Buchetul de trandafiri

Astazi am aflat (de la o prietena din lista mea de Facebook), ca unii oameni au gasit “minunata” idee de a imprima diverse pe trandafiri: logo-uri, texte, sclipici, imagini. Ne-am infiorat impreuna de kitsch-ul demersului, si ne-am intristat de faptul ca exista clienti pentru acest lucru.

Si brusc, mi-am reamintit de acel buchet de trandafiri albi, primit intr-o primavara, acum 2 ani, la birou. Buchetul era superb, minunat. Simplu si elegant. Cinci trandafiri albi, perfecti, cu verde in jur si o hartie simpla, rosie. Daca perfectiunea s-ar ilustra prin diverse imagini, aceasta ar putea fi una dintre ele. Mi i-a inmanat, la poarta (caci aveam birou intr-o vila pe o strada de langa Pache Protopopescu, pe atunci), nu un curier, ci un sofer de taxi. Buchetul nu continea nicio indicatie privitoare la expeditorul sau. Nicio scrisoare, nicio carte de vizita, nici macar un nume sau niste initiale. L-am intrebat, evident, pe soferul de taxi, de la cine sunt. A spus ca a fost rugat sa nu spuna, si ca doar i-a adus. Si a mai adaugat: “Va va suna el”. Nu m-a sunat niciodata, in continuare nu stiu cine e anonimul si discretul expeditor. Evident, am mica mea banuiala, pe care, la un moment dat, am incercat sa mi-o verific, printr-o intrebare… Probabil am nimerit-o.
Povestea se opreste aici, adica partea pe care doream sa o dezvalui. Buchetul acesta e una din imaginile superbe ale vietii mele. Mult timp a fost desktop la unul din telefoanele mele mobile, si ar mai fi si in ziua de azi, daca acel telefon n-ar fi cazut pe jos, facandu-se bucati.

Mi-am amintit azi de acei trandafiri. Poate faptul ca mi-au fost daruiti e doar un retur al destinului, un lucru din acela pe care soarta il face ca sa-ti trimita un semn, un zambet… In alta viata, in alt timp, in alta dimensiune, in alt univers, paralel, dar existent, eu am fost aceea care punea zilnic trandafiri undeva cuiva. Cuiva cu care eram intr-o poveste de dragoste de doi ani. O poveste in curs, deci nu perioada “ante”, nu tatonarea, nu cucerirea. Era povestea in deplinatatea ei. Dar eu asa simteam… Si faceam 20 km zilnic cu masina ca sa-i pun pe masina acel trandafir. Ceea ce dovedeste ca nu, lucrurile nu se erodeaza. Adica, desi in relatie, simteam ca trebuie sa avem grija amandoi, sa ne “recucerim”, sa ne zambim zilnic.
Poate ca acest buchet, peste ani, alb, ireal de frumos, a fost un fel de retur al destinului, un clin d’oeil, adica asa 😉
Si-apoi, eu sunt aceeasi. Eu si azi  simt pana in strafunduri, scriu scrisori, le trimit… Deci inteleg gestul.

In discutia de pe Facebook, unele femei se plangeau ca n-au primit niciodata flori in mod anonim. Dar este un gest generic. Sunt sigura ca fiecare fata are “buchetul ei de trandafiri” undeva in trecut, in prezent sau in viitor. Altele se plangeau ca nu mai primesc trandafiri, desi la inceputul relatiei gesturile erau asa… Eu cred din tot sufletul ca lucrurile se transforma. Sigur, gestul de acum niste ani al sotului respectiv este viu si in inima lui, asa cum este viu in inima ei. Acum, fara indoiala, face alte gesturi. Sunt echivalente, dar in alt registru. Sunt sigura de asta, pentru ca eu cred in perenitatea amorului, si in oamenii care isi pot sfarsi viata impreuna.

Sa aveti o viata presarata cu trandafiri! Eu cred in relatiile eterne. Si cred in iubire, si in respect, si in evolutie impreuna, si in placerea infinita de a sta langa celalalt, pe viata, oglindindu-te in ochii sai, si oglindindu-l in tine insati, oferindu-i universul tau si facand parte din universul sau. (si nu, nu e o postare vomitiva-dulceaga, sper ca stiti deja ca urasc dulcegariile). E o postare sincera, cu un zambet in suflet.

p.s. Au trecut niste ani 🙂 … Altfel nici nu ajungea intamplarea asta aici si acolo.  Tin mult la intimitatea vietii mele, mai ales partea sentimentala.

5 comments on “Buchetul de trandafiri

  1. Foarte frumos, de la un capat la celalalt. Nu stiu daca esti asa de inspirata mereu, dar ieri si azi chiar m-ai impresionat placut cu tot ce ai scris.
    Si eu cred in tot ce-ai spus, mai ales daca e vorba de altii… mie nu prea mi se intampla lucruri frumoase dar am vazut ca exista si episoade bune in vietile multora, ceea ce mie imi face bine. Mai ales daca ele apar tot asa, dupa unele perioade mai ciudate.
    Oricum, ideea e ca nimic bun nu-i exclus niciodata, iar cu gandul asta (si cu o speranta cat de cat) trebuie sa mergem cu totii mai departe… altfel nu e voie ! 🙂 😉

    • Multumesc, Mirela.
      Am traversat multe, si totusi iubesc, si sper. Si chiar cred in ce spun, pana la capat.
      Ma bucur ca pot insufla si celorlalti putina bucurie si speranta.

  2. Pingback: Intesitatea in gesturi mici « Mirandolina – Oglinda lumii prin ochii mei

  3. “Eu cred din tot sufletul ca lucrurile se transforma. Sigur, gestul de acum niste ani al sotului respectiv este viu si in inima lui, asa cum este viu in inima ei. Acum, fara indoiala, face alte gesturi. Sunt echivalente, dar in alt registru. Sunt sigura de asta, pentru ca eu cred in perenitatea amorului, si in oamenii care isi pot sfarsi viata impreuna.”
    Ai cuprins in pasajul de mai sus ceva din intelepciunea pe care ar trebui sa o dovedeasca femeia atunci cand iubeste.
    Mi-a placut si pentru ca eu am trait asa ceva timp de 30 de ani, si sustin si acum cu tarie ca o relatie frumoasa de iubire este vie atata timp cat pui lucruri frumoase in locul pasiunii de inceput.
    In alta ordine de idei, ca de fiecare data cand citesc ce scrii ma surprinde pana la intimidare stilul in care scrii, dar in sensul bun! 🙂
    Iti admir capacitatea de a scrie despre lucruri destul de personale cu discretie, dar in acelasi timp
    fara false pudori.
    Acesta este talent dar si pasiune. Se vede ca iti place sa scrii.
    Iti doresc inspiratie, iar scrisul sa te vindece in continuare.

    • chiar multumesc, pentru apreciere si pentru intelegere. Faptul ca-mi confirmi ca asa se intampla in iubire, ma face sa cred ca am inteles cate ceva din viata. Si ma bucur.

      Multumesc si pentru aprecieri. Cat despre “vindecare”, no, la mine scrisul este o respiratie. E modul meu de a trai… 🙂

Te ascult