Arta de a fi femeie … cand ninge

Ma simt extraordinar de obosita. Nu cred ca trece cu somn. E o epuizare, un prea plin de senzatii. Sper sa ma pot regenera, curand. Intr-un fel. In ultimele zile nu mananc, ci doar ma alimentez. Cu supe la plic. Da, stiu, sinucidere curata. Chimicale mai concentrate decat chestiile alea nu cred ca exista. Stiu. N-am chef de mancare. Mancarea nu ma tenteaza mental zilele astea, ceea ce e ciudat, pentru ca sunt gurmanda, de obicei, apreciez mancarea buna, si imi place si sa gatesc. Acum nu ma mai intereseaza nimic. Mananc supa la plic, cate una pe zi, ma gandesc ca e suficient sa supravietuiesc. Si cate o ciocolata. Nici nu-i mai simt gustul parca. Ma intreb de ce o mananc, de fapt, pentru ca nu o savurez. Nici macar ciocolata?

Asta seara… Incepuse sa ninga. E 3 martie. Nu mai am nici putere sa ma revolt. Si daca ma revolt ca ninge, ce rezolv? Tot ninge, revolta mea e superflua. Am fost la o lansare de carte asta seara. “Arta de a fi femeie”. Ha, cat de ironic! Arta de a fi femeie. Dar vreau eu acum sa fiu, sa mai fiu femeie? Am vrut vreodata? Inutila revolta. Ca si cum m-as revolta ca ninge. Sa fac bine sa-mi intre-n cap, sunt femeie. Nimic nu mai schimb acum.
O femeie care iubeste. As vrea sa schimb asta? Ah, nu, asta n-as schimba-o niciodata. Iubirea e viata. E respiratie. Aer.

Lascar Catargiu. Zapada, deceptie, o sa mi se lase parul, iar ninge… Nu mai conteaza, merg spre masina, ca spre portul fagaduintei. In pas rapid, mi-e frig. Urc in masina, dau drumul la muzica, cea care ma linisteste. Ma izolez de exterior. Noapte, lumini, oras. Noaptea orasul devine suportabil, respirabil. Se estompeaza griul ambient. Nu se mai vede praful, nici noroaiele.  Casa mea e drept inainte. Viraj stanga.

Si trec a … (nenumarata) oara prin fata casei sale. Imi face bine asta. Ca o mangaiere. Simt parca aerul vibrand, in jurul meu, ca miscat de trecerea sa. Acelasi aer ma atinge si pe mine. In partea asta de oras ninge mai putin. Nu ca ar mai conta ninsoarea in valtoarea de emotii. Imi fac bine si rau. Nu stiu in ce proportie, pentru ca deja am otrava in vene, si ma delectez cu ea. Ridic timid privirea din volan catre ferestre. Ma navaleste caldura.  Si mai incolo, rauri de cuvinte, poduri de vocale, carari de consoane… sub care voi dori sa ascund emotiile infinite.

Vreau sa dorm. Ciudat. Eu nu vreau niciodata sa dorm. De obicei spun mereu ca m-as lipsi de somn, daca s-ar putea, pentru ca pierd timp. Acum, insa, vreau sa dorm. Si sa ma odihnesc. Am o oboseala care nu trece cu somn, si stiu asta. Vreau totusi sa incerc. Ca sa nu se spuna ca am fost indaratnica. Acasa. Lumina, ciocolata. Un pahar de vin. Somn.

4 comments on “Arta de a fi femeie … cand ninge

    • 🙂
      dar n-am facut nimic. Am transcris niste stari. Sacadat si fara gratie, asa imi pare mie textul asta…
      Sau nu stiu… poate doar pentru ca sunt nemultumita acum.

  1. nu-i ciudat….mereu am am crezut ca somnul e pierdere de timp…uneori vreau sa ma odihnesc….cand ma ajunge acea oboseala…:) Mirandolino….doar mama ma mai alinta asa si pe mine…)

    • 🙂 Suntem putini, sa stii.
      oh, ce frumos ca mama te alinta Mirandolino 🙂 Pe mine prietenul meu cel mai bun… mi-e drag apelativul asta, drag tare.
      Te mai astept.

Te ascult