Imparatia obloanelor, regatul dupa-amiezelor

De ani buni nu pot sa dorm fara draperiile trase, am nevoie de o izolare de exterior si de lumina. Cel mai bine era cu obloane, asa cum au toate casele franceze. Ador obloanele trase, si ca simbol al dragostei.

Cateodata, in plina zi, in dupa-amiezile de leneveala erotica, le inchideam, cu iubitul meu… ca sa ne ghicim a suta mia oara corpurile in penumbra, prin atingeri, pentru că atunci cand crezi ca stii pe cineva pe dinafara, descoperi ca inca mai ai de invatat un cotlon al fiintei sale, ca ti-a ramas un centrimetru patrat, nu neatins, ci atins de mai putine ori, care tanjeste dupa tandretea sau violenta atingerilor tale. Si ca sa nu vaduvesti de atingeri acest centimetru patrat, il mangai. Si apoi te concentrezi pe ceilalti centimetri patrati, care par flamanzi de mainile tale, sau de saruturi, centimetri patrati care cer {si ei} atentie. Le potolesti setea si foamea, potolindu-ti setea si foamea proprie. Si il privesti pe EL in ochi in semi-lumina filtrata printre obloane. Lumina sudului Frantei e orbitoare. Soarele e atotputernic. Lumina filtrata era ea insasi erotica, evoca freamat si dorinta.

Obloanele ne desparteau de lumea inconjuratoare si ne permiteau sa intram mai rapid in lumea noastra. Erau obloanele diminetilor de somn si ale dupa-amiezilor lenese in doi. Anumite petale se desfac mai bine in penumbra obloanelor, ca o explozie de inmuguriri primavaratice. Anumiti boboci plesnesc mai bine, mai vulcanic, in semi-intuneric. Anumite explorari sunt mai interesante in clar-obscur. Degetele gasesc mai bine drumurile corpului iubit pe pipaite. Privirea in lumina soarelui este cateodata prea brutala. De aceea, desenarea prin atingeri este delicioasa. Un deliciu dulce-amar, pe care, odata terminat, nu-ti vine decat sa-l reiterezi. Sa-l reincepi, sa-l retraiesti a mia oara, din nou, dar atat de diferit de fiecare data. Sa te adapi din senzatiile pe care ti le provoaca atingerile lui, sa te imbeti de emotii. Si sa-l atingi, la randul tau, jucaus, alternand atingeri ferme, cu atingeri ca aripile de fluturi. Sa-ti infloreasca corpul lui in mana, si sa infloresti si tu langa el. Sa cresti, ca un aluat, sub framantarile sale. Si sa-i ghicesti surasurile si privirile in functie de tresariri, de respiratie, de geamatul de placere, in penumbra, la adapostul obloanelor. Sa vrei sa le deschizi, dar sa intarzii momentul, zabovind inca un pic in bratele sale, momente furate dintr-o viata trepidanta, strangandu-l in brate la randul tau, pierzandu-te printre saruturi, primite, oferite, frematand la unison, intr-o limba numita dragoste universala.

Iar dupa coborarea in abisul placerii, cand deschideam obloanele, soarele navalea inauntru, si ne priveam buimaci, dar tandri, cu dragoste intensa si recunoastere-recunostinta, asteptand deja urmatorul moment cand vom trage obloanele peste poftele noastre pamantene. Vreau o casa cu obloane pentru iubirea mea. Mi-e pofta.

2 comments on “Imparatia obloanelor, regatul dupa-amiezelor

    • De ce, Simo? 🙂 Ce-am facut?
      Pot si mai fierbinte… Aaaa, obloane n-ai? :)) Se rezolva. Ia masurile ferestrelor si pune obloane la casa.
      Obloanele sunt cea mai mica problema :))

Te ascult