma simt coplesita. Acolo plang de bucurie, acolo ma emotionez, acolo vibrez. Acolo trec de pragul lacrimilor, acolo explodez de placerea simturilor. Si de acest prea plin sufletesc.

Acolo unde te simt pe tine. Fie ca ma tii in brate, fie ca esti plecat, te simt. Te stiu, nu esti prea departe, te simt cu toate simturile obisnuite, dar mai ales cu cele de femeie indragostita. Adulmec cu pofta si nesat vazduhul care tremura in preajma ta. Iti miros pielea, iti simt fiecare por, iti simt dorinta si stiu ca ti-o transmit pe a mea, astfel dublandu-le pe amandoua. Te simt tresarind, si tresalt si eu. Te simt vibrand si ma cuprinde o moleseala incomparabila, o dorinta fierbinte, ardenta, impetuoasa. Petalele mi se umplu de roua in asteptarea fructului tau zemos. Dorinta ma locuieste asa cum stiu ca si tu o porti in interior. E soare, pentru ca tu esti luminos. Chiar si posac, tu esti lumina mea, zambetul meu. E bine, pentru ca tu esti aici. Pur si simplu, tu esti lumea mea, singura constanta de trebuinţă, singurul “lucru” care-mi este necesar ca sa simt ca mi-e bine, ca mi-e cald. Ca sunt acasa.

5 comments on “Eu si casa mea

  1. “fericit cel ce-si zideste casa pe stanca…caci nici valurile nu-i pot strica temelia…nici vanturile nu-i pot pricinuii stricaciuni”…din Pilda Casei zidite pe Stanca.
    frumoase si ADANCI ganduri…de poseie si apartenenta..deopotriva.
    aceiasi placere si bucurie , sa-ti citesc scrierea…M-esc..!! 🙂

  2. Draga Mirandolina, acum 2 luni l-am pierdut pe cel pe care-l numeam “omul meu drag”. Si acum simt ca e langa mine, chiar daca sunt singura . El mi-a fost casa, asa este. Acum, a plecat pentru un timp, undeva, acolo sus. Ma doare lipsa lui si, totusi, stiu ca e sufletul meu pereche si-l voi reintalni. Cand? Cum? Nu se stie, dar il voi reintalni sigur.

Te ascult